Cutremur cu magnitudinea de 3,4 pe scara Richter în Vrancea
0Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 pe scara Richter s-a produs joi, la ora 22.33, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 129 de kilometri, informează Instititul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), potrivit Mediafax.
Cele mai apropiate oraşe de epicentrul seismului sunt Covasna (39 de kilometri), Focşani (43 de kilometri), Râmnicu Sărat (49 de kilometri), Târgu Secuiesc (50 de kilometri) şi Mărăşeşti (50 de kilometri).
În luna decembrie s-au produs alte zece cutremure în Vrancea, acestea având magnitudini cuprinse între 3 şi 4,5 pe scara Richter.
În 22 noiembrie a avut loc un seism de 5,7, cel mai mare ca magnitudine înregistrat în ultimii 10 ani în România. Deşi seismul a fost urmat de mai multe replici, acestea nu au depăşit 3,3 grade în intensitate.
La 6 octombrie 2013, a avut loc în Vrancea un cutremur de 5,5 pe scara Richter, fiind atunci cel mai mare seism înregistrat în ultimii patru ani.