Fosta soţie a lui Liviu Dragnea, audiată la DNA în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu
0Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, s-a prezentat vineri al Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiată în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu. În acest caz mai sunt implicaţi foşti şefi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.
Bombonica Prodana, fostă Dragnea, nu a vrut să facă nicio declaraţie la intrarea în sediul DNA, iar cu puţin timp înaintea acesteia a venit şi avocatul său, arată news.ro.
Fosta soţie a lui Liviu Dragnea a mai fost la DNA şi pe 24 martie, atunci fiind chemată de procurori pentru a-i aduce la cunoştinţă că are calitatea de suspect şi este acuzată de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Faptele pentru care este suspectată ar fi fost comise când Bombonica Prodana era coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
În acelaşi dosar mai sunt puse sub acuzare Floarea Alesu, la data faptelor director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi şi Jenica Dumitru, la data faptelor şef Serviciu Resurse Umane, Juridic şi Contencios din cadrul aceleiaşi instituţii. Acuzaţiile: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi instigare la fals intelectual, în formă continuată,
Alte două persoane sunt cercetate pentru fals intelectual, în formă continuată: Constantin Claudiu Balaban, la data faptei şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din mun. Alexandria şi Remus Ionuţ Boboc, la data faptei şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic şi Aprovizionare din cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman.
Acuzaţiile procurorilor
Procurorii spun că în perioada iulie 2006 – 2013, Alesu şi Dumitru Jenica, în calităţile menţionate mai sus, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, ar fi dispus în mod ilegal menţinerea în funcţii şi implicit plata drepturilor salariale pentru un număr de patru angajaţi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. “Aceasta, în condiţiile în care cunoşteau faptul că, deşi cei patru au figurat în mod scriptic ca angajaţi în cadrul instituţiei respective, ei nu s-au prezentat efectiv la serviciu şi nu au prestat vreo activitate”, arată DNA.
Cei patru angajaţi ar fi fost menţinuţi pe statul de funcţii ale instituţiei, încasând astfel lunar sume necuvenite în cuantum total de peste 150.000 lei, prejudiciind astfel bugetul de stat şi bugetul local.
În acelaşi context, în intervalul ianuarie – mai 2014, în scopul justificării salarizării activităţii a două dintre persoanele respective, Alesu şi Dumitru i-ar fi determinat, direct şi indirect, pe subordonaţii lor Balaban şi Boboc să falsifice diferite înscrisuri (pontaje lunare, state de plată, condici de prezenţă, fişe de prezenţă colective, rapoarte de activitate, rapoarte de evaluare, precum şi alte documente justificative) cunoscând că, în acest fel, au fost atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul justificării doar scriptice a activităţii acestora.
Drepturi salariale încasate necuvenit
În perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, Bombonica Dragnea, în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi în calitate de şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, “prin încălcarea cu ştiinţă atribuţiilor de serviciu, deşi a cunoscut faptul că două subordonate, încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, nu a întreprins nici un demers de sancţionare a persoanelor respective”.
“Această conduită a permis celor două angajate să îşi încaseze în mod necuvenit drepturile salariale aferente perioadelor menţionate”, acuză DNA.
Audierea DNA
Nu este primul dosar în care apare numele Bombonicăi Dragnea. Aceasta a mai fost cercetată de Parchetul General pentru suspiciuni de evaziune fiscală, sesizate de ANAF în 2012. Cauza a fost clasată însă doi ani mai târziu.
Potrivit ultimei declaraţii de avere, depusă de Liviu Dragnea, Bombonica are funcţia de economist la Hotel Turris SA, societate care a fost controlată chiar de Bombonica Dragnea. Până în 2011, Bombonica a lucrat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, pe funcţia de coordonator centru.