Ce vrea Rusia cu Mareşalul Tolbuhin? De ce nu poate rămâne în Bucureşti

Între România şi Rusia relaţiile sunt reci de mai multă vreme, dar Moscova continuă să-şi exercite influenţa prin diferite pârghii atunci când are nevoie.

În politica externă Federaţia Rusă ignoră, însă, în mod deliberat România şi se poartă ca şi cum poziţia Bucureştiului n-ar conta deloc în ecuaţia relaţiilor internaţionale. Nici când acuză că scutul antirachetă de la Deveselu ar fi îndreptat împotriva ei, Rusia nu i se adresează direct Bucureştiului, ci Washingtonului. Dar atunci când îi sunt puse sub semnul întrebării simbolurile sau eroii, atunci apar nu doar reacţiile, ci şi presiunile.

De aproape patru ani, edilii Sectorului 2 din Bucureşti încearcă să schimbe denumirea unui parc, aflat relativ central, care poartă numele unui general rus, Fiodor Tolbuhin. Stalin l-a făcut mareşal după Stalingrad şi după ce trupele comandate de el au ocupat România, Bulgaria, Ungaria şi au ajuns până la Viena.

Nu rezultă din documentele vremii dacă i-a încurajat pe soldaţii sovietici să fure, să violeze, să devasteze locurile prin care au trecut sau dacă doar nu s-a opus tendinţelor agresive ale oamenilor pe care îi comanda. 

Şi în 2017, când viceprimarul Cristian Popescu a cerut schimbarea denumirii Parcului Tolbuhin, şi acum, când consilierii USR-PLUS au propus numele Grădina Mătăsari, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse a reacţionat la fel de prompt. Atunci le-a cerut autorităţilor române să nu permită „rescrierea istoriei”: „Sperăm că nu va prevala ideea de sacrilegiu, ci memoria a mii de soldaţi sovietici, care şi-au dat viaţa pentru eliberarea acestei ţări de fascism în urmă cu peste 70 de ani.” În plus, Maria Zaharova le-a amintit oficialilor români că Regele Mihai i-a dat mareşalului Fiodor Tolbuhin, comandantul trupelor sudice ale Armatei Sovietice, Ordinul Victoriei cu numărul 16.

PSD a lăsat lucrurile aşa cum erau. Să nu supere pe nimeni. Zilele acestea, aceeaşi reprezentantă a Ministerului de Externe de la Moscova a spus că guvernul rus a fost „şocat” de cererea Consiliului Sectorului 2, că acesta este „un alt exemplu de revizionism” şi că autorii iniţiativei, consilierii USR-PLUS, ar vrea doar să-şi „sporească importanţa prin luarea unei atitudini antiruseşti, rusofobe”, avertizându-i că astfel de planuri „au mai eşuat în 2017”.

Rusia crede că România ar avea faţă de ea obligaţii morale, că ar mai funcţiona în vreun fel poveştile despre cum Uniunea Sovietică a scos România din ghearele naziştilor şi, în general, despre eroismul soldaţilor săi. Istoria are doar o faţă patriotică şi curajoasă pentru Moscova, care nu vrea să-şi asume şi rolul de stat agresiv pe care l-a jucat în perioada 1939-1941, când a invadat statele baltice, Polonia, Finlanda, a anexat Basarabia şi s-a aliat cu Germania lui Hitler, fiind de partea greşită a lumii. Moscova nu asumă că locuitorii statelor est-europene au fost striviţi ani de zile sub cizma sovietică.

Rusia este nervoasă că un parc din Bucureşti ar putea să nu mai poarte numele unui mareşal al Armatei Roşii şi încearcă să-şi cheme la ordine fostul vasal. Nu poate înţelege că România nu mai răspunde la ordinele Moscovei, fiindcă în 2017 cineva şi-a lovit călcâiele, a răspuns „da, să trăiţi”, iar Tolbuhin a rămas înscris pe arcada de la intrarea în parcul căruia mulţi oameni îi spun simplu „Pache”.

Lumea nu vorbeşte în România despre Tolbuhin şi nici despre alţi generali care au făcut parte din armata sovietică de ocupaţie. Eroii sovietici nu sunt prizaţi în România şi au rămas cunoscute versurile lui Păstorel Teodoreanu despre statuia soldatului rus, care iniţial a fost amplasată în Piaţa Victoriei: „Soldate rus, soldate rus, / De ce te-au pus aşa de sus? / Fiindc-ai eliberat popoarele? / Sau pentru că-ţi put picioarele?”. Se presupune că atunci când a fost arestat de comunişti, scriitorului i s-au reproşat şi aceste rânduri.

Nici statuile sovietice, nici eroii trimişi de URSS să salveze ţara nu sunt agreaţi. Există, totuşi, în istoria autohtonă şi ruşi onorabili, ale căror străzi şi parcuri au rămas pe loc, cum e şoseaua Kiseleff şi parcul de pe margine, dedicate reformatorului aristocrat, cel care în perioada administraţiei militare ruse (1829-1834) a reorganizat administraţia principatelor şi a impus Regulamentele Organice, devenite primele constituţii autohtone. 

România nu vrea să rescrie istoria, aşa cum sugera diplomata rusă, dar nici n-ar vrea să-i fie dictată de la Moscova, nici chiar pe panoul de la intrarea într-un mic parc bucureştean.

Sabina Fati - Deutsche Welle