Consiliul Europei cere anchetă după afirmaţiile lui Ion Iliescu privind închisorile CIA
0
Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Anne Brasseur, solicită autorităţilor române să efectueze o investigaţie serioasă privind declaraţiile fostului preşedinte Ion Iliescu, potrivit cărora pe teritoriul României au existat închisori CIA.
Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Anne Brasseur, salută afirmaţia fostului preşedinte Ion Iliescu privind prezenţa unui centru CIA în România şi cere autorităţilor române să efectueze o investigaţie serioasă, informează un comunicat al APCE, potrivit Mediafax.
Ion Iliescu a aprobat „în principiu”, în anul 2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei prezidenţiale, scrie Der Spiegel, potrivit Mediafax.
Fostul director al SRI George Maior a declarat, vineri, la Adevărul Live, că nu s-au aprobat centre speciale ale CIA în România.
„Nu ştiu contextul în care fostul preşedinte a dat acest interviu şi dacă nu cumva există o decontextualizare a afirmaţiilor sale. Nu s-au aprobat asemenea centre speciale despre care se discută în plan internaţional în România. S-a aprobat în CSAT platforme de cooperare pentru securitatea noastră şi a SUA. Fie domnul preşedinte a fost interpretat greşit, fie a fost decontextualizată afirmaţia sa. Ar trebui să vorbim mult mai calm, mai ales într-un context sensibil a securităţii statului român. Asemenea afirmaţii pot creşte gradul de risc în ceea ce priveşte ameninţarea teroristă. Lumea citeşte şi vede asemenea declaraţii. Mi-aş îngădui, din postura de cetăţean, să le spun celor care discută să fie ponderaţi“, a spus Maior, la Adevărul Live.
De asemenea, premierul Victor Ponta a spus că, în cei trei ani de când conduce Guvernul, nu a avut niciodată informaţii legate de existenţa unor închisori sau facilităţi CIA în România.
"În trei ani, nu am avut niciodată informaţii legate de existenţa unor închisori sau facilităţi. Dacă au fost sau nu au fost înainte, nu ştiu", a spus Ponta.
Citeşte şi:
Cât de dur este războiul informaţional declanşat de Rusia? Cum a fost atacată România? Ce vrea Vladimir Putin de la noi Există partide româneşti finanţate de la Moscova? Acestea au fost doar câteva dintre întrebările la care a răspuns George Maior, fost director al Serviciului Român de Informaţii, în cadrul emisiunii Adevărul Live.