ANI: Fostul şef al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM Aurel Şaramet nu poate justifica un milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Şaramet, fost preşedinte FNGCIMM
Aurel Şaramet, fost preşedinte FNGCIMM

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 4.868.494 de lei, aproximativ 1.058.828,62 de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Aurel Şaramet în perioada exercitării funcţiei publice.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Aurel Şaramet.

„Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative”, precizează ANI.

Potrivit sursei citate, Şaramet nu ar fi depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
Aurel Şaramet a deţinut funcţia de director în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii în perioada 20 decembrie 2004 – 06 noiembrie 2013.

În octombrie 2013, Aurel Şaramet a fost trimis în judectă, alături de alte 55 de persoane pentru infracţiuni economice privind acordarea de credite. Valoarea totală a prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională este de peste 81 milioane de euro.

Ce avere avea în 2013

Conform declaraţiei de avere de la părăsirea funcţiei, datată 4.12.2013, Şaramet avea un teren intravilan în Bucureşti cumpărat în 2003, 4,5 hectare de teren agricol în judeţul Constanţa, cumpărate în 2004 şi mai deţinea o cotă parte de 14 hectare dintr-un teren de 28 de hectare, extravilan, cumpărat în 2005, arată News.ro.

El avea trei case dobândite în 2001 şi 2002, două dintre ele în Bucureşti, iar în cazul celei mai mari, de 373 de metri pătraţi, nu este vizibilă localitatea în care se află.

Şaramet avea două autoturism Mercedes. cumpărate în 2003 şi în 2007. De asemenea, a trecut în declaraţia de avere bijuterii, colecţii numismatice şi tablouri în valoare totală de 229.000 de euro.

Aurel Şaramet avea trei conturi la bănci în valoare de 2.722.700 de lei, de 398.000 de lei şi de 12.000 de euro.

Venitul anual încasat de la Fondul de Garantare pentur IMM era de 743.957 de lei.

Şaramet  a mai obţinut din colaborări cu Fondul local de Garantare Sf. Gheorghe, Fondul Român  de Contragarantare, Small Finance, SOCET SA şi Finas Consulting SRL 323.322 lei.

Raportul Guvernului din 2013

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) l-a revocat în noimebrie 2013  pe Aurel Şaramet din funcţia de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) după ce au găsit mai multe nereguli, în perioada decembrie 2009-august 2013, inclusiv prin acordarea de indemnizaţii şi prime fără limite şi decontarea unor mese scumpe pentru conducere drept cheltuieli de protocol.

Inspectorii guvernamentali descriu în raport un "exces de salarizare" înlesnit de nestabilirea limitelor generale ale remuneraţilor membrilor Directoratului, arătând că în perioada decembrie 2009-august 2013, Fondul Român de Contragarantare a efectuat cheltuieli de 4,6 milioane lei pentru remuneraţii/indemnizaţii brute acordate membrilor Consilului de supraveghere, precum şi remuneraţii şi prime trimestriale destinate preşedintelui Consiliului, în valoare individuală cuprinse între 474.729 lei (inclusiv pentru preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor IMM, Aurel Şaramet, ca membru al Consiliului) şi 1,8 milioane lei (pentru preşedintele Consliului de supraveghere, Ionel Popescu).

Drepturi băneşti în cuantum total de peste 7,9 milioane lei au fost acordate în acelaşi interval preşedintelui şi membrilor Directoratului, respectiv preşedintelele Ioan Hidegcuti încasând un total de 2,8 milioane lei.


 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite