Băieşii din Mărginimea Sibiului, de la aur la nuiele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

>> Ţiganii din Răşinari au fost, la început, mineri la exploatările de aur până în secolul al XIX-lea. După închiderea minelor, au fost obligaţi să trăiască împletind coşuri

>> Ţiganii din Răşinari au fost, la început, mineri la exploatările de aur până în secolul al XIX-lea. După închiderea minelor, au fost obligaţi să trăiască împletind coşuri .

Puţini din cei care ajung în Răşinari, cunoscut lumii întregi drept locul în care s-a născut filosoful Emil Cioran, ştiu că aici se află una dintre cele mai mari comunităţi de ţigani băieşi. Săraci lipiţi pământului, băieşii îşi duc traiul de pe o zi pe alta confecţionând mături şi coşuri. Sunt printre puţinele neamuri care şi-au păstrat meşteşugul din moşi-strămoşi.


Mergând pe uliţele Răşinariului, destinaţie turistică extrem de cunoscută, nu poţi să nu remarci contrastul frapant între cele două comunităţi, săsească şi rromă, exponente parcă a două civilizaţii diferite. Centrul comunei este dominat de casele mari săseşti, foarte cochete, multe dintre ele amenajate ca pensiuni turistice. Aici, spiritul german al localnicilor este omniprezent.

Spre periferie însă, peisajul se schimbă brusc. Locul clădirilor impozante şi bine îngrijite este luat de cocioabe sărăcăcioase din chirpici, cu acoperişurile sparte, pe unde intră în voie vântul şi ploaia. Aici locuiesc familiile băieşilor.

Viaţa - "mângâiată" cu nuiele

Maşina îşi croieşte drum cu mare greutate prin glodul şi hârtoapele uliţelor, lapoviţa făcând ca totul să pară scufundat în noroi. Am tras în dreptul casei Anei Mărcuş, cea mai cunoscută meşteră din zonă în confecţionarea măturilor şi a coşurilor, ocupaţia tradiţională a băieşilor. Am intrat în casa dărăpănată, cu impresia că se poate prăbuşi peste noi în orice clipă.

Am găsit-o pe Ana Mărcuş la lucru. Cu un copil în întreţinere, fără pensie, doar cu un amărât de ajutor social, femeia îşi câştigă cu greu existenţa. Nu are în bătătură niciun animal, nici măcar o pisică. După cum spune singură, doar şoarecii îi calcă pragul casei. În camera sărăcăcioasă, cu tavanul foarte jos de trebuia să te apleci ca să nu dai cu capul de grindă, nu erau decât un pat, o laviţă şi un dulap scorojit. Cămăruţa era atât dormitor şi bucătărie, cât şi atelier de lucru.

Un snop imens de crengi de mesteacăn, din care face măturile, trona în mijlocul camerei. "Dacă am material, pot să fac şi 100 de mături pe lună. Mai rău este când ninge sau viscoleşte pentru că nu pot să merg la pădure după crengi, spune femeia. Ana Mărcuş a învăţat meseria de la părinţi, alături de cei 11 fraţi ai săi. Cu ajutorul unei barde şi a unui cuţit bine ascuţit, ea face coşuri şi mai ales mături. Câştigul abia dacă-i ajunge să trăiască de la o lună la alta.

"Eu cer 30.000 pe o mătură, da' fiecare dă cât îl lasă inima", se destăinuie femeia. Coşurile se lucrează mult mai greu, necesitând mai multe operaţii prealabile. Lemnul din alun, de grosimea un braţ de om zdravăn, se bagă pe hornul sobei, iar când începe să pocnească din cauza căldurii, se scoate şi se despică în stinghii subţiri şi elastice. Din ele se împletesc frumoasele coşuri, care sunt gata după două zile de muncă. Viaţa grea din prezent o face să regrete "epoca de aur".

"Pe vremea lui Ceauşescu nu era aşa de greu ca acum. Cu 100 de lei veneai cu desaga plină de la Răşinari. Acum, cu un milion nu ştii ce să faci. Dacă nu am face mături, am muri de foame", se vaită femeia. Mai merge pe la biserica pocăiţilor. De Sărbători, adventiştii le mai vin în ajutor cu câte un kil de zahăr, ulei sau făină. "Dumnezeu este unul singur şi nu contează unde te rogi", spune femeia.

Slugăritul, un nou "meşteşug"

După Mureş, Sibiul este judeţul cu cei mai mulţi rromi din ţară. Potrivit unor estimări neoficiale, în localităţile sibiene trăiesc aproximativ 60.000-70.000 de etnici rromi. Alături de băieşi, aici trăiesc comunităţi mari de căldărari, gabori, vătraşi, mătăsari etc. Ţiganii băieşi sunt concentraţi în localităţile din Mărginimea Sibiului, cum ar fi Răşinari, Prislop, Gura Râului, Sălişte şi Poiana Sibiului. Băieşii s-au mai stabilit în număr mare la Avrig şi Jina. Ca şi multe alte comunităţi de rromi, băieşii şi-au pierdut aproape în totalitate identitatea culturală. Forţaţi pe vremea comunismului să nu mai migreze şi asimilaţi de populaţiile majoritare, ţiganii s-au adaptat vremurilor.

Băieşia, ocupaţia de la care li se trage şi numele, nu se mai transmite din tată-n fiu, ca odinioară. Forţaţi de nevoi, băieşii muncesc cu ziua în gospodăriile sătenilor mai înstăriţi sau la tăiat lemne. Cei mai curajoşi au plecat din ţară şi şi-au încercat norocul în străinătate, mai ales în Italia şi Spania. Autorităţile locale se implică, îi ajută, dar nu pot face faţă unor nevoi care îşi au soluţia la nivel european.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite