EXCLUSIV Interviu cu Alexander Vershbow, Secretar General Adjunct al NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„În următorii zece ani ne vom confrunta cu o provocare continuă din partea unei Rusii furioase şi agresive.  Trebuie să luăm măsuri pe termen lung.“

În aceasta săptămână marcată de proteste de stradă şi de căderea guvernului Ponta, la Bucureşti s-a desfăşurat summitul ţărilor NATO din Europa Centrală şi de Est. Întâlnirea a avut pe agendă teme importante pentru securitatea Flancului Estic al NATO, teme care conturează agenda pentru summit-ul Alianţei de anul viitor de la Varşovia. Rusia, creşterea prezenţei trupelor NATO în această parte a Europei dar şi criza din Siria s-au aflat în centrul discuţiilor.

Să începem prin a discuta despre concluziile summitului de la Bucureşti. Care sunt realizările summitului de la Bucureşti?

M-a onorat şansa de a participa la această întâlnire. A fost una foarte constructivă şi o foarte importantă contribuţie pregătitoare în perspectiva summitului de la Varşovia de anul viitor. Era natural ca cele nouă state participante - şi care la un moment dat se aflau sub Cortina de Fier şi care au dezvoltat o perspectivă similară asupra provocărilor cu care ne confruntăm - să îşi unească forţele pentru a dezvolta căteva recomandări pentru agenda summitului. Dar întâlnirea nu a fost dedicată doar Estului.

Declaraţia finală arată că cei nouă lideri sunt foarte sensibili faţă de preocupările celorlalţi aliaţi şi recunosc faptul că NATO are nevoie de o strategie cuprinzatoare care să răspundă atât ameninţărilor din Sud cât şi celor din Est. Unitatea alianţei este în cele din urmă cel mai important şi mai preţios element.

Ne putem aştepta ca Declaraţia de la Bucureşti să fie asumată de întreaga Alianţă?

Nu pot să vorbesc pentru celelalte 19 state membre, dar cred că declaraţia finală adresează teme comune pe care toţi aliaţii le consideră importante atunci când vorbesc despre ce trebuie să facem la Varşovia. Declaratia este foarte sensibilă faţă de preocupările legate de ameninţările teroriste din Sud, faţă de instabilitatea existentă de-alungul periferiei sudice dar şi faţă de preocupările statelor din Est care sunt ţinta presiunilor Rusiei.

Declaraţia face şi câteva recomandari foarte concrete dar într-un mod în care contribuie la dezbaterea din interiorul alianţei şi fară a încerca să tranşeze aspectele mai delicate. Dar cred că întreaga întâlnire arată direcţia în care cele nouă state vor să meargă şi cred că este bine să avem un semnal clar din partea ţărilor Flancului Estic.

Care a fost punctul central al summitului? Care este mesajul central al Flancului Estic?

Una dintre temele care contează pentru toate statele participante a fost aceea că summitul de la Wales a creat o foarte importantă fundaţie pentru consolidarea securităţii şi a capacităţii noastre de reacţie operaţională, dar după Wales mediul de securitate a devenit mult mai complex şi în consecinţă trebuie să avem în vedere măsuri adiţionale. Declaraţia finală identifică cel puţin zonele în care este nevoie de măsuri adiţionale. Declaraţia vorbeşte despre necesitatea consolidării sistemului de descurajare, despre posibilitatea adoptării unor decizii suplimentare legate de proceduri, structuri şi forţe, şi chiar despre consolidarea prezenţei forţelor aliate în Est, aspect care poate lua diferite forme. Totodată se referă la necesitatea stabilizării vecinătăţii care cred că reprezintă un interes pentru toţi aliaţii. Nu în ultimul rând, se arată clar că ne confruntăm cu o provocare pe termen lung în relaţia cu Rusia şi că trebuie să rămânem fideli principiilor noastre şi dreptului internaţional când ne referim la relaţia noastră pe termen lung cu Rusia.

Au existat cereri legate de creşterea prezenţei militare, inclusiv prin forţe de luptă staţionate permanent în această parte a Europei?

Discuţia de astăzi şi declaraţia abordează această problemă într-un sens mai larg, recunoscând că există modalităţi diferite de consolidare a apărării noastre şi a sistemului de descurajare.

O parte dintre aliaţii de la întâlnire au vorbit despre prepoziţionarea suplimentară de echipament, iar mulţi dintre ei erau preocupaţi de desfăşurările ruseşti din Kaliningrad şi Crimeea şi de necesitatea de a le contrabalansa.

Dar cred că toţi se află la unison când spun că avem nevoie de o strategie pentru apărarea tuturor aliaţilor, o strategie care funcţionează şi este credibilă. Cu cât arătăm că putem să apărăm fiecare aliat, cu atât este mai puţin probabil să fim nevoiţi să o facem. Aceasta este esenţa descurajării.

Aţi subliniat necesitatea unor măsuri suplimentare. Care ar fi acestea?

Există o concluzie generală şi întâlnirea de la Bucureşti o întăreşte despre faptul că mai sunt multe de facut. NATO are o capacitate extinsă astăzi. Nimeni nu trebuie să se îndoiască de asta. Dar în următorii zece ani în care ne vom confrunta cu o provocare continuă din partea unei Rusii furioase şi agresive, trebuie să avem în vedere măsuri pe termen mai lung. Vom face acest lucru prin măsuri comune şi deliberate şi cred că atunci când vom ajunge la Varşovia toţi aliaţii se vor afla pe aceeaşi lungime de undă.

Cum vedeţi impactul capabilităţilor anti-access şi de interdicţie regională (aşa numitele A2/AD) pe care Rusia le desfăşoară în Kaliningrad şi Crimeea asupra capacităţii de reasigurare şi de descurajare a NATO?

Cu certitudine această realitate devine un subiect central al dezbaterilor noastre. Nu este un concept nou. Am învăţat despre acronimul magic –A2/AD– pe când mă aflam la Pentagon. Era mai degrabă un element al politicii de apărare a SUA în zona Asia-Pacific şi care viza o Chină în ascensiune. Un alt termen adesea utilizat este cel de “bastion defensiv”. Întra-adevăr ruşii construiesc aceste bastioane în Kaliningrad, în Crimeea iar acum monitorizăm atent evoluţiile din Estul Mediteranei. Forţele ruse au capacitatea de a împiedica libertatea de mişcare a forţelor NATO, în aer şi pe mare, şi este în mod clar ceva la care trebuie să raspudem în cazul în vrem să rămânem în măsură să îi re-alimentăm pe aliaţii estici. O parte dintre aceste măsuri ar putea viza prezenţa în teren, altele pre-poziţionarea suplimentară de echipamente şi chiar mijloace directe pentru combaterea capabilităţilor ruseşti. Dar cu siguranţă este unul dintre factorii care cred că influenţează dezbaterea în favoarea adoptării unor paşi care să meargă dincolo de pachetul adoptat la Wales.

Am văzut reacţiile Rusiei la măsurile adoptate de NATO în Est precum şi acuzaţiile împotriva capabilităţilor americane, în special cele din baza de la Deveselu. Moscova subliniază faptul că scutul de apărare antirachetă este o ameninţare pentru capacităţile strategice ruse. Cum vedeţi aceste acuzaţii?

În acest caz, propaganda rusă este în proporţie de 100% despărţită de realitate. Capacităţile care vor fi activate în câteva luni la Deveselu sunt strict defensive şi sunt concepute pentru apărarea împotriva atacurilor cu rachete balistice din afara Europei, în primul rând, de la sud, din Orientul Mijlociu din ţări precum Siria şi Iran. Ele nu au capacitatea de a afecta sistemul de descurajare strategică al Rusiei. În acest caz, ruşii par să creadă că, prin repetarea aceluiaşi argument eronat, oamenii vor începe să îl creadă.

Vreau să subliniez că nu există nici niciun temei politic sau unul bazat pe legile fizicii care să susţină acuzaţiile Moscovei. Ar trebui să facem parte din Fraţia celor cred că Pământul este Plat pentru a ajunge la concluzia că rachetele balistice ruseşti care vizează SUA ar putea fi interceptate de către sistemele desfăşurate în România şi Polonia. Este o afirmaţie care sfidează legile fizicii şi ale geografiei. Chiar şi dacă aceste sisteme ar fi mutate în mod miraculos la mii de kilometri spre nord şi tot nu ar putea intercepta arsenalul strategic rus, din cauza sofisticării sistemelor ruseşti.

În plus vor fi doar 24. Ruşii au mii de ogive nucleare chiar şi sub noul acord START. În acest caz, propaganda este eficace, dar fundamentul său este zero. Este important ca românii să înţeleagă că Rusia face din România o ţintă a propagandei sale, dar nu există nici o justificare pentru transforma România într-o ţintă.

Cum vedeţi rolul României în mediul de securitate post Crimeea?

Cu certitudine, România este deja un aliat important. A fost un contributor important la operaţiunile NATO sau la capacităţile navale. Desigur, ajută întreaga alianţă prin găzduirea scutului de la Deveselu pentru că baza va proteja nu doar România, ci întreg Flanc Sudic al NATO.

Începem cu o fundaţie bună, iar acum, pe fondul noilor provocări cu care ne confruntăm, România joacă în mod clar un rol foarte influent în dezvoltarea răspunsului nostru la ameninţarea rusă, în susţinerea aşa numitului “vârf de lance” şi a celorlalte decizii pe care le-am luat la Wales, prin contribuţia sa la măsurile de reasigurare care vizează nu doar consolidarea încrederii, ci transmit un mesaj clar Rusiei că NATO îşi ia în serios propria securitate.

Dar mai ales ca stat riveran al Mării Negre, România va avea un rol central în definirea modului în care gestionam această problemă a capabilităţilor anti-access şi de interdicţie regională pe care o avem în sud. Ca stat de coastă România ar putea avea responsabilităţi suplimentare în sprijinirea unor măsuri eficiente de contrabalansare.

Rusia urmăreşte divizarea unităţii UE şi a NATO. Are Alianţa o strategie pentru a răspunde acestei provocări?

Mai întâi de toate încercăm să contracarăm cât mai bine cu putinţă propaganda, deşi de multe ori este greu să lupţi împotriva minciunilor cu adevărul. Dar în cele din urmă, de obicei, adevărul prevalează. Vom continua să contracarăm dezinformarea pentru ca cel puţin propriile noastre popoare să nu fie induse în eroare de către propaganda rusă. Dar provocarea politică mai largă este una continuă, care va rămâne cu noi tot timpul. Rusia foloseşte nu numai forme directe de influenţă politică, dar sprijină ONG-uri anti-occidentale şi chiar partide politice.

Practicile sale corupte de business pot crea vulnerabilităţi sau pot exploata elementele de vulnerabilitate din societăţile noastre. Deci, aceasta nu este doar o responsabilitate a NATO. Fiecare ţară trebuie să rămână vigilentă şi trebuie să lucrăm împreună fie că suntem în NATO sau UE pentru a contracara efortul Rusiei de a ne submina încrederea şi voinţa politică.

În cele din urmă, dincolo de forţele militare pe care putem să le desfăşurăm, solidaritatea NATO este capacitatea noastră cea mai preţioasă. Summitul de la Bucuresti a demonstrat unitatea celor nouă state de pe Flancul Estic şi cred că Rusia va fi surprinsă neplăcut de summit-ul de la Varşovia, când vom veni împreună cu o strategie eficientă pentru viitor. 

Summitul de anul trecut a fost despre reasigurare. Există aşteptarea ca summitul de anul viitor de la Varşovia să fie în primul rând despre descurajare. Care sunt zonele în care ar trebui să aşteptăm decizii suplimentare care să dea mai multă credibilitate descurajării? Cât de departe pot ajunge măsurile de descurajare având în vedere constrângerile pe care le impune Actul Fondator NATO-Rusia?

Pe măsură ce discutăm problema descurajării moderne, altfel o provocare centrală pentru summitul de la Varşovia, trebuie să avem în vedere diferitele aspecte ale sistemului nostru defensiv, pentru că în cele din urmă, efectul descurajării este atins în momentul în care adversarul este convins că există suficiente capacităţi de apărare precum şi voinţa politică de a le folosi astfel încât costul agresiunii va depăşi orice potenţial beneficiu.

Asta înseamnă că trebuie să ne uităm la posibilităţi diferite şi în viitorul imediat vom avea în vedere un mix prin care să ne asigurăm că dispunem de capacitatea de ranforsare efectivă şi că aceasta poate să fie livrată chiar şi într-un context dominat de ameninţări de tip A2/AD, ne vom uita la prepoziţionarea unor echipamente cheie si la alte stocuri de război pentru ca atunci când ranforsarea are loc, unităţile să fie pregătite să-şi înceapă operaţiunile din prima zi şi trebuie să vedem dacă elementele de comandă şi control destinate coordonării capacităţilor de ranforsare şi a forţelor care vor urma primului eşalon sunt suficient de robuste pentru a fi activate imediat. Nu în ultimul rând trebuie să ne uităm la trupele din teatru care acum funcţionează în regim rotaţional. S-ar putea să existe spaţiul de manevră pentru a extinde dimensiunea şi natura acestor întăriri, dar tot în regim rotaţional.

Nu cred că paradigma pe care am adoptat-o în anii ’90, a unei apărari bazate pe o strategie de ranforsare şi realimentare trebuie sa fie revizuită. Dar într-un mediu de securitate mult mai complex, misiunea efectivă de a ranforsa devine mult mai dificila şi despre acest lucru vom discuta în viitorul apropiat. Avem mai multe alternative pentru a obţine acelaşi efect de ansamblu şi pe acest lucru ne vom concentra in următoarele luni.

Vedeţi un rol al NATO în criza siriană sau în gestionarea crizei migranţilor care afectează unitatea Europei?

În ceea ce priveşte conflictul sirian în acest moment statele membre acţionează în cadrul coaliţiei SUA, mai degrabă decât prin intermediul NATO. Alianţa poate avea roluri suplimentare precum descurajarea oricărei agresiuni transfrontaliere împotriva Turciei. Având în vedere intervenţia rusă, există un risc mai mare de incidente militare, pe fondul a două operaţiuni militare cu obiective diferite.

Dar acum nimeni nu sugerează acum un rol mai extins pentru NATO. Alianţa poate încerca să contribuie mai mult în tratarea surselor fundamentale ale crizei regionale, cu accent sporit pe ceea ce noi numim consolidarea capacităţilor de apărare. Lucrăm la asta în baza deciziilor asumate la Wales, dar vom vedea dacă există posibilităţi de extindere pentru a face mai mult pentru consolidarea acelor state care stau încă pe propriile picioare pentru a rezista radicalizării, a eforturilor ISIS de a crea noi capete de pod şi în general pentru a răspunde mai eficient pe cont propriu la problemele de securitate regională. Aceasta este o contribuţie indirectă şi la criza migraţiei.

Dacă putem să îmbunătăţim condiţiile şi stabilitatea la periferie, atunci este mai puţin probabil ca migranţii să ia calea Europei. Un rol mai direct pentru NATO în contextul crizei migranţilor nu se află acum pe agendă. Statele membre pot mobiliza anumite capacităţi de răspuns pentru urgenţe civile, dar în momentul de faţă Uniunea Europeană are rolul predominant şi nimeni nu a propus o implicare mai activă a NATO.

Cine este Alexander Vershbow

Ambasadorul Alexander Vershbow ocupă funcţia de Secretar General Adjunct al NATO din februarie 2012, după ce timp de trei ani fusese responsabil cu coordonarea politicii SUA de securitate şi apărare în relaţie cu NATO şi ţările din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Între 1977 şi 2008 a activat în serviciul diplomatic al Statelor Unite: a fost ambasador la NATO, ambasador în Federaţia Rusă şi în Republica Coreea. A deţinut poziţii importante la Washington, între care asistent special al preşedintelui SUA, director pentru afaceri europene în cadrul Consiliului Naţional pentru Securitate şi director pentru relaţiile cu Uniunea Sovietică în cadrul Departamentului de Stat. În cursul carierei, a fost implicat în întărirea relaţiilor privind apărarea dintre SUA şi aliaţii din Europa şi Asia şi promovarea democraţiei şi a drepturior omului în fosta Uniune Sovietică.

Interviul a fost publicat şi pe site-ul pe Defence Matters.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite