Concluziile expertizei tehnice în cazul accidentului aviatic din Apuseni vor fi anunţate în aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Epava avionului prăbuşit în Apuseni
Epava avionului prăbuşit în Apuseni

La mai bine de 2 ani si jumatate de la accidentul aviatic din Apuseni, în urma căruia pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion şi-au pierdut viaţa, anchetatorii încă mai căută răspunsuri. Procurorii confirmă că modul în care au intervenit autorităţile face obiectul unui dosar penal. Rezultatele expertizei tehnice dispusă anul trecut sunt aşteptate în aprilie.

„Împrejurările în care s-a produs catastrofa aviatică din data de 20 ianuarie 2014, precum şi modul de acţiune al structurilor cu atribuţii în ceea ce priveşte localizarea, căutarea şi salvarea victimelor evenimentului aviatic, constituie obiectul unui dosar aflat în lucru la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, se precizează într-un comunicat al Ministerului Public.

Anchetatorii aşteaptă rezultatele unor expertize dispuse încă de anul trecut.

„Prin ordonanţa din data de 14 ianuarie 2016, completată prin ordonanţa din 11 februarie 2016, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice judiciare pentru lămurirea circumstanţelor în care a avut loc catastrofa aviatică şi stabilirea cauzei/cauzelor producerii acesteia, urmând ca expertul tehnic judiciar desemnat să depună la dosar raportul de expertiză până la data de 18 aprilie 2017“, se mai arată în document.

Totodată, prin ordonanţa din data de 18 aprilie 2016 s-a dispus efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice judiciare metalurgice având ca obiect determinarea cauzelor şi împrejurărilor, respectiv a datei/momentului în care s-a produs ruperea antenei fir instalată pe aeronavă, antenă destinată emiterii unui mesaj digital codificat.

Pe 28 decembrie 2016 expertul tehnic judiciar desemnat a depus la dosar raportul de expertiză tehnico-ştiinţifică judiciară metalurgică. Concluziile raportului de expertiză sunt aşteptate până la data de 18 aprilie 2017.

Accident tragic

La 20 ianuarie, s-au împlinit trei ani de la tragicul accident aviatic din Munţii Apuseni, în urma căruia pilotul Adrian Iovan şi medicul rezident Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa, iar alţi patru medici şi copilotul au fost răniţi.

Avionul YR-BNP de tip Britten-Norman BN-2A-27 Islander, aparţinând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă transporta o echipă de medici de la Bucureşti la Oradea pentru prelevarea unor organe în vederea realizării de transplaturi, şi a aterizat forţat în zona localităţii Petreasa din Munţii Apuseni, primele concluzii ale anchetei arătând că principala cauză a tragediei ar fi fost vremea nefavorabilă.
 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite