IGSU: Punerea la dispoziţie a şefilor ISU Bucureşti, la cererea acestora, pentru o anchetă obiectivă
0Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a reacţionat la acuzaţiile pompierilor, potrivit cărora şefii de la ISU Bucureşti-Ilfov şefii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov - inspectorul şef Mihai Mirel Guţă, prim-adjunctul Orlando Şchiopu şi adjunctul Giani Aldoiu, ar fi fost suspendaţi ilegal din funcţii.
IGSU a precizat că şefii ISU Bucureşti au fost puşi la dispoziţie la solicitarea acestora, iar măsura, luată pentru a se asigura obiectivitatea anchetei, nu poate fi asociată cu recunoaşterea sau probarea vinovăţiei.
Precizările au fost făcute după ce revista Agenda Pompierului a publicat un articol pe site în care colegii şefilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au spus că punerea lor la dispoziţie, la aproape o lună de la tragedia din clubul Colectiv, nu ar fi fost făcută în baza legii şi au cerut explicaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, susţinând că celor trei le-a fost încălcată prezumţia de nevinovăţie.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă arată duminică, într-un comunicat de presă, că punerea la dispoziţie a conducerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov - inspectorul şef Mihai Mirel Guţă, prim-adjunctul Orlando Şchiopu şi adjunctul Giani Aldoiu - “s-a realizat în baza analizei solicitării acestora, exprimată prin rapoartele personale scrise ale ofiţerilor, întocmite în acest sens”.
“Conducerea IGSU a analizat şi dispus măsurile necesare pentru eliminarea oricăror aspecte legate de eventuala afectare a eficienţei actului managerial şi asigurarea obiectivităţii anchetei în derulare”, se arată în comunicatul citat.
IGSU precizează că celor trei ofiţeri le-au fost aduse la cunoştinţă ordinele emise, iar aceştia nu au contestat actele administrative întocmite.
Premierul Cioloş vrea reformarea sistemului
După suspendarea celor trei şefi de la ISU Bucureşti-Ilfov, în 25 noiembrie, premierul Dacian Cioloş a declarat, în şedinţa de guvern, că vrea să se asigure că persoanele care au fost la conducerea acestei instituţii vor fi demise şi nu se vor mai putea întoarce în sistem.
Primul-ministru a mai spus că, în perioada imediat următoare, aşteaptă de la secretarul de stat Raed Arafat un plan de reformă şi de restructurare a ISU, în condiţiile în care a aflat abia la o lună de la incendiul din clubul Colectiv că ISU Bucureşti fusese informat de problemele din Colectiv şi nu a verificat.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a arătat, în aceeaşi zi, că a primit, în 24 noiembrie, o sesizare din partea mass-media care semnala existenţa unui document privind organizarea unui eveniment cu 2.000 de persoane în fabrica Pionierul, la etajul 1 şi în clubul Colectiv, pentru zilele de 25 şi 26 septembrie, anterior producerii tragediei din 30 octombrie. În urma sesizării, inspectorul general al IGSU a informat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care a dispus, în regim de urgenţă, efectuarea unei verificări la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Secretarul de stat Raed Arafat declara atunci că controlul făcut la ISU Bucureşti, au fost găsite atât adresa trimisă, cât şi două răspunsuri la aceasta, din 25 septembrie, către Emagic, în care ISU Bucureşti prezenta obligaţiile societăţii, dar nu au fost găsite dovezi că cineva a verificat ca acel club să aibă cel puţin autorizaţie să desfăşoare o astfel de activitate.