Cod galben de ninsori: lista drumurilor blocate. Şcolile, închise luni în Bucureşti şi în 15 judeţe

Cod galben de ninsori: lista drumurilor blocate. Şcolile, închise luni în Bucureşti şi în 15 judeţe

Mai multe drumuri naţionale au fost închise din cauza vizibilităţii scăzute

Codul portocaliu de ninsori şi viscol a ieşit din vigoare duminică la ora 18.00, însă 12 judeţe se află sub cod galben până luni la ora 18.00, timp în care ninsorile vor continua. Din cauza zăpezii troienite, Autostrada Soarelui şi mai multe drumuri naţionale au fost închise. Ministerul Educaţiei a anunţat că luni vor fi suspendate cursurile în unităţile de învăţământ din Bucureşti şi din 15 judeţe.

Cursuri suspendate luni în şcolile din Bucureşti şi din 12 judeţe

Autorităţile locale au decis suspendarea orelor de curs de mâine în Capitală şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Vrancea şi Tulcea, din cauza codului galben de ninsoare şi viscol. În judeţele Alba, Argeş, Brăila, Galaţi, Dâmboviţa, Constanţa, Vaslui şi Olt cursurile se vor desfăşura parţial., a anunţat Ministerul Educaţiei.
   
 
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de ninsori şi vânt pentru 12 judeţe, până luni la ora 18.00. În intervalul menţionat, în estul şi sud-estul ţării ninsorile vor continua, dar vor fi în diminuare, însă vântul va mai prezenta intensificări cu viteze la rafală de 50-70 km/h, viscolind temporar ninsoarea şi spulberând zăpada depusă anterior. În următoarele zile, scăderea de temperatură va continua şi va fi accentuată, astfel că vremea va deveni geroasă în cea mai mare parte a ţării.  
 

PMB: Arterele principale au fost deszăpezite, intervenţia pe străzile secundare continuă

Arterele principale ale Capitalei au fost deszăpezite, iar pe străzile secundare s-a intervenit aproximativ 50 la sută, în noaptea de duminică spre luni urmând să fie curăţată zăpada pe străzile laterale, pe trotuare şi în staţiile de autobuz şi tramvai.
 
Responsabilii cu deszăpezirea Capitalei au anunţat, duminică, la comandamentul de iarnă, convocat de primarul general interimar, Răzvan Sava, că începând de la ora 19.00, pe arterele principale se circulă la nivel de asfalt, iar pe străzile secundare se intervenise aproximativ 50 la sută.
 
"Obiectivul fixat de primarul general - la comandamentul de iarnă - pentru operatorii de salubritate a fost intervenţia pe arterele secundare, în noaptea de 17 spre 18 ianuarie şi menţinerea arterelor principale de circulaţie la nivelul actual, prin tratamente cu soluţii anti-îngheţ. De asemenea, RATB şi operatorii de salubritate au obligaţia să cureţe de zăpadă şi gheaţă perimetrul staţiilor şi refugiilor pentru mijloacele de transport public.Tot în timpul nopţii de duminică spre luni, firmele responsabile cu deszăpezirea oraşului au obligaţia de a începe degajarea de zăpadă a trotuarelor aflate în perimetrul obiectivelor sociale, această activitate urmând să fie continuată în cursul zilei de luni", se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) transmis agenţiei Mediafax.
 

Drumuri închise 

Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia rutieră este întreruptă pe Autostrada A2, pe sectorul cuprins între Bucureşti şi Feteşti.
 
De asemenea, nu se circulă pe următoarele tronsoane de drumuri naţionale:
  
  • DN22A Topolog (jud. Tulcea) – Hârşova (jud. Constanţa);
  • DN22 Râmnicu Sărat (jud. Buzău) – Brăila (jud. Brăila);
  • DN2A pe tronsoanele Urziceni (jud. Ialomiţa) – Slobozia (jud. Ialomiţa) şi Hârşova (jud. Constanţa) – Mihail Kogălniceanu (jud. Constanţa);
  • DN3 pe tronsonul Brăneşti – Fundulea şi tronsonul Lehliu-Gară (jud. Călăraşi) – Călăraşi (jud. Călăraşi) – Ostrov (jud. Constanţa) – Băneasa (jud. Constanţa);
  • DN21 Călăraşi (jud. Călăraşi) – Slobozia (jud. Ialomiţa) – Brăila;
  • DN21A Slobozia (judeţul Ialomiţa) – Bărăganul (judeţul Brăila);
  • DN2C Costeşti (jud. Buzău) – Amara (jud. Ialomiţa);
  • DN5B Giurgiu (jud. Giurgiu) – Ghimpaţi (jud. Giurgiu);
  • DN41 Chirnogi (jud. Călăraşi) – Căşcioarele (jud. Giurgiu);
  • DN23B Măicăneşti (jud. Vrancea) – Ciorăşti (jud. Vrancea);
  • DN2N Bogza (jud. Vrancea) – Dumbrăveni (jud. Vrancea);
  • DN3A Lehliu-Gară (jud. Călăraşi) – Feteşti (jud. Ialomiţa);
  • DN24D Cuca (jud. Galaţi) – Tuluceşti (jud. Galaţi).
  • Din cauza căderilor de pietre de pe versanţi, traficul rutier este în continuare întrerupt pe DN57 Cozla – Şviniţa, în judeţul Caraş-Severin.
  • În judeţul Argeş, pe DN73 Câmpulung – Braşov, tot din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile este instituită restricţie de tonaj (peste 7,5 tone) pe tronsonul Valea Mare –Pravăţ – Fundata.
  •  DN23A, pe tronsonul Gologanu – Ciorăşti, în judeţul Vrancea.
      

Situaţia în ţară 

BRAŞOV: A nins liniştit toată noaptea, în oraş zăpada aşternută măsurând 15-20 de centimetri. Nu sunt drumuri blocate. 
 
BRĂILA: Viscolul a lăsat fără curent electric 10 localităţi, iar câteva maşini au rămas înzăpezite pe drumurile judeţene. Vântul bate cu peste 70 km la oră, iar bac-ul nu circulă spre Insula Mare şi Tulcea decât în condiţii speciale, cu maşini de intervenţie. 
 
BUZĂU: Pompierii din Buzău au intervenit pentru preluarea şi transportarea la spital a unei femei însărcinate, precum şi pentru deblocarea din zăpadă a două maşini în care se aflau şapte persoane. Echipaje de pompieri din Râmnicu Sărat au început deplasarea cu o şenilată şi autospeciala pentru victime multiple către Balta Albă, pentru a prelua un copil cu febră şi dispnee.
 
 
 
Video
CĂLĂRAŞI: Zeci de persoane au fost salvate din calea ninsorilor viscolite, după ce rămăseseră înzăpezite în maşini. Peste o sută de militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” din Călăraşi au acţionat non-stop pentru punerea oamenilor la adăpost. 14 autovehicule, printre care şi un autocar au rămas captive în zăpadă. Un echipaj mixt format din medic, asistent şi paramedic SMURD s-a deplasat cu o şenilată a CNADNR în localitatea Oltenia din Călătaşi pentru preluarea unui bărbat aflat în stare de comă. După preluarea acestuia, şenilata se va întoarce până la intersecţia Şoseaua Olteniţei cu Şoseaua de Centură, urmând ca pacientul şi echipajul medical să se deplaseze către spitalul Bagdasar cu o autospecială pentru transport de personal şi victime multiple ATPVM.
 
CONSTANŢALa Drajna s-a format o coloană de zeci de maşini, iar echipele de la ISU şi utilajele de intervenţie abia au făcut faţă. Oamenii s-au plâns la prânz că au rămas fără combustibil, iar una dintre maşini a fost lovită de o wolă care venise să ridice un utilaj care derapase.  „Stăm de la ora 9 şi aproape că nu se mişcă nimic. Nu se vede nimic la un metru în faţă, nu mai avem benzină, suntem uzi, iar situaţia e disperată”, a spus Ştefan Constantin, un bărbat care plecase din Slobozia şi încerca să ajungă acasă, la Călăraşi. 
 
DÂMBOVIŢA: 24 de localităţi nealimentate cu energie electrică din cauza vremii
 
GIURGIU: Mai multe persoane au rămas înzăpezite pe drumurile din judeţul Giurgiu.
.
IALOMIŢA: Autorităţile au declarat 11 localităţi izolate din cauza drumurilor de acces către ele care au fost închise. Totodată, toate drumurile naţionale şi judeţene au fost închise, din cauza viscolului şi poleiului format pe şosele. Un tren a rămas blocat în nămeţi, după ce a lovit o maşină abandonată pe calea ferată din cauza viscolului.
 
OLT: Zăpada căzută în noaptea de sâmbătă spre duminică a lăsat parţial în beznă mai multe localităţi, o parte dintre deficienţe fiind remediate de furnizor. La Caracal pompierii au intervenit pentru a degaja un copac prăbuşit din cauza zăpezii, iar la Valea Mare reprezentanţii ISU şi ai Ambulanţei au preluat patru victime dintr-un accident rutier.
 
PRAHOVA: Peste 3.000 de prahoveni nu au electricitate, din cauza căderilor masive de zăpadă. În Ploieşti şi în Româneşti a fost nevoie de intervenţia ISU pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe carosabil, dar şi pentru a acor
da ajutor pentru două victime dintr-un accident în care a fost implicat un utilaj de deszăpezire, la Cheia. Acesta a ieşit în decor pe DN 1A, iar circulaţia auto este îngreunată.
 
TELEORMAN: Ninsoarea şi viscolul au lăsat fără energie electrică cinci comune din Teleorman. Peste 100 de utilaje de deszăpezire acţionează pe drumuri judeţene şi naţionale pentru eliberarea carossabilului.
 
TULCEA: Mai multe drumuri judeţene au fost închise, iar cinci localităţi au rămas fără curent electric. Bacurile care traverseaza Dunărea spre Galati si Braila circulă din oră în oră. 
 
VRANCEA: Din cauza viscolului, două autoturisme şi o ambulanţă au rămas înzăpezite, fiind nevoie de intervenţia reprezentanţilor ISU pentru a fi scoase. Mai multe autoturisme care se deplasau pe drumul judeţean 204P au rămas blocate în nămeţi. Trei utilaje s-au deplasat la faţa locului pentru a curăţa drumul şi a ajuta maşinile să ajungă la destinaţie.
 

Probleme la alimentarea cu energie electrică: zeci de mii de români lăsaţi în beznă 

ENEL 
Din cauza viscolului şi a căderilor masive de zăpadă, au fost afectate reţelele electrice din raza de activitate a societăţii Enel Dobrogea, 35.000 de români fiind lăsaţi fără curent, potrivit unor surse Adevărul. Probleme au fost înregistrate şi în raza de activitate a societăţii Enel Distribuţie Muntenia. 
 
În Bucureşti există o serie de deranjamente punctuale pe joasă tensiune pentru remedierea cărora se intervine. În jurul orei 14:15 a existat o întrerupere mai extinsă în partea de nord a Capitalei (linia de înaltă tensiune Crângaşi - Pajura), dar care a fost remediată prin manevre în telecontrol până în ora 14:38.

 
În judeţul Ilfov sunt parţial 3 linii de medie tensiune afectate, precum şi 28 de posturi de transformare, fiind nealimentate cu energie electrică un număr de 3 localităţi (Copăceni, Jilava, Otopeni).
 
În judeţul Giurgiu există o linie electrică aeriană de medie tensiune nealimentată total şi alte două parţial, precum şi 100 posturi de transformare, fiind afectate 3 de localităţi (Grădiştea, Gostinari, Comana), comparativ cu 19 localităţi la ora 16. 
 
În judeţul Constanţa sunt nealimentate total 13 linii electrice aeriene de medie tensiune, 3 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 331 posturi de transformare, fiind afectate 26 localităţi (Topalu, Tichileşti, Horia, Saraiu, Dulgheru, Stejaru, Cogealac, Nuntaşi, Tariverde, Fântânele, Sinoe, Istria, M. Viteazul partial, Răzoare , Lipniţa, Cuigiuc, Gorun, Ostrov, Galiţa, Gârliţa, Esechioi, Carvăn, Topraisar, Cumpana,Lazu, Biruinţa).
 
În judeţul Tulcea sunt nealimentate o linie electrică aerienă de medie tensiune, parţial, precum şi 3 posturi de transformare, fiind afectate doar localitatea Sâmbăta Nouă.
 
În judeţul Călăraşi sunt nealimentate total 10 linii electrice aeriene de medie tensiune, 19 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 289 de posturi de transformare, fiind afectate 15  localităţi (Sohatu, Budeşti, Frumuşani, Coconi, Lupsanu, Dor Mărunt, Cuza Vodă, Săruleşti, Dragalina, Ciocăneşti, Dorobanţu, Bosneagu, Gradiştea, Jegălia, Borcea, Ileana).
 
În judeţul Ialomiţa sunt nealimentate  total o linie electrică aerienă de medie tensiune, 3 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 41 posturi de transformare, fiind afectate 3  localităţi (Mărculeşti, Ograda, Gimbasani). 

 

ELECTRICA
Instalaţiile de distribuţie afectate ale Electrica SA - situaţia la ora 18.00:
 
- 1.593 de consumatori afectaţi, în 16 localităţi nealimentate cu energie electrică de pe raza judeţelor: Brăila (Pribeagu , Surdila Greci, Rosiori, Victoria, Plopi, Stoenesti, Agaua, Tataru, Ciocile), Buzău (Ziduri), Dâmboviţa (Pitrari, Ludesti, Valea Catelor, Uliesti, Codia), Prahova (Calea Izvorului)
 
CEZ
La CEZ Romania, un stâlp de medie tensiune a fost rupt în urma unei alunecări de teren de pe Clisura Dunării (foto dreapta). Drumul de acces este blocat, iar echipele CEZ sunt mobilizate pentru intervenţie, lucrările necesare pentru remedierea deficienţelor fiind condiţionate de deblocarea acestuia. 
 
Duminică la ora 20.00 erau deconectaţi în jur de 41.000 de utilizatori, potrivit surselor Adevărul. 
 
Starea reţelelor afectate de condiţii meteo:
 
Argeş: 14 localităţi parţial sau total afectate:Albota, Bradu, Carcesti, Teodoresti, Gorani, Cocu,Barbatesti, Pitesti, Popesti, Mosoaia, Cersani, Suseni, Stolnici, Bogati
Dolj: 11 de localitati partial sau total afectate: Segarcea, Lipov, Intorsura, Dabuleni, Marsani, Boureni, Afumati, Urzicuta, Pojaru, Romani, Bulzesti;
Gorj: o localitate afectată: Pojari;
Mehedinţi: 14 localitati partial sau total afectate: Baia Noua, Svinita, Eibenthal, Tiganasi, Jiana, Strehaia, Ilovat, Comanda, Jirov, Strehaia, Pluta, Fauroaia, Buicesti, Grozesti;
Olt: 22 de localitati partial sau total afectate de intreruperi in alimentarea cu energie electrica dintre care mentionam: Valcovia, Motoesti, Vulturesti, Vertuleasa, Carlogani, Plesoiu, Mogosesti, Baldovinesti, Gavanesti, Tudor Vladimirescu, Bobicesti, Morunglav, Corbeni, Teslui, Strejesti, Gradinari, Urzica, Visina, Caracal, Oporelu, Ibanesti, Teslui, Farcasele;
Teleorman: 27 de localitati partial sau total afectate de intreruperi in alimentarea cu energie electrica dintre care mentionam:  Cernetu, Razmiresti, Purani, Merisani, Buruieni, Buzescu, Nenciulesti, Plosca, Cervenia, Zmardioasa, Storobaneasa, Nanov, Adamesti, Seaca, Navodari, Traian, Frasinet, Calmatui, Balcesti, Crangeni, Balta Sarata, Spatarei, Rosiori, Pietrisu, Bujoreni, Bragadiru, Coltesti;
Vâlcea: 19 de localitati partial sau total afectate de intreruperi in alimentarea cu energie electrica dintre care mentionam: Orlesti, Fauresti, Diulesti, Valea Mare, Cazanesti, Dragasani, Balcesti, Giulesti, Balcesti, Giulesti, Pesceana, Madulari, Mamura.
 

Aproape 350 de solicitări pentru cazuri urgente, în Bucureşti şi Ilfov. 29 de persoane au fost duse în adăposturi

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI) a fost solicitat, duminică, la 650 de cazuri, aproape 350 fiind urgenţe, iar 29 de persoane au fost duse în adăpoturi, dintre cele 54 cărora li s-a fãcut rău în locuri publice, a declarat pentru Mediafax managerul SABI, Alis Grasu.
 
"Între orele 08.00-20, la SABI au fost înregistrate 650 de solicitări, dintre care 349 de urgenţe de cod roşu şi galben", a spus dr. Alis Grasu.
Din totalul urgenţelor majore, 54 au fost persoane cărora li s-a făcut rău în locuri publice.
 
"Tot în acest interval, 29 de oameni au fost transportaţi în adăposturi", a mai spus managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
 
Managerul SABI a spus că pe arterele principale ambulanţele au circulat bine, iar pe străzile laterale, mai greu.
"S-a circulat mai greu pe străduţele mici şi necurăţate, dar până acum nu am avut niciun caz pe care să nu îl putem consulta pentru că nu am ajuns din cauza zăpezii. Am avut tot sprijinul populaţiei", a mai spus dr. Alis Grasu.
 

Circulaţia feroviară

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că trenurile circulă pe toate magistralele feroviare, dar programul de circulaţie este afectat de condiţiile meteo nefavorabile. 
 
Călătorii sunt sfătuiţi să se intereseze din timp despre modificările care apar în graficul de circulaţie.
Se menţin deschise toate secţiile de cale ferată, însă în zonele afectate de viscol şi ninsori se va reduce numărul de trenuri care circulă doar pe intervale mici de staţii, călătorii fiind preluaţi de trenurile rămase în circulaţie. Prin această măsură se facilitează accesul mijloacelor de deszăpezire, pentru a menţine sectia feroviara in conditii de circulaţie.
 
Pe mai multe tronsoane feroviare a fost redus numărul de trenuri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, dar se asigură continuitate în graficul de circulaţie. Programul trenul meu oferă informaţii în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulaţie.
 
    

Patru curse anulate pe Aeroportul Otopeni, din cauza ninsorii

Patru curse aeriene către Istanbul, Milano, Moscova şi Frankfurt au fost anulate, duminică, pe Aeroportul "Henri Coandă" Bucureşti Otopeni, iar unele aeronave au întârzieri la decolare între 30 de minute şi două ore, din cauza operaţiunilor de degivrare, scrie Mediafax. Pasagerii urmează să fie îmbarcaţi pe alte zboruri cu aceleaşi destinaţii.

Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa "Aurel Vlaicu", traficul aerian se desfăşoară în condiţii de ninsoare şi viscol cu rafale de vânt de 70 peste de kilometri la oră.

Pe aeroporturile Capitalei se intervine constant cu utilajele pentru deszăpezirea pistelor, platformelor şi căilor de rulare, care sunt închise periodic pentru îndepărtarea zăpezii. Pe ambele aeroporturi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene, potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Informaţii despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro.
     

Primăria Bucureşti: Pe mai multe străzi se circulă îngreunat, dar nu sunt blocaje, se intervine cu 349 de utilaje

Circulaţia este îngreunată pe mai multe străzi din Bucureşti, din cauza zăpezii, dar nu sunt blocaje în trafic, operatorii de salubrizare intervenind cu 349 de utilaje de deszăpezire, pe arterele principale şi pe străzile laterale, potrivit Primăriei Capitalei, transmite Mediafax.

Municipalitatea a precizat că de la ora 12.00 li s-a cerut operatorilor de salubrizare să cureţe zăpada de pe arterele laterale, pe străzi fiind 70 de utilaje de deszăpezire în Sectorul 1, 82 în Sectorul 2, 56 în Sectorul 3, 42 în Sectorul 4, 39 în Sectorul 5 şi 60 în Sectorul 6.

"La dispeceratul Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) se primesc în continuare sesizări legate de copaci căzuţi din cauza viscolului, iar ALPAB, Poliţia Locală şi operatorii de salubritate intervin pentru ridicarea acestora. În ceea ce priveşte oamenii străzii, în acest moment sunt cazate 487 de persoane în cele două adăposturi ale municipalităţii, nouă dintre acestea fiind adunate de pe străzi de poliţiştii locali în această noapte", potrivit Primăriei Capitalei.

Municipalitatea a pus la dispoziţie două numere de telefon - 0800.800.868 şi 021.9844 - la care pot fi semnalate problemele ce pot apărea din cauza ninsorii şi a temperaturilor scăzute.

Toate firmele de deszăpezire, amendate

Toate firmele care asigură deszăpezirea în Capitală au fost amendate cu câte 2.205 lei de poliţiştii de la Rutieră, pentru "modul defectuos" în care au curăţat zăpada pe arterele principale, unde circulă autobuze şi troleibuze, pe străzile de acces în instituţii publice, dar şi pe străzile laterale.

 
 

Copaci căzuţi în mai multe sectoare din Capitală

Din cauza viscolului, mai mulţi copaci au căzut în sectoarele 3, 4 şi 6 şi mai multe semafoare sunt defecte.
    
Peste 130 de maşini au fost avariate şi 191 de copaci şi stâlpi de electricitate au fost doborâţi de viscol, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Până la ora 05.30, 50 de copaci şi stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil sau pe autoturisme, iar până la ora 9.00, alţi 141 de copaci au fost doborâţi de vântul puternic, în total fiind avariate 132 de autoturisme. Potrivit lui Daniel Vasile, numărul de copaci căzuţi ar putea creşte în următoarele ore, având în vedere că aceştia se îngreunează din cauza zăpezii. Echipele ISU intervin, pentru îndepărtarea copacilor căzuţi, pe Şoseaua Iancului, strada Drumul Taberei, strada Malcoci, strada Dezrobirii, Şoseaua Olteniţei, Bulevardul Constantin Brâncoveanu.
 
Mai multe unităţi semaforice din Capitală nu funcţionează, urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, anunţă Brigada Rutieră. Acestea sunt: Str. Izvor-Str.Haşdeu; Bd.Iuliu Maniu-Str.Răsăritului; Pod Cotroceni; Şos.Olteniţei-Str.Ion Iriceanu; Splaiul Unirii-Bd.Mărăşeşti; Piaţa Crângaşi; Şos.Pantelimon-Str.Ritmului; Şos.Virtuţii-Splaiul Independenţei; Bd.Theodor Pallady-Bd. 1 Decembrie; Splaiul Unirii-Şos.Vitan Bârzeşti; Str.Ştirbei Vodă-Str.Luterană; Str.Ştirbei Vodă-Str.Puţul cu Plopi; Şos.Colentina-Str.Ladislav Voievod; Bd.Mărăşti-Bd.Expoziţiei; Bd.Unirii-Bd.I.C.Brătianu; Splaiul Unirii-Str.Constantin Noica; Str.Jiului-Str.Nataţiei; Bd.Banul Manta-Şos. Nicolae Titulescu; Calea Dorobanţilor-Bd.Dacia; Bd.Burebista-Cal.Dudeşti; Cal.Vitan-Cal.Dudeşti.
 

6.000 de poliţişti au intervenit în judeţele afectate

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, peste 6.000 de poliţişti, pompieri şi jandarmi intervin în judeţele afectate de ninsori şi viscol, în prezent nefiind situaţii critice din punct de vedere al siguranţei cetăţenilor.

În Centrul Operaţional de Comandă al MAI, duminică, înepând de la ora 6.00, se fac evaluări din trei în trei ore referitor la misiunile specifice privind intervenţiile pentru ajutorarea populaţiei, iar în prezent nu există situaţii critice din punct de vedere al siguranţei cetăţenilor, se arată într-un comunicat de presă.
 

Porturile de la malul Mării Negre au fost închise

Sâmbătă seara, au fost închise porturile Midia, Constanţa - fluvial şi Mangalia, din cauza vântului puternic, care la rafală suflă cu viteze ce pot depăşi 75 de kilometri la oră.
 

Autoturismul trebuie pregătit pentru viscol

Specialiştii ISU Bucureşti arată că acumulatorul şi sistemul de aprindere trebuie să fie în stare foarte bună, iar bornele bateriei trebuie să fie curăţate. În plus, şoferii trebuie să se asigure că nivelul antigelului este corespunzător, iar sistemul de încălzire şi dezgheţare funcţionează corespunzător.
 
De asemenea, şoferii trebuie să verifice sistemul de acţionare al ştergătoarelor de parbriz şi să dispună de lichid de curăţare pentru temperaturi scăzute. Bineînţeles, nu trebuie uitate lanţurile antiderapante.
 
 

Urmăriţi buletinele meteo!

Este foarte important ca cetăţenii să urmărească buletinele meteo şi să nu plece cu autoturismul din localitate atunci când se anunţă ninsori şi/sau viscol. 
 
În cazul în care viscolul îi blochează pe şoferi în trafic în afara unei localităţi, ISU recomandă acestora să tragă autovehiculul pe partea dreaptă a drumului şi să ia următoarele măsuri: 
 
-porniţi luminile de avarie şi prindeţi o cârpă de antena radio ori la geam;
 
-anunţaţi evenimentul la 112, indicând locul unde aţi rămas blocat. Rămâneţi în autoturism până ce forţele de intervenţie vin să vă salveze;
 
-porniţi motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru a menţine cald în interior. Curăţaţi periodic zăpada de pe ţeava de eşapament;
 
-aprindeţi lumina din interior pe timp de noapte, pentru ca echipele de salvare să vă poată localiza mai uşor.
 
De asemenea, specialiştii ISU Bucureşti recomandă cetăţenilor să se aprovizioneze pentru codul portocaliu cu sare şi nisip pentru topirea gheţii de pe trotuar şi de pe căile pe care aceştia circulă în gospodărie, pentru a îmbunătăţi tracţiunea şi pentru a evita alunecarea. De asemenea, sunt necesare unelte de îndepărtare a zăpezii.
 

 

FOTO Sever Gheorghe

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  •  FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  •  FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Dorin Constanda
  •  FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  •  FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  •  FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Dorin Constanda
  •  FOTO Dorin Constanda
  •  FOTO Dorin Constanda
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  •  FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  •  FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  •  FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  •  FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  •  FOTO Sever Gheorghe
  • FOTO Sever Gheorghe
  •  FOTO Sever Gheorghe
Distribuie imaginea
citeste totul despre: