Cum se pot proteja comercianţii online de cei care vor să le fraudeze platformele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volumul comerţului online a explodat
Volumul comerţului online a explodat

Black Friday sau Cyber Monday se apropie, iar realizarea cumpărăturilor online a devenit din ce în ce mai uşoară, însă trebuie avută în vedere siguranţa acestor achiziţii. Poliţia Română, alături de agenţiile de aplicare a legii din alte 15 state, participă la campania internaţională dedicată comercianţilor online ,,Vinde în siguranţă”.

Pandemia COVID-19 a determinat şi mai mulţi consumatori să se orienteze spre comerţul online. Pentru companii, această tendinţă aduce atât provocări, cât şi oportunităţi, dar însemnă şi un risc mai mare de fraude cărora le pot cădea victime comercianţii şi cumpărătorii. 

Prin această campanie de conştientizare, lansată astăzi, agenţiile de aplicare a legii din 16 ţări s-au alăturat Centrului European de Criminalitate Cibernetică (EC3) al Europol şi Merchant Risk Council, pentru a împărtăşi sfaturi practice cu privire siguranţa cumpărăturilor online.

Campania se desfăşoară sub egida eComm2020 şi vizează, în mod special, comercianţii online, ajutându-i să identifice mai bine fraudele pe platformele lor şi să ia măsuri pentru a-şi proteja afacerea şi clienţii împotriva acestor atacuri.

Cum să vă protejaţi afacerea în mediul online:

• Cunoaşteţi-vă produsul: unele produse sunt mai riscante la vânzare ca altele. De exemplu, vânzarea articolelor mici, uşor de revândut, care au deja cerere mare, este mai riscantă decât vânzarea articolelor concepute personal.

• Cunoaşteţi-vă clientul: dacă acceptaţi plăţi cu cardul şi expediaţi bunuri valoroase către clienţii dumneavoastră, este bine să ştiţi către cine trimiteţi articolele.

• Stabiliţi un mijloc de plată sigur: procesatorul dumneavoastră de carduri vă poate sfătui. Alegerea unui mijloc de plată sigur va limita riscul de fraudă.

• Utilizaţi un serviciu de livrare de încredere: alegeţi o metodă de livrare unde puteţi fi siguri de manevrarea profesionistă a mărfurilor dumneavoastră şi gestionarea corectă a disputelor privind livrarea.

comert

La campania eComm2020 pentru cumpărături online mai sigure, din acest an, participă: Austria, Columbia, Croaţia, Cehia, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Malta, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România, Spania şi Statele Unite ale Americii.

Mai multe sfaturi despre cum să vă protejaţi pe dumneavoastră  şi afacerea dumneavoastră împotriva fraudelor electronice găsiţi AICI

Mai multe sfaturi generale despre cum să faceţi cumpărături online în siguranţă sunt disponibile AICI

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite