Cum funcţionează sistemul norvegian de protecţie a copiilor. Explicaţiile unui român, director al unei grădiniţe din Oslo

Cum funcţionează sistemul norvegian de protecţie a copiilor. Explicaţiile unui român, director al unei grădiniţe din Oslo

George Alexander locuieşte în Norvegia de 20 de ani. Este scriitor şi director la două grădiniţe

George Alexander, scriitor român şi director la două grădiniţe norvegiano-spaniole în Oslo, descrie pentru „Adevărul“ cum funcţionează Barnevernet (Protecţia Copilului) în Norvegia, dar şi cum vede el întâmplările dn cazul familiei Bodnariu. Deşi nu se încrede orbeşte în sistemul norvegian, spune că în ţările scandinave interesul copilului primează întotdeauna.

Aflat de 20 de ani în Norvegia, George Alexander declară că vrea să-i ajute pe românii de acolo, prin consultanţă, să înveţe cum trebuie să colaboreze cu Protecţia Copilului, atât timp cât aceştia îşi respectă propriii copii. Pe de altă parte, românul care trăieşte de două decenii într-o societate în care siguranţa, educaţia şi interesul copilului sunt cele mai importante, spune că „Barnevernet nu este Dumnezeu“.

George Alexander a publicat două texte în ziarulul online „Jurnal de Nord“ al românilor din Norvegia, în care se poziţionează de partea familiilor Bodnariu şi Nan, ale căror cazuri au fost disecate în presa din România, deşi nimeni în afara angajaţilor Protecţiei Copilului, a părinţilor şi a copiilor nu cunoaşte, pe deplin, adevărul. Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“, George Alexandru recunoaşte că sistemul de Protecţie din Norvegia a salvat multe vieţi, dar spune că greşeli pot exista şi în cadrul lui, mai ales pentru că are puteri discreţionare.

„Adevărul“: Care sunt principalele diferenţe dintre sistemul de Protecţie a Copilului din Norvegia şi cel din România?
George Alexander: Diferenţele sunt numeroase. În primul rând, aici este vorba de un sistem care a funcţionat decenii de-a rândul. Nici ei nu au funcţionat extraordinar de bine la început, însă legislaţia se respectă aici, nu ca în România unde se cer derogări mai tot timpul. Aici legea, în general, se respectă cu punct şi virgulă. Tocmai aceasta este problema uneori: există birocraţi care interpretează foarte rigid textul de lege. Oamenii nu vor derogări de la lege, dar vor totuşi mai multă flexibilitate în gândire şi în găsirea de soluţii. 

Cum procedează, mai exact, Barnevernet?
În principiu, la o simplă reclamaţie semnată sau anonimă, Barnevernet începe ancheta să vadă dacă faptele/situaţia se adeveresc. Barnevernet nu înştiinţează niciodată pe cel care a făcut reclamaţia despre mersul anchetei sau despre încetarea ei. Barnevernet se poate deplasa la domiciliul copilului şi poate evalua singur situaţia. De obicei, cere informaţii de la multi alţii: vecini, prieteni, în mod sigur, de la grădiniţă şi şcoală. De oriunde poate culege informaţii folositoare în anchetă. Evaluează permanent situaţia si, în funcţie de gravitatea ei, ia măsuri. Poate menţine cazul sub observaţie mai mult timp, poate coopera cu Poliţia. Părinţii sunt informaţi despre situaţie atunci când Barnevernet crede de cuviinţă.

Îi voi ajuta pe toţi românii care au nevoie de ajutor în faţa Barnevernet. Condiţia mea este însă să-şi respecte propriii copii şi să-i trateze corect. 

Aţi fost pus vreodată în situaţia în care să chemaţi Protecţia Copilului?
Nu am chemat niciodată Protecţia Copilului în unităţile mele, pentru că nu am avut nevoie. Eu am colaborat întotdeauna foarte bine cu părinţii. A trebuit însă ca, uneori, unii dintre profesorii mei, sub conducerea mea, să răspundă la chestionarele primite de la Barnevernet  în legătură cu diferiţi copii care se aflau sub anchetă socială. Am răspuns onest atunci la toate întrebările.

 

Alte întrebări din chestionarele de la Protecţia Copilului

  • În ce perioadă / de când merge la şcoala dvs.?
  • Prezenţe / Absenţe. Anunţarea acestora.
  • Are copilul nevoie de atenţie / urmărire specială din partea dvs.?
  • Cine îl aduce la grădiniţă / Cine îl ia de la grădiniţă?
  • Descrie contactul dintre copil şi părinţi la aducerea lui la grădiniţă / şcoală şi când este luat acasă.
  • Cum interacţionează ei?
  • Descrie dezvoltarea fizică şi motorie a copilului.
  • Limba / Comunicare
  • Boli
  • Descrie igiena lui, cum este îmbrăcat, dacă are mâncare etc.
  • Descrie cum funcţionează social în raporturi cu copiii, adulţii, în diferite situaţii…
  • Cooperarea cu părinţii. Vin la şedinţe? Urmăresc copilul?Trăsături speciale de personalitate ale copilului
  • Forma în care se află copilul. Comentarii.
  • Schimbări la copil, pozitive sau negative, de-a lungul timpului.
  • Cum reacţionează copilul când părinţii pleacă?
  • Cum reacţionează copilul când e corectat?
  • Cum învaţă?
  • Cum reacţionează copilul faţă de angajaţi? Raporturile lui.
  • Cum funcţionează copilul în timpul activităţilor organizate?Cu ce copii se joacă?
  • Descrie aptitudinile copilului.
  • Descrie emoţiile care il caracterizează / starea lui de spirit.
  • Descrie capacitatea lui de a rezolva conflicte, frustrările lui.
  • Descrie capacitatea copilului de a se concentra şi învăţa.
  • Alte informaţii pe care dvs. le consideraţi relevante în caz.

Ce fel de întrebări conţin aceste chestionare?
Întrebările se referă la dezvoltarea fizică, intelectuală, socială a copilului, la felul în care se comportă în colectiv, raporturile cu părinţii, cooperarea noastră cu părinţii etc. Câteva exemple traduse de mine: „Cooperarea cu părinţii. Vin la şedinţe? Urmăresc copilul?“, „Cum reacţionează copilul când e corectat?“, „Cum reacţionează copilul când părinţii pleacă“ sau „Descrie emoţiile care îl caracterizează“.

În presa internaţională s-a scris despre protestele la adresa Barnevernet faţă de unele aşa-zise abuzuri.
Barnevernet a făcut şi lucruri bune de-a lungul timpului, protejând copiii maltrataţi în propriile familii, salvându-i în acest fel, dar a făcut, în acelaşi timp, şi greşeli. Este regretabil acest lucru. Iar dacă oamenii protestează faţă de Barnevernet înseamnă că există ceva la ei care nu funcţionează cum ar trebui.

Au apărut tot felul de teorii isterice despre sistemul care „fură“ copiii imigranţilor pentru a-i da spre adopţie. Se vorbeşte despre un sistem abuziv în mod conştient?
Nu există un sistem abuziv conştient în Norvegia. Totdeauna primează interesul copilului aici. Însă, din cauza diletantismului, lipsei de profesionalism, de judecată a unor angajaţi ai Protecţiei Copilului se fac, uneori, greşeli grave. Tocmai în numele interesului copilului! Este drept, şi legislaţia norvegiană care atribuie puteri discreţionare Barnevernet contribuie la asta.

Oamenii trebuie să respecte regulile din ţara în care trăiesc. Dar, şi ţara în care trăiesc oamenii care se mută are o răspundere pentru ei şi pentru propriii cetăţeni.

Cum vedeţi dvs. intervenţia Protecţiei Copilului în familia Bodnariu?
Nu deţin toate datele în acest caz, dar, în opinia mea, cred că puteau fi şi alte soluţii. E cam drastic. Chiar este aceasta soluţia cea mai bună – să împartă copiii în toate orizonturile? Versiunea mea este că soţii Bodnariu nu au ştiut să se apere, au fost frustraţi, poate, de atitudinea celor de la Barnevernet, au răspuns nervos (inadecvat, deci) şi s-au creat neînţelegeri. Barnevernet nu este Dumnezeu! Iar asta ar trebui să o ştie fiecare parlamentar norvegian.

Şi dacă soţii Bodnariu nu au respectat legea din Norvegia, nu trebuie să plătească?
Nu este nici în interesul Norvegiei, nici al copiilor şi nici al părinţilor naturali să se ajungă la astfel de soluţii dramatice. Nu era mai bine pentru toţi ca părinţii să fie remodelaţi (educaţi prin cursuri, şcoală, de exemplu) decât ca familia să fie dezmembrată? Ce a obţinut, de fapt, societatea prin asta? Dacă suntem preocupaţi numai în a administra pedepse, nu vom realiza nimic. Aceşti părinţi trebuie integraţi în societate, nu etichetaţi, izolaţi, marginalizaţi. Dacă au nevoie de ajutor, atunci noua patrie ar trebui să le sară în ajutor, inclusiv să-i înveţe să devină părinţi competenţi.

În România s-a folosit de atât de multe ori sintagma „dar ce face ţara pentru mine?“ Anul trecut, ne-am mai trezit şi noi şi am zis că e timpul să schimbăm lucrurile, să nu mai aşteptăm să facă „ţara“ ceva.
Românii au fost oameni de sacrificiu mai din toate timpurile. Nu sunt învăţaţi să-şi ceară drepturile. Ei sunt obişnuiţi să îndure şi să se descurce cum pot pentru că ştiu că nu se pot baza pe nimeni. Nimeni nu-i ajută. Alta este situaţia însă în Scandinavia. Ţine de cultura lor, de felul lor de viaţă, să fie solidari şi să trăiască bine toţi. 

Din acest punct de vedere, Finlanda este campioană în Scandinavia: în timp ce norvegienii ascultau discursurile rasiste ale lui Carl I. Hagen, de acum câţiva ani, despre imigranţi, în Finlanda se vorbea deschis, chiar la televiziunea naţională, despre beneficiile sosirii lor pentru ţară – „Suntem dependenţi de ei! De ei depinde progresul nostru!“, spuneau finlandezii. Acesta este un lucru de admirat.

Deci, este normal în orice ţară civilizată ca statul să contribuie la integrarea imigranţilor în societate. Integrarea lor înseamnă, de fapt, schimbarea statutului imigranţilor din asistaţi social în contribuitori în societate.

Au intervenit oare şi diferenţele de cultură, de gândire...?
Românii care locuiesc în străinătate nu-şi cunosc toate drepturile pe care le au. Uită, de asemenea, că aici este o altă cultură, iar angajaţii de la Protecţia Copilului din Norvegia pot interpreta lucrurile total diferit faţă de ei. Există, în plus, şi probleme de comunicare, nu numai diferenţe culturale şi, în general, de integrare în această societate. Protecţia Copilului dispune de prea multă putere, iar angajaţii lor nu se ridică la nivelul aşteptărilor uneori. Este posibil să se fi întâmplat câte ceva din toate acestea în cazul Bodnariu.

Mai cunoaşteţi cazuri asemănătoare?
Da, mai există, din păcate, si alte cazuri, iar alţi români m-au rugat si mai înainte să-i ajut în raporturile cu Barnevernet. Oamenii se tem. Îi voi ajuta în mod dezinteresat pe toţi românii care au nevoie de ajutor în faţa Barnevernet. Condiţia mea este însă să-şi respecte propriii copii şi să-i trateze corect. Aici, în Norvegia, se vorbeşte despre Barneperspektivet, adică Perspectiva Copilului = Copilul înainte de toate.

citeste totul despre: