Curtea Supremă va rejudeca propunerea de arestare a procurorului acuzat că a jucat banii de flagrant la poker

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea de Apel Bucureşti decisese ca acesta să fie cercetat în libertate (foto)
Curtea de Apel Bucureşti decisese ca acesta să fie cercetat în libertate (foto)

Magistraţii Curţii Supreme au decis miercuri să anuleze decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) prin care procurorul George Mărgărit, acuzat că ar fi jucat banii instituţiei la poker, a fost lăsat în libertate pe motiv că are nevoie de medic specialist care să-l vindece de patima jocurilor de noroc. Astfel, Instanţa supremă va rejudeca întreaga propunere de arestare preventivă.

Curtea de Apel Bucureşti a respins săptămâna trecută propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În motivarea acestei decizii, instanţa arată că procurorul acuzat că ar fi jucat banii instituţiei la poker, ar trebui mai degrabă ajutat, întrucât dependenţa de jocuri duce la pierderea logicii.

„Evoluţia profesională a inculpatului a cărui activitate a fost apreciată pe parcursul timpului vine în contradicţie cu pierderea coordonatelor reale, întrucât dependenţa de jocuri duce la pierderea logicii, comportamentul fiind mai curând afectiv, fiind evident că o persoană care perseverează timp de 5-6 ani în jocuri de noroc, trebuie mai degrabă ajutată”, se arată în documentul instanţei.

În schimb, magistraţii au decis să aplice în cazul procurorului interdicţia de a părăsi ţara.

Decizia nu a fost definitivă şi a fost atacată atacată cu recurs la Curtea Supremă

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada 2012-2013, George Mărgărit, în calitate de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Buzău, învestit cu soluţionarea a două dosare penale, „nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu şi a cauzat o vătămare a intereselor legale ale mai multor persoane, obţinând un avantaj patrimonial, reprezentând sume de bani şi contravaloarea unor bijuterii în cuantum total de 406.753 lei, 6.530 euro, 121 USD şi 30 lire sterline”.

Procurorii anticorupţie susţin că Mărgărit nu ar fi dispus punerea sechestrului asupra unor sume de bani şi bijuterii ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile persoanelor cercetate în cele două dosare penale. 

Mai mult, procurorul nu ar fi consemnat pe numele acestora sumele de bani ridicate la percheziţii, bani pe care procurorul i-a cheltuit ulterior.

Procurorii cer arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui George Mărgărit, Curtea de Apel Bucureşti urmând să decidă dacă acesta va fi încarcerat.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat, joi, reţinerea şi arestarea lui George Mărgărit, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Cazul procurorului a fost preluat, pe 6 noiembrie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Presa a prezentat, pe 5 noiembrie, informaţii cu privire la o anchetă internă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT )demarată după ce Gabriel Mărgărit, în perioada în care a lucrat ca procuror la DIICOT Buzău, nu ar fi returnat la timp instituţiei 10.000 de euro folosiţi la un flagrant pentru prinderea unor traficanţi de haşiş.

După finalizarea flagrantului, el ar fi trebuit să restituie banii unităţii de parchet, în termen de 14 zile, însă nu a făcut-o, astfel că superiorii săi au dispus verificări interne, potrivit dezvăluirilor din presă.

În urma verificărilor, conducerea DIICOT ar fi constatat că lipsesc nu doar cei 10.000 de euro de la flagrant, ci o sumă de zece ori mai mare, provenind din banii ridicaţi în cursul altor anchete.

Potrivit şefului DIICOT Buzău, Gheorghe Petroşel, procurorul Mărgărit a depus o cerere la CSM în care solicita ca din 1 noiembrie să nu mai activeze în DIICOT Buzău, ci să fie mutat la Parchetul Judecătoriei Buzău, unde însă nu s-a prezentat la serviciu.

„Dumnealui, din data de 1 noiembrie 2013 activează efectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău. Practic s-a adresat cu o cerere secţiei pentru procurori a CSM, aceasta în şedinţa din 22 octombrie, i-a fost admisă cererea de încetare a activităţii la Biroul teritorial DIICOT Buzău. Abatere disciplinară nu a avut, iar orice referinţă la un dosar care îl priveşte pe dumnealui, aflat în lucru, nu poate fi dată publicităţii şi nu putem furniza relaţii despre dosarul penal înregistrat la nivelul altei unităţi de parchet pentru că există riscul afectării anchetei penale”, a spus Gheorghe Petroşel.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite