Fost vicepreşedinte ASF, reţinut de DNA pentru că ar fi primit mită 300.000 de euro. Procurorii cer arestarea preventivă
0
Fostul vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere financiară, George Daniel Tudor, a fost reţinut de procurorii anticorupţie, joi, care îl acuză că ar fi primit o mită de 300.000 de euro. În acest caz a fost pus sub urmărire penală şi Ovidiu Marian, fost secretar general al Senatului României.
UPDATE Potrivit unui comunicat emis de DNA, Daniel George Tudor, la data faptei preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, a fost reţinut pentru luare de mită.
De asemenea, procurorii au mai dispus începerea urmării penale faţă de Ovidiu Marian, la data faptei secretar general al Senatului României, care este suspectat de trafic de influenţă, dar şi faţă de Doina Anca Tudor, senator în cadrul Senatului României, la data săvârşirii faptelor, suspectată de complicitate la luare de mită.
Anchetatorii precizează că, în perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Daniel George Tudor, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreşedinte al ASF, a primit de la administratorul firmei respective (denunţător în cauză), prin intermediul lui Ovidiu Marian, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri.
Această sumă de bani i-ar fi fost remisă lui Tudor în trei tranşe de bani de câte 100.000 de euro. Prima tranşă ar fi primit-o în mod direct, iar următoarele două tranşe, în mod indirect, prin intermediul soţiei sale Doina Anca Tudor, senator în Parlamentul României. Procurorii precizează că soţia lui Tudor ştia, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât provenienţa cât şi scopul pentru care erau remise aceste sume de bani.
„De precizat este faptul că iniţial, inculpatul Tudor Daniel George a pretins de la omul de afaceri, prin acelaşi intermediar, suma de 3 milioane de euro”, spun anchetatorii.
După ce ar fi primit respectivele sume de bani, pe 26 aprilie 2013, Daniel George Tudor ar fi emis o decizie prin care s-ar fi ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii) şi ar fi impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii.
Pe 19 februarie 2016, Daniel George Tudor va fi dus în faţa instanţei Curţii Supreme propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Şi Ovidiu Marian va fi dus în faţa aceleaşi instanţei, magistraţii cerând arestarea la domiciliu pentru 30 de zile.
UPDATE După aproape patru ore de audieri, Daniel Tudor a fost reţinut de procurorii anticorupţie, potrivit Digi24.
Procurorii au suspiciuni de acte de corupţie şi de luare de mită în cazul lui George Daniel Tudor, care a deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, şi apoi a fost vicepreşedinte ASF.
El a fost citat pentru această dimineaţă pentru a da declaraţii într-un nou dosar de corupţie, în care este suspectat de luare de mită.
Acesta nu e primul dosar în care este implicat Daniel Tudor. El a fost pus sub urmărire penală şi în dosarul „Carpatica”, însă în momentul în care dosarul a fost trimis în instanţă, procurorii au dispus clasarea cauzei cu privire la fostul vicepreşedinte al ASF.
„Cu privire la Cirpian George Cătălin şi Tudor Ddaniel George, care au avut calitatea de suspecţi în cauză, urmează a se dispune clasarea cauzei, întrucât probele administrate nu au creat certitudinea că au săvârşit infracţiunile reţinute”, arată DNA în momentul trimite în judecată a dosarului „Carpatica”.
Iniţial, Tudor fusese pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un interes patrimonial sau nepatrimonial.
Daniel Tudor a demisionat în octombrie 2013 din funcţia de vicepreşedinte al ASF, invocând motive personale şi incompatibilitatea între membrii Consiliului ASF şi membrii Parlamentului României, după ce soţia sa a fost aleasă parlamentar.
Pe aceeaşi temă:
Fostul secretar general al Senatului, Ovidiu Marian, urmărit penal pentru trafic de influenţă