Directorul DGASPC Sector 6, audiat în cazul copilului cu dizabilităţi legat de uşă
0Marius Lăcătuş, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6, a fost audiat de procurori, miercuri, în cazul copilului cu dizabilităţi dintr-un complex de servicii sociale care a fost legat de supraveghetori de o uşă.
În faţa anchetatorilor au mai ajuns şi directoarea centrului în care a fost legat copilul cu dizabilităţi şi un şef- serviciu din cadrul Direcţiei.
„Se administrează probe în cauză. Mai multe persoane au fost chemate la audieri”, a declarat Sebastian Mierliţă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, citat de Mediafax.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 a început, pe 14 iulie, urmărirea penală pentru faptele de rele tratamente aplicate minorului, lipsire de libertate în mod ilegal şi abuz în serviciu, în cazul copilului cu dizabilităţi dintr-un complex de servicii sociale care a fost legat de o uşă de supraveghetori.
Anchetatorii urmează să decidă cu privire la ce persoane vor extinde urmărirea penală.
Anchetatorii au chemat, pe 14 iulie, la audieri mai multe persoane angajate la Complexul de servicii sociale Istru din Sectorul 6 al Capitalei.
Demiteri după ce un copil a fost legat de uşă
Ancheta deschisă de procurori a fost demarată în urma unei sesizări făcute de reprezentanţii DGASPC Sector 6. La rândul său, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a făcut sesizare penală la Poliţia Sectorului 6.
Şeful centrului din Sectorul 6 unde se fac cercetări după ce un copil a fost legat în curte a fost demis din funcţie, iar pentru trei îngrijitoare şi pentru asistentul medical s-a dispus desfacerea contractelor de muncă, a anunţat, pe 15 iulie, Primăria Sectorului 6.
Potrivit sursei citate, cercetarea disciplinară începută la Complexul de Servicii Sociale „Istru” - Case de tip familial, după ce în presă au apărut imagini cu un copil legat de o uşă, în curtea instituţiei, a fost finalizată pe 15 iulie.
În urma cercetării disciplinare s-a dispus demiterea din funcţie a şefului centrului, urmând ca acesta să fie trimis în cercetare pentru suspiciunea de abuz.
De asemenea, s-a dispus desfacerea contractelor de muncă, în conformitate cu articolul 248 alineatul 1, litera e) din Codul muncii, a trei îngrijitoare şi a asistentului medical, persoane angajate în cadrul Complexului de Servicii Sociale „Istru”, potrivit unui comunicat emis de Primăria Sectorului 6.
Rezultatele cercetării disciplinare au fost trimise Poliţiei Sectorului 6, pentru clarificarea împrejurărilor în care faptele au avut loc şi completarea procedurilor de cercetare care se impun în cazul suspiciunii unei situaţii de abuz.
De asemenea, toată documentaţia, măsurile şi demersurile efectuate de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 6, respectiv deciziile de suspendare din funcţie, deciziile de desfacere a contractelor de muncă, referatele cu propunerile directorului executiv, au fost transmise Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
„Reamintim că acest incident regretabil reprezintă o situaţie izolată şi fără precedent în activitatea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6”, se mai arată în comunicatul citat.
Preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman, a declarat pe 14 iulie, că a trimis Corpul de control la Complexul de servicii sociale Istru din Sectorul 6 după ce în presă au apărut imagini cu un copil din centru care era legat.
Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
Ancheta în cazul copilului legat cu un fular de o uşă continuă: contractele de muncă ale celor patru angajate au fost desfăcute. Şeful centrului, demis
Scandalul de proporţii care a izbucnit la un centru de servicii sociale din sectorul 6 după ce vecinii au filmat un tânăr cu dizabilităţi legat de uşa unei case pe motiv că a fost agresiv continuă. Contractele de muncă ale celor patru angajate care au decis să-l lege au fost desfăcute şi riscă să se aleagă cu dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului.
VIDEO Procurorii au deschis un dosar penal în cazul copilului cu dizabilităţi care a fost legat de uşa centrului unde era internat
Autorităţile din Capitală au demarat o anchetă după ce un copil cu dizabilităţi internat într-un complex de servicii sociale din sectorul 6 al Capitalei a fost legat de o uşă de către supraveghetori. Măsurile vor fi luate de Protecţia Copilului şi Inspecţia Socială. De asemenea, în acest caz a fost deschis un dosar penal in rem, urmând ca în perioada următoare mai multe persoane să fie audiate.