Avertismentul Europol: Zeci de mii de terorişti în Europa. Ei pot oricând să ucidă oameni nevinovaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Aproximativ 30.000 de persoane radicalizate ce reprezintă o ameninţare potenţială de terorism jihadist se află în prezent în Europa, a avertizat luni directorul Europol, Rob Wainwright, citat de agenţia EFE.

''Desigur, nu toţi se vor transforma în terorişti activi'', dar majoritatea sunt ''inspiraţi de grupuri jihadiste precum Statul Islamic'', fără ca acest lucru să însemne că ei ar putea acţiona sub coordonarea directă a acestei grupări, a explicat oficialul european într-o declaraţie acordată postului bulgar bTV, citată de Agerpres, precizând că cifra pe care a avansat-o se referă la ''persoanele ce aparţin unei comunităţi mai largi, care s-au radicalizat pe internet''.

Potrivit lui Rob Wainwright, ei ''pot oricând să închirieze un camion sau să ucidă oameni nevinovaţi'', aşa cum s-a mai întâmplat în multe oraşe europene, activitatea acestora fiind “dificil de combătut de serviciile de combătut”.

Referindu-se la revenirea în Europa a unor combatanţi care au luptat în Siria sau Irak în rândurile unor grupări jihadiste precum Statul Islamic, şeful Europol a avertizat că aceştia sunt ''foarte periculoşi şi reprezintă o ameninţare enormă''.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite