Fără precedent după Al Doilea Război Mondial. Harta desfăşurării militarilor români în străinătate. Cât de periculoase sunt zonele în care vor lupta românii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desfăşurările de forţe militare ale României peste graniţele ţării vor fi în anul 2019 fără precedent de la cel de-al Doilea Război Mondial şi până în prezent.  Astfel, 1.902 militari din MApN vor participa, anul viitor, la aceste misiuni şi operaţii, în creştere cu 127 militari faţă de anul 2018. Şi Ministerul Afacerilor Interne îşi va continua misiunile externe.

Unele zone în care vor fi desfăşuraţi militarii români sunt extrem de periculoase. În primul rând este vorba de Afganistan, ţara pe care se concetrează efortul principal al Ministerului Apărării Naţionale în cadrul operaţiunii Resolute Support Mission (RSM).

23 de morţi în Afganistan

În această misiune,  România are de mai multă vreme desfăşurate Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS) componentă extrem de apreciată de aliaţii  americani germani sau britanici. Concret, militarii români din FOS şi-au atras relativ repede respectul colegilor aliaţi după ce au executat misiuni extrem de periculoase umăr la umăr cu militari din unităţile similare americane, britanice sau germane. Drept dovadă sunt şi cele peste 1.100 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere primite de la aliaţi. Din păcate au fost şi pierderi. Pe timpul misiunilor din Afganistan, în cei 12 ani, au căzut la datorie cinci militari de elită din forţele pentru operaţii speciale, alţi 19 fiind răniţi.   

În total, cu tot cu militarii “obişnuiţi”, Armata Română a pierdut în Afganistan 23 de oameni. De obicei, militarii români au căzut la datorie în provinciile Zabul şi Kandahar. 

Sângerosul Mali

În plus, în anul 2019, un detaşament de elicoptere militare va participa, pentru prima dată, la misiunea multidimensională integrată ONU de stabilizare din sângeroasa Republică Mali. Românii vor  desfăşura operaţii de evacuare medicală, transport de trupe şi echipamente. În plus, vor asigura şi suportului logistic necesar personalului ONU dislocat în această ţară. Militarii români în vor schimba în această misiune pe cei canadieni.

Mali este, conform Ministerului Afacerilor Externe (MAE), oarecum la cheremul grupurilor islamiste care sunt tot timpul în alertă pentru a pune la punct atacuri teroriste sau răpiri. Există chiar specialişti care consideră Mali o ţară mai periculoasă decât Afganistanul. 

La cheremul triburilor, violenţelor interconfesionale sau Al Qaeda

În plus, forţele Ministerului Afacerilor Interne vor continua să participe în anul 2019 la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.

Este vorba de misiuni ONU de menţinere a păcii (Republica Democrată Congo, Haiti, Sudanul de Sud, Cipru, Mali, Republica Centrafricană), misiuni UE (Georgia, Moldova, Ucraina, Mali, Somalia), Resolute Support RSM, misiuni OSCE (Ucraina), precum şi în cadrul structurilor centrale ale organizaţiilor internaţionale FJE, NATO COE.

Republica Democrată Congo este considerată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) foarte periculoasă pentru că în regiunea Pool îşi desfăşoară activitate diverse grupări armate. De asemenea, se înregistrează un nivel crescut al criminalităţii în oraşele Brazzaville şi Pointe Noire.

Şi Sudanul de Sud este caracterizată drept o ţară mai mult decât nesigură. Ca urmare a situaţiei conflictuale, inter-tribale, cu motivaţia politică a luptei pentru putere dintre preşedintele în exerciţiu şi fostul său prim-adjunct, demis în 2013, au avut loc ciocniri armate care au afectat grav situaţia de securitate din ţară. În pofida acordului de încetare a focului şi a instalării Guvernului de tranziţie de uniune naţională, situaţia de securitate nu s-a îmbunătăţit.

Apoi, Ministerul Afacerilor Externe consideră Republica Centrafricană o ţară foarte periculoasă există pericolul de jafuri armate, tâlhării, violuri şi răpiri.

Cât despre Somalia, caracterizarea MAE este cât se poate de relevantă. Situaţia de securitate din regiune este puternic afectată atât de acţiunile de piraterie practicate la scară largă, cât şi de luptele dintre forţele guvernamentale şi grupările afiliate la organizaţia Al Qaeda. Posibilităţile de intervenţie şi de protecţie din partea autorităţilor locale sunt foarte reduse.

În zone mai liniştite

Militari români vor fi prezenţi şi în zone liniştite din Europa. Astfel, MApN asigură şi  prezenţa înaintată consolidată a NATO în cadrul Grupului de Luptă dislocat în Polonia, concomitent cu menţinerea participării la operaţiile NATO KFOR şi EUFOR ALTHEA, din teatrul  de operaţii din Balcanii de Vest.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite