Circulaţia rutieră pe podul Calafat - Vidin va fi întreruptă săptămâna viitoare luni, joi şi vineri, câte două ore, pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circulaţia a fost întreruptă FOTO Adevărul
Circulaţia a fost întreruptă FOTO Adevărul

Circulaţia rutieră pe podul Calafat - Vidin va fi întreruptă în ambele sensuri pentru toate vehiculele, săptămâna viitoare, în zilele de luni, joi şi vineri, câte două ore, pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie, anunţă poliţia de Frontieră.

Societatea comună româno-bulgară „Danube Bridge Vidin Calafat ad Bulgaria”, care se ocupă de administrarea podului Calafat – Vidin, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu cu privire la faptul că, în data de 4 septembrie, între orele 13.00-15.00, în 7 septembrie, între aceleaşi ore şi în 8 septembrie, între orele 9.00-11.00, circulaţia în ambele sensuri pentru toate vehiculele pe podul Calafat - Vidin va fi întreruptă pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie.

În intervalul orar specificat, autovehiculele vor fi oprite în zonele adiacente Punctului de trecere a Frontierei Calafat, până la momentul reluării traficului.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu mai informează că ţine permanent legătura cu autorităţile bulgare şi că a dispus toate măsurile astfel încât la ridicarea restricţiei controlul de frontieră să se desfăşoare fluent şi operativ. 

De asemenea, recomandă tranzitarea celorlalte puncte de frontieră deschise traficului internaţional de la graniţa cu Bulgaria şi consultarea aplicaţiei „Trafic Online”, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră care înregistrează valori de trafic scăzute.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite