Discursurilor antioccidentale şi dezinformările de inspiraţie rusă practicate în România, analizate într-un eveniment organizat la Washington

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Foto: Ambasada României în Statele Unite ale Americii /facebook
Sursa Foto: Ambasada României în Statele Unite ale Americii /facebook

Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA) şi Centrul Pentru Participare Civică şi Democraţie (CPD) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) au organizat joi, la sediul CEPA din Washington D.C., un eveniment dedicat analizei discursurilor antioccidentale şi dezinformării de inspiraţie rusă practicate în România.

La eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiei americane, ai centrelor de reflecţie din capitala americană, precum şi din presa americană. Conferinţa a fost moderată de Donald Jensen, fost diplomat şi specialist în politicile externe şi interne al Rusiei, potrivit unui comunicat dat publicităţii vineri de ambasada României în SUA.

Invitat în cadrul evenimentului, ambasadorul României la Washington D.C., George Cristian Maior, a apreciat că studiul prezentat de Centrul pentru Participare Civică din cadrul SNSPA se remarcă prin analiza instrumentelor sofisticate utilizate de propaganda rusă care afectează nu doar România, ci întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est.

Ambasadorul român a declarat că România a detectat în urmă cu mult timp, încă din perioada 2006-2007, aceste fenomene asociate propagandei şi dezinformării, a informat aliaţii la momentul respectiv, iar dezvoltările recente nu fac decât să confirme că autorităţile române au avut atunci dreptate, arată sura citată. 

"george maior"

De asemenea, Maior a declarat că, „deşi nu este o ţintă clasică pentru propaganda rusă, în condiţiile opţiunilor majoritar pro-occidentale ale populaţiei, narativele anti-occidentale s-au înmulţit în ultima perioadă în România, având drept scop vulnerabilizarea statului, influenţarea de politici publice în domenii esenţiale, erodarea încrederii în valorile democraţiei liberale, în NATO, în Uniunea Europeană, în parteneriatul cu Statele Unite ale Americii, prin rostogolirea permanentă de informaţii false prin canale şi purtători de mesaj tot mai diverşi, majoritatea lipsiţi de credibilitate, dar insistenţi”.

România a detectat aceste fenomene, le analizează permanent, le înţelege şi consideră cooperarea între aliaţi, prin schimbul de informaţii, drept crucială pentru contracararea lor, a mai subliniat ambasadorul României.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite