"Ars" de Distrigaz pe motiv că este homosexual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Umilit de doi angajaţi în sediul companiei, Daniel Petru Zăvoian a obţinut în instanţă despăgubiri morale de 1.000 de euro pentru discriminare şi hărţuire pe criteriul orientării sexuale

Umilit de doi angajaţi în sediul companiei, Daniel Petru Zăvoian a obţinut în instanţă despăgubiri morale de 1.000 de euro pentru discriminare şi hărţuire pe criteriul orientării sexuale

Primul caz în care o instanţă din România obligă o companie să plătească despăgubiri morale într-un proces de hărţuire şi discriminare sexuală a fost soluţionat la Judecătoria Sectorului 4 din Bucureşti. Daniel Petru Zăvoian, coordonator de activităţi la organizaţia ACCEPT, a reclamat Distrigaz Sud pentru discriminare şi hărţuire pe criteriul orientării sexuale. Compania este obligată să-i plătească despăgubiri morale de 1.000 de euro.

Faptele, aşa cum sunt prezentate în petiţia adresată judecătoriei de Daniel Zăvoian şi în care acesta a solicitat despăgubiri în valoare de 10.000 de euro, relatează ce s-a întâmplat pe 14 iulie 2006. În acea zi, reclamantul şi colegul său Octav Popescu au fost trimişi de ACCEPT (organizaţie care apără drepturile persoanelor LGBT - lesbiene, gay, bisexuali, transgender, n.r.). la SC Distrigaz Sud SA să achite factura aferentă consumului de gaz.

Îndrumaţi spre serviciul facturări, în încăpere a intrat numai Zăvoian, colegul său rămânând la uşă. "Am salutat politicos, iar doamna de la calculator a răspuns: <> . I-am spus doamnei că sunt de la Asociaţia ACCEPT, că nu am primit sau colegii mei au rătăcit ultima factură şi am avea nevoie de un duplicat. Doamna a exclamat zâmbind: <> Am confirmat neutru că sunt de la ACCEPT.

În acel moment a intrat încă un domn, ceva mai în vârstă, cu un maldăr de hârtii în braţe. Doamna de la calculator i-a împărtăşit că eu sunt de la ACCEPT. În momentul următor, domnul respectiv a lăsat hârtiile pe birou, s-a repezit spre cetăţeanul care fuma şi s-a apucat să-l sărute pe gât şi să-l pipăie pe organele genitale, în timp ce-i propunea o seară romantică, spunându-i: <> ".

Zăvoian l-a chemat pe Octav Popescu să se alăture scenei, ca martor. "La furat e locul tău!" "Domnul mai în vârstă i-a spus: <> Precizez că Octav Popescu este puţin mai brunet şi poate să fie perceput ca fiind rom.

După aceea, domnul respectiv a început să-l îmbrâncească pe Octav Popescu şi să-l scoată afară din biroul <> ", declară Daniel Zăvoian. Invitaţi să iasă din clădire de serviciul de pază, cei doi au reclamat cazul la poliţie.

Echipajul de la Secţia 14 care s-a deplasat împreună cu ei la Distrigaz a constatat că majoritatea uşilor, inclusiv cea de la facturări, erau încuiate. Nimeni nu ştia nimic despre domnul în vârstă. După aşteptări îndelungi a venit la ei o doamnă care le-a adus un desfăşurător cu plăţile ACCEPT şi care şi-a exprimat regretele, "dar nu a dorit să ne comunice numele celor doi implicaţi.

Ulterior, în urma anchetei, am aflat că aceştia se numesc Duminecă Carmen şi Tunsoiu Mihail", spune Zăvoian. Sesizat în luna august a anului trecut, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a soluţionat nici până astăzi speţa. "Ne-am lovit permanent de atitudinea reticentă a Distrigaz, care a refuzat să ne ofere informaţii", spune Roxana Truinea, membru în Colegiul Director al CNCD şi responsabilă cu acest dosar.

ACCEPT priveşte cu încredere în viitor "Această soluţie juridică ne dă încredere că legislaţia antidiscriminare poate funcţiona în România, inclusiv în faţa instanţelor de judecată", declară Florentina Bocioc, director ACCEPT. Solicitată să-şi expună punctul de vedere, compania Distrigaz SA ne-a trimis următorul comunicat: "În luna iulie anul trecut, reprezentantul asociaţiei ACCEPT a fost îndrumat de la casierie la Serviciul facturare, la care s-a adresat în afara programului de lucru cu publicul.

Ancheta internă desfăşurată ulterior (încheiată în septembrie) nu a stabilit vinovaţia angajaţilor companiei noastre. Ancheta Consiliului Naţional împotriva discriminării nu este încă finalizată. Decizia judiciară nu a fost comunicată oficial companiei noastre şi, în consecinţă, nu putem formula o părere asupra acesteia în stadiul actual.

Totuşi, informaţiile aflate la dispoziţia noastră confirmă că, din cele cinci capete de cerere prezentate în instanţă, patru au fost respinse, iar valoarea despăgubirii cerute de reclamant nu a fost acceptată, suma fiind diminuată la 1.000 euro. Sentinţa nu este definitivă, urmând a fi contestată".

Această soluţie juridică ne dă încredere că legislaţia antidiscriminare poate funcţiona în România, inclusiv în faţa instanţelor de judecată S-a apucat să-l sărute pe gât şi să-l pipăie pe organele genitale, în timp ce-i propunea o seară romantică, spunându-i: "Iubito, diseară pregăteşte-te că vin să ţi-o trag".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite