Alegeri parlamentare 2012. Urna mobilă şi votantul imobil
0
Reporterii „Adevărul“ au însoţit astăzi purtătorii de urnă mobilă, în drumul lor prin apartamentele bucureştenilor care nu se puteau deplasa, dar care, din spirit civic, şi-au dorit să-şi exprime preferinţele la alegerile parlamentare.
În cartierul bucureştean Lacul Tei, la secţiile de votare din clădirea facultăţii de Construcţii, era coadă. Oamenii schimbau ultimile impresii înainte de a trage perdeaua şi a pune, apăsat, ştampila. Noi evităm, abil, rândul şi ne prezentăm în faţa preşedintei comisiei de votare. Îi explicăm , tacticos, că intenţionăm să-i însoţim pe cei care duc urna mobilă şi să le ascultăm poveştilor oamenilor care se încăpăţânează să voteze.
Oficial, pentru a însoţi urna mobilă, ai nevoie doar de o acreditare de la Biroul Electoral Central ( BEC). Însă, în realitate, până a le trece pragul oamenilor aflaţi în imposibilitate de a se deplasa la urne, te „mănâncă” şefii de comitete şi comiţii. „Da, n-am mai întâlnit un astfel de caz. Să mergeţi cu urna... Staţi să sun la centru, să văd ce rezolv.Dar mai târziu, că acum am treabă”, vine răspunsul prompt al preşedintei. Paraschiv Paraschiva. Acesta este numele ei. Presaţi de timp, renunţăm şi încercăm la o altă secţie, în apropiere. Pe holurile umede ale şcolii „Grigore Ghica Voievod” bătrănii calcă cu grijă şi caută din priviri secţia în care vor putea să voteze, „pentru mai bine”, aşa spun ei.
„Îţi dau voie, că eşti frumuşel foc”
O altă secţie, acelaşi scenariu. Vorbim cu preşedintele comisie, tot femeie, însă la a doua încercare avem mai mult succes. „ Văd ca aveţi acrediatre, dar nu ştiu ce să zic. În fine, ai voie să mergi cu urna. Îţi dau voie că eşti frumuşel foc, să nu te deochi”, îmi spune doamna. Eu o răsplătesc cu un zâmbet larg şi ies pe hol, să cer şi aprobarea jandarmilor. Pornim agale, pe străzile întunecoase din spatele blocurilo proaspăt renovate.
Ajungem la familia Toma. Doamna, amabilă, ne conduce în cameră, şi se scuză pentru starea soţului ei. „Şterge-te, mamă, la guriţă”, îi spune, duios, doamna. Toma Victor este un munte de om, care a fost doborât de un accident vascular. Nu se mai poate mişca de un an şi plânge. Plânge pentru că vrea să mai trăiască. „Vreau să votez pentru că vreau să mai trăiesc”, este singura propoziţie pe care o putem desluşi. Dar este de ajuns.
Mergem la următoarea cerere. Oamneii, pe stradă, ne privesc suspect. „Ia uite cum se adună voturile. Nu le mai ajunge”, ne taxează un pensionar. Ne facem că nu auzim şi ajungem la locuinţa familiei Paveliu. Doamna Vasilica are 79 de ani, dar nu se dezice de dreptul la vot, deşi are o tijă înfiptă în picior. Are un unmesaj special pentru toţi parlamentarii: „Să fie pace. De asta votez”.
La apartamentul 6 de pe strada Luntrei, locuieşte Victoriţa Stoica. Suferă de poliomelită şi este de drepata. Astea sunt primele cuvinte pe care ni le-a spus. A votat pentru prima dată în viaţa ei, la 56 de ani, pentru că „nu se mai poate”. „ I-am chemat pe oamenii ăştia, aici, să votez, pentru că trebuie să mergem spre Occident, mai departe”, acesta este crezul politic al doamnei Victoriţa.
Se încarcă comentariile...
