Creştini versus europeni? Referendumul pentru familie dincolo de familie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acest material discută consecinţele posibilului referendum pentru modificarea Constituţiei pe tema familiei tradiţionale dincolo de rezultatul votului sau de valorile disputate.

Analiză realizată de Tatiana Cojocari*

Analiza sugerează că referendumul ar putea induce în societatea românească o dispută axiologică fără precedent, ideologizând la maximum o polemică între diverse tabere din societatea românească şi generând un potenţial de intervenţie pentru actori din afara României cu interese/scopuri destabilizatoare. Din perspectiva securităţii societale, referendumul poate deveni o sursă de false tensiuni şi conflicte, fără precedent în România: creştini versus europeni şi invers.

Cum mai sunt românii. O insulă de europenitate într-o mare de scepticism?

În România ultimilor doi ani au prins contur câteva schimbări sociale care pot redefini priorităţile de politică internă şi externă a ţării. Asistăm la un conflict social între taberele care susţin valorile „liberale” versus taberele valorilor „tradiţionale”. Lupta nu este una nouă, nici nefirească într-o societate europeană, doar că de data aceasta contextul este diferit.

România, membră UE şi NATO, a fost dintotdeauna copilul ascultător al acestora, cu adeziuni maxime în comparaţie cu alte state europene, manifestând atât la nivel politic cât şi ca atitudine socială o orientare pro-europeană şi pro-SUA. După zece ani de la aderarea la UE şi în contextul unei tot mai acute crize de imagine a UE, românii încă mai cred în proporţie majoritară în „cauza europeană”, manifestând un suport majoritar şi încredere relativ mare faţă de instituţiile UE. Nu există deocamdată partide semnificative manifest anti-UE sau anti-NATO sau atitudini de genul celor consemnate în Polonia sau Ungaria.

Cu toate acestea, dacă comparăm starea de spirit a românilor faţă de UE la începutul integrării cu cea din ultimii ani, observăm un trend descrescător. Da, România încă mai este unul dintre copiii cuminţi ai Europei, cu scoruri pro-europene mari în comparaţie cu alte state, dar se pare că retorica anti-UE la nivel internaţional creează fisuri uşoare şi în interiorul societăţii româneşti.

Dacă în 2007 românii percepeau UE ca modernă (80%) şi democrată (81%), în 2016 întrebaţi care sunt valorile care reprezintă cel mai bine UE, democraţia a acumulat 32%. Lucrurile stau şi mai prost dacă vorbim de funcţionarea democraţiei în ţară, unde doar 33% dintre români se declară mulţumiţi.

image

Pe de altă parte...

România este considerată un stat laic, însă această precizare nu se regăseşte în legea fundamentală a ţării - Constituţia. Iniţiativa din 2013 referitoare la specificarea cuvântului laic în Constituţie a eşuat, fiind respinsă cu vehemenţă de majoritatea parlamentarilor.

Nu putem nega faptul că, de-a lungul timpului, Biserica Ortodoxă a jucat, vizibil sau mai puţin vizibil, un rol însemnat în treburile interne şi externe ale statului, iar majoritatea românilor se identifică ca ortodocşi (86%). Mai mult, în acord cu tradiţiile naţionale, aspectul etnic şi cel religios nu doar că sunt întrepătrunse, ci sunt practic inseparabile – a fi român pentru o mare majoritate a populaţiei înseamnă a fi ortodox.

Pe parcursul ultimilor ani asistăm la tentative repetate de modificare a Constituţiei, însă de dată aceasta referitor la (re)definirea familiei, un subiect sensibil pentru majoritatea românilor, familia tradiţională fiind asociată, de-a lungul timpului, cu - şi perpetuată de - învăţăturile creştine.

Doar că lucrurile sunt mai complicate decât atât. Un moment riscant pentru Referendum

Momentul ales pentru această iniţiativă nici că putea fi mai neprielnic din perspectiva tensiunilor care pot apărea în societatea românească. Curentul eurosceptic care bântuie Europa, pătrunde încet-încet şi în ţara noastră, pe fondul nemulţumirii generale ale românilor faţă de instituţiile publice democratice, lipsa de transparenţă şi eficienţă a acestora şi a dorinţei unei vieţi mai bune.

Alimentând aceste semne de îndoială, a apărut iniţiativa de modificare a Constituţiei care constituie pretextul acestui articol. Şi parcă lucrurile nici nu păreau atât de grave – în fond este vorba despre o iniţiativă democratică a cetăţenilor români, doar că vâlva intenţionat creată de aceasta a stârnit dezbateri intense în societate.

Sub umbrela redefinirii noţiunii de familie explicit ca rezultând în urma căsătoriei unui bărbat şi a unei femei, în detrimentul termenului de „soţi”, s-a lansat o veritabilă ruletă rusească pentru societatea românească, jucându-se o carte veche, însă una care nu poate da greş în societăţile creştine – cea a persoanelor LGBT. Potenţialul de conflict, inclusiv geopolitic, este enorm, după cum vom arăta mai jos.

Deşi susţinătorii Coaliţiei pentru Familie susţin la nivel public că ei nu sunt în niciun caz anti-europeni - mulţi dintre ei fiind parte a procentului masiv de adeziune pro-europeană din ţara noastră -, acţiunile lor ating un punct sensibil în România dar, mai ales, la nivelul percepţiei europene: minorităţile sexuale.

Mai mult, iniţiativa Coaliţiei este ca o piesă de domino, atrăgând după ea în lanţ o serie de alte măsuri sensibile pe agenda publică - campanii anti-avort, reglementări speciale referitor la divorţ etc.-, şi acestea sunt doar câteva dintr-o serie lungă pe care promite să le iniţieze Coaliţia pentru Familie, cu susţinerea potenţială a bisericii şi a partidelor politice.

Observăm însă, din perspectiva analizei noastre, că avem reţeta unui conflict potenţial, indiferent de scopurile sau intenţiile iniţiale ale celor care au declanşat referendumul. Repetăm: iniţiativa este corectă şi justificabilă din perspectivă democratică. Nu asta discutăm aici, ci posibile consecinţe societale şi strategice.

Pompierul care stinge focul. Dar îl şi pune

Ca să înţelegem potenţialul strategic şi chiar geopolitic al unui eventual referendum, să luăm un exemplu elocvent, de la vecina de peste Prut, Republica Moldova.

Sursa: ioanatan.files.wordpress.com

image

Când guvernul de la Chişinău s-a lansat relativ credibil în cursa apropierii de Uniunea Europeană, se petreceau două lucruri.

În primul rând, Comunitatea LGBT, apărută subit după venirea la guvernare a pro-europenilor, vorbitoare exclusivă de limba rusă, cel puţin în manifestările publice, devenea tot mai vocală şi contesta legislaţia discriminatorie a Republicii Moldova.

Când apăreau iniţiative ale legiuitorului să modifice legislaţia, intervenea al doilea actor în scenă: Biserica Rusă. Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove (parte a Bisericii Ortodoxe Ruse) dădea frâu liber artileriei grea de sub oblăduirea sa (anumite personalităţi religioase ca Episcopul Marchel, asociaţii religioase ca „Fericita Maica Matrona” etc.) care era îndreptată către ţapul ispăşitor – persoanele LGBT. Europa era strict asociată cu comunitatea LGBT, depravare, păcat, cădere etc. Afişele anti-europene au împânzit capitala Chişinău şi nici nu mai era clar nici măcar pentru protestatari împotriva cui mărşăluiau. A comunităţii LGBT sau a Europei?

Campania cea mai dură iniţiată de Mitropolia Chişinăului la adresa persoanelor LGBT a început în 2011, odată cu propunerea, apoi în 2012 cu votarea, în Parlament a Legii cu privire la asigurarea egalităţii, fiind şi una dintre condiţiile Uniunii Europene pentru liberalizarea regimului de vize cu Republica Moldova.

Acesta nu este un caz singular, problema minorităţilor sexuale fiind mereu exploatată de către Mitropolia Chişinăului, chiar dacă nu mereu asumată direct, cu anumite scopuri politice şi geopolitice, reuşind de fiecare dată să divizeze societatea în două (false) tabere - europeni şi tradiţionalişti.

Ce este interesant de sesizat e că ambii actori în conflictul artificial creat aveau, direct sau indirect, legături cu Moscova.

Întorcându-ne acasă, în 2017, observăm în dezbaterea publică de asemenea, conturate două tabere: europeni şi tradiţionalişti, practic un conflict social creat cu premeditate pentru a demantela societatea românească.

Pe cine favorizează această situaţie? Pescuitorii în ape tulburi sunt pregătiţi

La polul opus al Occidentului, avem actorul internaţional cel mai interesat de această mişcare tectonică a societăţii româneşti - Federaţia Rusă, gata mereu să-şi facă noi aliaţi în lupta acerbă contra „occidentului sodomizat”.

Deja nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni că sub Vladimir Putin societatea sovietică seculară a început să-şi regândească locul în lume, înlocuind normele civice cu valori şi credinţe conservatoare religioase. Spre exemplu, chiar înainte de Jocurile Olimpice de la Soci din 2014, în contextul întregului scandal creat datorită promulgării de către Kremlin a legii de propagandă anti-gay, Putin anunţa că Rusia va deveni protectorul „valorilor tradiţionale”, afirmând că „interzicerea propagandei relaţiilor non-tradiţionale nu ar trebui considerată discriminativă, ci doar ar întări valorile familiei tradiţionale, care reprezintă una din garanţiile măreţiei Rusiei...”.

Sursa: davidmixner.com

image

Desigur, discursul anti-gay este doar unul dintre pilonii pe care se bazează ideologia conservator tradiţionalistă şi nu ar trebui să ne cramponăm doar de acesta dacă vrem să înţelegem un fenomen mult mai complex. Doar că, aşa cum am precizat şi mai sus, acesta este un pas dintr-un şir mai lung pe care s-a construit direcţia ideologică a Rusiei şi pe care mizează excesiv instigatorii.

Astfel, Rusia şi-a creat o întreagă reţea aşa numită „soft” de instrumente şi metode, prin care să-şi promoveze interesele de politică externă fără a apela la forţa militară: ONG-uri şi Think Thank-uri, staţii TV şi radio cu difuzare internaţională (Sputnik, Russia Today), agenţii de ştiri fake sau de stat, social media şi troli, ideologi (Alexander Dughin), oameni de afaceri (Konstantin Malofeev), jucători politici (majoritatea din partidul Rodina, cum este Dmitrii Rogozin) şi nu în ultimul rând Biserica Ortodoxă Rusă, în frunte cu Patriarhul Kirill.

Această reţea este folosită de guvernul rus pentru a influenţa subtil agenda internaţională, pentru a provoca dispute majore legate de valorile democratice promovate de vest, pentru a divide Europa, pentru a obţine suport autohton şi a crea percepţia că statele membre sunt state eşuate. Aceste instrumente sunt adesea folosite pentru a dezvolta şi promova extremism, separatism şi atitudini naţionaliste extreme, pentru manipularea opiniei publice, astfel încât să conducă la o infiltrare directă a Rusiei în treburile politice interne a statelor suverane.

Putin a descoperit „arma” pe care tot noi (cetăţenii UE) i-o punem la dispoziţie gratis, datorită faptului că am devenit confuzi în definirea şi păstrarea tradiţiilor şi inapţi în a fi o civilizaţie coerentă şi coezivă. Mai mult, ne împărţim în tabere opuse şi ne creăm criterii care să ne diferenţieze cât mai mult de oponent.

Că doar un european nu poate fi şi tradiţionalist, nu?

România, ultimul bastion anti-rus din zonă

Aruncând un ochi pe harta Europei, observăm că România este înconjurată pe flancul sud-vest de state orientate către Rusia direct, sau prin intermediul unor partide de extremă dreaptă.

Sursa: HotNews

image

La sud, în Bulgaria, opinia publică favorizează o relaţie a ţării cu Federaţia Rusă, iar partidul naţionalist anti-UE Ataka, format încă din 2005, este unul dintre cei mai înfocaţi şi deschişi susţinători ai relaţiei pro-ruse.

La sud-vest avem deja o relaţie consacrată a Serbiei cu Rusia, iar valorile cultural tradiţionale pan-slaviste şi religia ortodoxă, ca şi în Bulgaria, favorizează o apropiere de Federaţia Rusă. Preşedintele nou ales, Aleksander Vucic, în ciuda faptului că este considerat mai pro-european decât predecesorii săi, nu doreşte să renunţe la relaţia apropiată cu Rusia. Faptul că de curând acesta a numit prima femeie lesbiană din istoria Serbiei în funcţia de Prim-Ministru, nu îl face mai pro-european, ba din contra, mulţi experţi consideră această mişcare una inteligentă pentru a-şi securiza influenţa deplină, dar şi a da bine spre Vest.

La vecinii de la vest – Ungaria, a început în forţă pregătirea pentru alegerile din 2018 cu slogane anti - Soros „să nu-l lăsăm pe Soros să râdă ultimul” şi bannere de campanie pro Jobbik. Nu cred că este necesar să mai accentuăm faptul că Jobbik este un partid antisemit de extremă dreaptă ce pledează pentru menţinerea relaţiilor bune cu Rusia.

Un pic mai la Vest de Ungaria, în Slovacia, ca şi în Serbia şi Bulgaria, politicile şi ideologiile pro-ruse se bucură de un suport considerabil printre partidele locale. Partidul Naţional Slovac are cea mai puternică poziţie şi influenţă în acest sens, dar nu trebuie ignorant nici partidul lui Robert Fico, ambele fiind partide de extremă dreaptă. Ce e esenţial de menţionat aici, este faptul că Fico a susţinut alături de Biserica Catolică din Slovacia iniţiativa şi mai apoi referendumul din Slovacia pentru interzicerea căsătoriilor gay în Constituţia ţării.

Geopolitica tradiţionalismului şi tensiunile referendumului

Spre fericirea noastră, Rusia nu s-a putut bucura de un sprijin direct în interiorul României în toţi aceşti ani, deşi a tot încercat şi tatonat terenul în nenumărate rânduri, fiind clar că România constituie ultima piesă lipsă din puzzle-ul geopolitic al acesteia. Nu a reuşit din două motive simple: orientarea puternic pro-europeană şi pro-NATO a României şi faptul că societatea românească încă mai este vaccinată, datorită trecutului care a marcat memoria colectivă, faţă de tot ce vine dinspre Rusia. 

Însă, pe fondul unui început de scepticism pro-european şi în contextual unei societăţi demantelată de valorile tradiţionale versus valori liberale, Rusia poate găsi un canal prin care să pătrundă în România.

Semnalele vin atât din interiorul societăţii, cât şi din exterior: vizitele ideologului Dughin în România; declaraţiile din vara aceasta a lui Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, cunoscut drept anti-european şi cu atitudini vehemente faţă de România, în care adresează cuvinte de mulţumire „guvernului României” pentru renovarea grădiniţei din localitatea de baştină a acestuia, numindu-i pe români „prietenii şi partenerii noştri de peste Prut”; ştiri recente în presa rusă de stat care relatează faptul că „liderii Bulgariei şi României au declarat despre relaţiile prietenoase cu Rusia”; şi recenta încercare a unui post rusesc RTR, de a pătrunde pe piaţa media din România, toate acestea susţinând deci cel mai bine faptul că Rusia are un interes în zonă şi urmăreşte îndeaproape tot ce se petrece în România.

Românii (majoritar creştini şi pro-europeni) vor fi obligaţi pentru prima dată să facă această falsă alegere, între religie şi Europa.

În contextul enunţat mai sus, referendumul poate constitui, cu voie sau fără voie, acel canal prin care Federaţia Rusă să aibă acces în România, să influenţeze agenda publică, să se insereze, concomitent, printre instigatorii şi contestatarii referendumului, cu scopul de a amplifica scandalul, disputa, de a polariza pe linia creştinism versus Europa (Occident) etc. Scopul celor care pescuiesc în ape tulburi este să promoveze şi perpetueze scandalul, tensiunile, disputa. Nu are nicio importanţă cine va câştiga la referendum, principalul e să se creeze cât mai multe tensiuni în societate. Consecinţa va fi că românii (majoritar creştini şi pro-europeni) vor fi obligaţi pentru prima dată să facă această falsă alegere, între religie şi Europa.

Ţintele sunt, de aceea, multiple:

  • Asocierea strictă a Europei cu „păcatul”, cu minorităţile sexuale, în general portretizarea Europei şi a lumii occidentale în general ca necreştină, chiar anticreştină, în ochii românilor;  
  • În oglindă, prezentarea Rusiei ca singurul bastion al credinţei, al Ortodoxiei pure şi dure, cum o declară de fiecare dată însuşi preşedintele Vladimir Putin;  
  • Compromiterea Bisericii Ortodoxe Române în ochii politicienilor români, a credincioşilor şi a Europei, prin subminarea poziţiei acesteia şi ideea că BOR intră în politică, devine factor legislativ. Scopul Rusiei este clar aici: BOR – singura biserică ortodoxă latină - este biserica a doua ca şi forţă şi consistenţă în lumea Ortodoxă, deci „concurentul” principal al Bisericii Ortodoxe Ruse;  
  • Crearea de tensiuni în societatea românească pe o axă de polarizare fără precedent: creştinism versus Europa.

Zarurile sunt deja aruncate, miza este enormă.

Potenţial exploziv există. Nu aprindeţi fitilul!

Potrivit cercetării realizate de Pew Research Center (2017), în statele majoritar ortodoxe, Rusia este văzută ca un important oponent al influenţei vestice în regiune şi ca un protector global al ortodocşilor şi etnicilor ruşi. Această afirmaţie predomină chiar şi în rândul populaţiei din cele trei ţări majoritar ortodoxe, parte a Uniunii Europene: Bulgaria, Grecia şi România.

Spre exemplu, 52% din românii intervievaţi susţin că o Rusie puternică este necesară pentru a balansa influenţa Vestului, iar 65% dintre respondenţi sunt de acord în totalitate sau în mare parte cu afirmaţia că Rusia este obligată să protejeze creştinii ortodocşi şi în afara graniţelor sale.

image

Şi mai uimitor este faptul că 74% dintre românii intervievaţi consideră că Rusia are obligaţia să-şi protejeze etnicii ruşi şi în afara graniţelor sale, în condiţiile în care Crimeea a fost anexată tocmai pe aceste considerente, iar momentan Rusia îşi apără pe cale militară aşa- zişii „co-naţionali” ucraineni.

Dacă mergem şi mai departe, descoperim şi că 51% dintre respondenţii români consideră că valorile tradiţionale româneşti ar putea să fie în conflict cu cele vestice, iar 46% consideră că guvernul ar trebui să ofere sprijin răspândirii valorilor religioase.

image

În loc de concluzii

Orice societate democratică se bazează pe competiţiei, diferenţă de valori, de viziuni, de ideologie. Referendumurile sunt exerciţii democratice care, în mod natural, polarizează societate. Nu asta discutăm aici, avertizăm însă asupra mizelor enorme, dată fiind emoţia pe care o stârneşte, pe care referendumul pentru familie le are.

Referendumul care stă să vină, din perspectiva societală şi a consistenţei societăţii româneşti, poate eroda mai mult ca niciodată societatea românească, pornind mecanismul subiectelor sensibile care pot exploda social. Fenomenul va căpăta şi mai mare amploare atunci când acesta va fi încurajat politic şi religios, inclusiv din afara României.

Miza principală este distincţia între a fi creştin şi a fi european. Se creează ideea falsă că a fi european înseamnă a nu avea o familie tradiţională şi a fi credincios/tradiţional înseamnă a nu fi nicidecum pro-european. În realitate, există în România, în majoritate, cetăţeni care au familii tradiţionale şi se consideră europeni, aşa cum există şi persoane LGBT credincioase.

image

Acest material este un semnal de alarmă care se adresează tuturor taberelor aflate în dispută. Nu ştim ce se va întâmpla cu referendumul, când şi dacă se va desfăşura – nu acesta este scopul acestui material. Chiar dacă va avea loc, va fi obligaţia actorilor publici implicaţi local să-şi reevalueze şi regândească discursul şi să reuşească să comunice bine aspectele sensibile. Scopul este să nu creeze false dihotomii şi, pe cale de consecinţă, divizarea până la ruptură în interiorul societăţii pe distincţii artificiale, care nu serveşte în niciun caz românilor.

*Tatiana Cojocari este Membru al Consiliului de experţi LARICS.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite