Cadavrul unui tânăr, găsit în scara unui bloc din Bucureşti. Acesta a fost înjunghiat în spate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul unui tânăr de 22 de ani, găsit în scara unui bloc din Capitală                 FOTO Adevărul
Cadavrul unui tânăr de 22 de ani, găsit în scara unui bloc din Capitală                 FOTO Adevărul

Cadavrul unui tânăr înjunghiat în spate a fost găsit, luni după-amiază, în scara unui bloc de pe strada Cernişoara din sectorul 6, potrivit unor  surse din cadrul  Poliţiei Capitalei. Cercetările la faţa locului continuă, nefiind stabilită până, până în prezent, identitatea victimei.

Potrivit surselor citate, în jurul orei 16.00, o persoană a sunat la 112, semnalând faptul că în scara unui bloc de pe strada Cernişoara se află un tânăr în stare de inconştienţă.

Iniţial, la faţa locului a venit un echipaj SMURD, care a constatat că tânărul, cu vârsta de aproximativ 22-23 de ani, este decedat.

„Tânărul a fost găsit în stop cardio-respirator, nu a răspuns la manevre şi a fost predat Institutului de Medicină Legală şi Poliţiei. A avut două plăgi înjunghiate“, au declarat pentru adevărul.ro surse medicale.

Vom reveni cu amânunte.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite