Gânduri la Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei - Mai suntem creştini?

Într-o Românie în care memoria Eroilor căzuţi în luptele de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz pentru Marea Unire este aruncată în umbră de doliul ţinut întru pomenirea morţii unor tineri nevinovaţi, dar nu Eroi ai Neamului, asasinaţi într-o bodegă mizerabilă de corupţia endemică din administraţie, într-o Românie care se depopulează, prin avorturi, sărăcie şi jaf, cu vreo 2 milioane de locuitori pe deceniu, te întrebi dacă mai trăiesc români creştini.

A fi sau a nu fi creştin - aceasta este întrebarea la care Naţiunea Română are obligaţia să-şi afle un răspuns cât mai grabnic. O obligaţie faţă de bunii şi străbunii noştri, cărora le datorăm existenţa ca Stat şi Naţiune, o obligaţie faţă de copiii noştri, cărora le datorăm ca moştenire pentru viitor o Naţiune respectată în lume şi un Stat prosper şi puternic. Mai presus de orice, a răspunde la această întrebare ne obligă sufletul creştin pe care l-a primit poporul român atunci când s-a format pe aceste meleaguri. 

Mai suntem noi, românii, cu adevărat creştini? 

Dacă ne uităm la datele concrete ale realităţii româneşti la început de secol XXI, răspunsul ar fi mai degrabă un NU vehement. Românii refuză tot mai des şi cu consecinţe tot mai grave, să respecte şi să-şi asume în viaţa lor, valorile morale ale Creştinismului, poruncile lui Hristos. Mulţi românii se însoţesc, pentru tihna pântecelui şi din lenea minţii, cu demonii şi astfel condamnă Statul şi Naţiunea Română la un teribil eşec, la o alunecare lentă, bolnăvicioasă şi sigură în vidanja Istoriei. 

În bezna spirituală în care rătăcesc românii, cel mai cumplit demon este cel al pruncuciderii. 

Femeile românce îşi ucid copiii în pântece cu o dezinvoltură şocantă şi cu un cinism la graniţă cu sadismul, crimă care ne situează, în clasamentul avorturilor la cerere, pe locul 3 în Uniunea Europeană. Conform informaţiilor publice oferite de Ministerul Sănătăţii, în anul 2014, în România, au fost comise 44.283 de avorturi la cerere, adică 44.283 de copii care se puteau naşte sănătoşi au fost ucişi de propriile mame, în pântece, într-un ritm de aproximativ 120 de copii omorâţi în fiecare zi a anului 2014. Din numărul total de avorturi comise în 2014, fetelor românce cu vârsta între 15-19 ani le revin 7.287 de avorturi. Nu am auzit ca cineva din rândul elitelor ţării să ţină doliu în memoria acestor copii nevinovaţi ucişi de fiinţele de la care aşteptau dragoste şi ocrotire - propriile lor mame transformate în ucigaşe de copii... 

O consecinţă imediată a acestui sabat demonic al uciderii de prunci, la care se adaugă, într-o măsură mai mică, şi migraţia economică, este depopularea României. 

La 1 octombrie 2015, populaţia României era estimata la 19.515.138 de locuitori, înregistrându-se o scădere cu 114.084 locuitori în raport cu 1 ianuarie 2015. Altfel spus, în 9 luni, din populaţia României a dispărut echivalentul unui oraş de mărime medie, cam cât Suceava. Comparativ cu situaţia de la recensământul din 2011, populaţia României s-a împuţinat într-un procent de aproximativ 3%, în patru ani. Să ne mai mirăm că România a pierdut între 2002 şi 2011, adică într-un deceniu, peste 2 milioane de locuitori? În acest ritm de depopulare, peste aproximativ 100 de ani, Naţiunea Română va înceta să mai existe... 

Atunci când nu-i ucid, unii români îşi abandonează copiii prin spitale. Numai în 2014 au fost abandonaţi în spitale 1.213 copii, dintre care 738 în maternităţi, adică 738 de prunci părăsiţi de mame imediat după naştere! În acest an au fost abandonaţi de mame, prin spitale, în medie 2 copii în fiecare zi! 

Românii nu sunt interesaţi nici de viitorul copiilor lor, nu doresc ca aceştia să urmeze o şcoală, să înveţe carte. România ocupa, în 2014, locul 3 în clasamentul ruşinos al abandonului şcolar, la nivelul Uniunii Europene. Aproximativ 2 copii din 10 copii români abandonează şcoala în fiecare an, vorbim deci de mii de copii care renunţă la şcoală. Ne lăudăm cu rezultatele elevilor noştri olimpici, dar uităm că aproximativ 40% dintre adolescenţii români nu ştiu să citească! Demonul ignoranţei, al analfabetismului ne distruge copiii şi compromite orice şansă ca Naţiunea Română să-şi afle elitele intelectuale care să-i ofere progres şi prosperitate. 

Un alt demon prezent în viaţa românilor este cel al hoţiei. Numai în nouă luni ale anului 2015, inspectorii antifraudă fiscală de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală verificând peste 26.000 de operatori economici, au identificat ca prejudiciu sume datorate bugetului consolidat al statutului în valoare de 678,83 milioane de euro. A devenit aproape un fapt banal fraudarea banilor publici şi a fondurilor europene, prin complicităţi penale între politicieni corupţi - primari, consilieri, funcţionari publici, miniştri, parlamentari - magistraţi corupţi şi oameni de afaceri dubioşi, sponsori generoşi şi clienţi ai partidelor politice. Din cele aproximativ 20 de miliarde de euro, bani atraşi din fondurile europene, în perioada 2007-2013, peste 4 miliarde de euro au fost pur şi simplu furate, au intrat în buzunarele elitei demonice care conduce şi jefuieşte ţara.

Elita politică este formată, în mare parte, din trădători ai Statului şi Naţiunii Române, indivizi care au vândut străinilor resursele şi bogăţiile noastre, pe un blid de linte şi care jefuiesc permanent bugetul Statului. O Justiţie care dă semne că şi-ar regăsi independenţa faţă de politic, loialitatea faţă de Lege şi simţul onoarei în faţa cetăţeanului onest, arestează şi anchetează sute de indivizi suspectaţi de comiterea unor fapte de corupţie, membri în structurile politice şi administrative ale Statului. Numai în 2015, conform declaraţiilor Procurorului Şef Laura Codruţa Kovesi, DNA a anchetat 12 membri ai Parlamentului României, precum şi 2 miniştri în funcţie, la aceste cifre adăugându-se anchetele îndreptate împotriva unor politicieni de mare notorietate, precum Ponta Victor, Udrea Elena, Oprescu Sorin, Oltean Ioan etc.

Pruncuciderea, dezinteresul pentru viitorul copiilor, hoţia, corupţia şi trădarea se însoţesc, în sufletele multora dintre români, cu cele mai urâte şi degradante forme de superstiţie şi apostazie. Spiritualitatea românească, de esenţă cândva creştină, este pe cale să se transforme într-o biată fantomă slujită de pseudo-creştini practicanţi ai unui "creştinism de telenovelă", golit de mila veritabilă şi de iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, un fals creştinism, de fapt o erezie care le oferă unora iluzia că ar fi drepţi în faţa lui Dumnezeu, iar altora prilej de "negustorie cu cele sfinte".

Mai grav, în ultima vreme, isteria anti-Biserică şi analfabetismul religios îi determină pe aşa-zişii progresişti, multiculturalişti etc. cu pretenţii de elite intelectuale să ceară transformarea Bisericii lui Hristos - atunci când aceşti "liber-schimbişti" nu proclamă pur şi simplu exilarea Bisericii în afara spaţiului public - într-un fel de "biserică flower-power", unde toţi rătăciţii să-şi afle justificarea păcatelor lor, ridicate la rang de valoare morală, într-un catehism întors pe dos care propovăduieşte o iubire lipsită de rânduiala dumnezeiască - o iubire menită să asigure omului moder nu asumarea propriilor slăbiciuni şi vindecarea de păcate, ci un călduţ confort psihic, o împăcare a sufletului bolnav cu prea plinul burţii îmbuibate de plăcerile lumeşti - o falsă iubire care inevitabil eşuează în rătăcire şi desfrânare.

Văzând atâta vânzare de suflet, de Neam şi de Ţară, trebuie să ne venim în fire şi să ne întrebăm cutremuraţi: mai suntem, mai dorim să fim creştini, noi, românii, urmaşii celor botezaţi şi îmbrăcaţi în Hristos de Sfântul Apostol Andrei? O întrebare al cărei răspuns are valoare de moarte sau de viaţă veşnică...