Premierul Victor Ponta a fost astăzi în vizită la Curtea Supremă. Obiectivul: găsirea unui nou sediu pentru instituţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Ponta a mers vineri la Curtea Supremă pentru a găsi o soluţie privind sediul instituţiei  FOTO Adevărul
Premierul Ponta a mers vineri la Curtea Supremă pentru a găsi o soluţie privind sediul instituţiei  FOTO Adevărul

Premierul Victor Ponta a mers vineri la Curtea Supremă pentru a vedea infrastructura instanţei şi a discuta despre un nou sediu. Iniţial, vizita fusese programată  luni, fiind amânată atunci întrucât erau anunţate sentinţele în dosarul transferurilor de jucători şi în cauza schimbul de terenuri dintre Becali şi MApN.

Premierul Victor Ponta declara marţi că şi-a amânat vizita programată pentru luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, zi în care în instanţă au fost luate decizii legate de mai mulţi conducători din fotbal, inclusiv condamnarea definitivă a lui Gigi Becali, deoarece nu era un „moment potrivit“.

Ponta preciza atunci că va merge la o altă dată la ICCJ, împreună cu ministrul Justiţiei, pentru a găsi o soluţie privind sediul instituţiei.

„O să mergem împreună să vedem situaţia, infrastructura la Curtea Supremă. Trebuia să mergem ieri. Presa, probabil, că s-a mirat, dar nu cred că era momentul potrivit ieri să mergem să vedem infrastructura Curţii Supreme. O să mergem împreună, ne-a invitat doamna preşedintă, şi să găsim o soluţie pentru Curtea Supremă, de funcţionare normală“, spunea Ponta.

Ponta, invitat să vadă în ce condiţii lucrează magistraţii de la Curtea Supremă

Livia Stanciu, preşedintele Curţii Spreme, a spus că l-ar invita într-o zi pe premier la sediul instituţiei pentru ca acesta să vadă cum se lucrează la Instanţa Supremă, precizând că, în prezent, în fiecare birou lucrează câte patru-cinci judecători sau aproximativ 13 magistraţi asistenţi.

Ponta i-a răspuns atunci că doreşte să aibă rezolvată şi problema banilor când va da curs invitaţiei, precizând că de la 1 ianuarie 2014 s-ar putea accesa şi fonduri europene pentru sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Livia Stanciu a precizat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obţinut ca sediu secundar fostul sediu al Ambasadei SUA, care se află în vecinătatea ICCJ. Ea a sugerat că ar putea avea loc şi o discuţie cu Academia Română, al cărei sediu de pe Calea 13 Septembrie, vizavi de Senat, are trei mari corpuri, în fiecare putând intra o mie de persoane.

Fostul sediu al Ambasadei SUA, de pe strada Batiştei, a fost trecut în administrarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în urma unei decizii a Guvernului din 9 noiembrie 2011.

Problema sediului impropriu în care îşi desfăşoară activitatea judecătorii instanţei supreme şi personalul auxiliar, din strada Batiştei, a fost discutată şi în guvernările anterioare.

Ziua de luni, una cu dosare grele şi condamnări

Instanţa Supremă a decis, luni, să trimită dosarul transferurilor de jucători pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care în noiembrie 2012 a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecaţi pentru înşelăciune, respectiv Gheorghe Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali, Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu.

Tot luni, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

În 17 aprilie, preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, i-a sesizat premierului Victor Ponta, la şedinţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, unde acesta participa în calitate de ministru interimar al Justiţiei, necesitatea unui nou sediu în care să funcţioneze Instanţa Supremă şi l-a invitat să vină să vadă în ce condiţii lucrează judecătorii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite