Curtea supremă a respins astăzi contestaţiile fostului şef al CNAS şi a altor cinci persoane arestate în dosarul „Decontărilor fictive”
0Judecătorii Curţii Supreme a respins astăzi contestaţiile formulate de fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Marian Burcea şi de alte cinci persoane împotriva deciziei prin care au fost arestaţi preventiv în dosarul în care procurorii investighează decontări ilegale de la CASMB.
UPDATE 15.00 „Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Mischie Răzvan Mihai, Ciobanu Nicolae Sergiu, Costache Alin Sergiu, Burcea Marian, Costică Maria şi Manta Cristina împotriva încheierii din 1 septembrie 2017 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr.6734/2/2017 (2762/2017). Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de câte 35 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă”, este minuta Curţii Supreme.
Vineri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat contestatiile formulate de Marian Burcea, Alin Sergiu Costache, Nicolae Sergiu Ciobanu, Răzvan Mihai Mischie, Maria Costică şi Cristina Manta la decizia de arestare preventivă luată în cazul lor de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia a fost amânată pentru luni.
În dosarul decontărilor fictive de servicii medicale sunt arestate preventiv 13 persoane.
Joi, magistraţii instanţei supreme au judecat contestaţiile formulate de fostul preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) Ovidiu Munteanu şi de alte şase persoane. Contestaţiile au fost respinse, astfel că este menţinut arestul preventiv, iar decizia este definitivă.
În acest dosar, sunte arestate preventiv pentru 30 de zile, din 1 septembrie, 13 persoane - fostul preşedinte al CNAS Marian Burcea, fostul preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) Ovidiu Munteanu, Alin Sergiu Costache, Nicolae Sergiu Ciobanu, Răzvan Mihai Mischie, Mariei Costică, Cristina Manta, Mina Elena Petrescu, Ion Răzvan Geambaşu, Jeana Sardare, Lucian Vasile Bara, Ion Ovidiu Mihăescu şi Gabriela Rodica Mocanu. O altă persoană, Irina Adelina Geambaşu, se află în arest la domiciliu.
Acuzaţiile DNA
Marian Burcea, fostul preşedinte al CNAS, este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, Ovidiu Munteanu, managerul Direcţiei Relaţii Contractuale şi, respectiv, din 13 iulie, preşedintele CASMB - pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal, Ion-Răzvan Geambaşu, director executiv al CASMB şi manager al Direcţiei Medic-şef a CASMB - pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, abuz în serviciu şi folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în formă continuată (opt acte materiale), Lucian-Vasile Bara, preşedintele C.A.S.M.B. până la 13 iulie 2017 - constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, Ion-Ovidiu Mihăiescu, managerul Direcţiei Control a C.A.S.M.B - constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; Alin-Sergiu Costache, şef al Direcţiei Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S - constituire a unui grup infracţional organizat , complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Prejudiciu: 3 milioane de euro
Potrivit ordonanţei procurorilor, în cauză există date şi probe că, prin activităţile infracţionale desfăşurate de inculpaţi, bugetul CASMB a fost păgubit cu 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane de euro).
Concret, arată anchetatorii, în perioada ianuarie 2016 — august 2017, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, prin care sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 lei din fondurile CASMB ar fi fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcţionari din cadrul CASMB, sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.