Adopţii pe loc ale unor câini fără stâpân găsiţi pe străzile din Sectorul 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Sectorului 1 organizează astăzi o campanie de adopţie a câinilor fără stăpân, patrupedele fiind vaccinate, sterilizate, microcipate şi cu carnete de sănătate.

Bucureştenii şi nu numai pot adopta astăzi un câine fără stăpân la iniţiativa unui organizaţii non-profit. Potrivit iniţiatorilor, cei interesaţi trebuie să aibă asupra lor buletinul de identitate, campania urmând a se desfăşura în intervalul orar 8,00 — 15,00, la "Ringstar Club", situat pe Şoseaua Odăi nr. 6.

Campania de adopţie este organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Animalelor, sărbătorită în fiecare an pe 4 octombrie, şi va avea loc în cadrul evenimentului "Bucharest Trofy 2017", iniţiat de Asociaţia "Doberman Club România", cu sprijinul Poliţiei Locale Sector 1.

Cei care intenţionează să adopte un câine o pot face pe toată durata anului direct de la adăpostul din Şos. Odăi de luni până vineri, între orele 9,00 — 14,00, adăpost unde îşi aşteaptă stăpânul peste 700 de câini.

Actele de adopţie sunt întocmite pe loc, patrupedele putând fi preluate direct de potenţialii proprietari. Pentru mai multe informaţii, persoanele interesate pot suna la numărul de telefon 021/490.40.07.

Patrupedele oferite spre adopţie sunt strânse de pe străzi de Poliţia Animalelor Sector 1 şi provin din adăpostul administraţiei locale situat pe Şoseaua Odăi nr. 3-5.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite