Accident grav pe DN1. Una dintre victime, aflată în comă, a fost dusă cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident grav în zona DN1 în această dimineaţă FOTO Adevărul
Accident grav în zona DN1 în această dimineaţă FOTO Adevărul

Două persoane care se aflau pe o motocicletă au fost grav rănite într-un accident care a avut loc pe DN1 în această dimineaţă. Cel care conducea motorul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca din Capitală cu un elicopter SMURD, iar cealaltă persoană a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti.

„Motociclistul a suferit un traumatism cranio-cerebral şi, conform informaţiilor pe care le avem, este în stare de comă. Va fi adus la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca”, a declarat pentru adevarul.ro Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD.

Potrivit purtătorului de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, motorul circula pe sensul de mers dinspre Bucureşti înspre Ploieşti când a fost lovit în plin  de o Dacia Logan care a ieşit de pe un drum secundar fără să se asigure.

„În urma impactului, două persoane au fost rănite grav. Pentru o vreme circulaţia a fost restricţionată pe cele două benzi pentru ca elicopterul să poată ateriza şi să preia motociclistul. Acum se circulă normal în zonă”, a declarat pentru adevarul.ro Daniel-Alexandru Radu, purtatorul de cuvânt IJP Prahova.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite