Ţeapă în stil bulgar cu fonduri europene la APIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Benu, fostul director al APIA, este acuzat de abuz în serviciu şi spălarea banilor FOTO Mediafax
Gheorghe Benu, fostul director al APIA, este acuzat de abuz în serviciu şi spălarea banilor FOTO Mediafax

Gheorghe Benu, fostul director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, fostul său adjunct şi un şef de birou au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie sub acuzaţia că ar fi facilitat fraudarea instituţiei cu 26 milioane de euro.

Fostul director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Gheorghe Benu, a ajuns în arest, după ce a fost acuzat de procurorii DNA că a facilitat fraudarea instituţiei cu nu mai puţin de 26 milioane de euro de către o firmă-fantomă din Bulgaria. Acuzaţiile care planează asupra lui Gheorghe Benu sunt extrem de grave. El ar fi atribuit ilegal două contracte pentru furnizarea de ulei şi făină, finanţate de UE, unei firme bulgăreşti, înregistrată la Registrul Comerţului din România cu doar cinci zile înainte de deschiderea licitaţiei.

Fostul director al APIA nu a mers singur în arest, ci alături de directorul adjunct Melinda Kerekeş şi Anton Giminadis, şef serviciu, toţi acuzaţi de abuz în serviciu şi spălarea banilor.

Benu a mai fost arestat şi anul trecut, după ce procurorii i-au deschis un dosar penal pentru acordarea ilegală de subvenţii agricole.

Ţeapă premeditată

Datele strânse de anchetatori arată că escrocii, care ar fi acţionat premeditat, ar fi fost sprijiniţi chiar de funcţionarii APIA. În 2012, pentru implementarea Planului Anual de Distribuţie de Alimente pentru persoane defavorizate (PEAD), România a beneficiat de fonduri europene pentru achiziţionarea a 11 produse alimentare.
În septembrie 2012, firma bulgară Vi Em Corporation Eood a câştigat la licitaţie două dintre aceste contracte, pentru furnizarea de făină şi ulei. Asta cu toate că bulgarii nu au îndeplinit condiţiile din caietul de sarcini. Directorul Gheorghe Benu şi subordonaţii săi ar fi închis ochii la aceste nereguli.

„Aceste contracte au fost aprobate şi semnate în condiţiile în care inculpaţii cunoşteau că acele convenţii au fost atribuite firmei bulgare în mod nelegal, cu încălcarea condiţiilor prevăzute în documentaţia de atribuire şi în caietul de sarcini privind cerinţele minime de calificare (experienţa similară, cifra de afaceri, bilanţuri şi balanţe fiscale neînregistrate şi nevizate de organul fiscal competent, ofertă financiară – preţ neobişnuit de scăzut şi nefundamentat credibil, scrisori de garanţie bancară de bună execuţie negarantate de o bancă din România)“, precizează procurorii DNA.

Contracte tergiversate

Vi Em Corporation Eood ar fi încercat să tergiverseze derularea contractelor, pentru ca frauda să fie descoperită cât mai târziu. La scurtă vreme după câştigarea licitaţiei pentru făină, reprezentanţii firmei bulgăreşti au cerut APIA prelungirea contractelor, pe motivul unor pretinse divergenţe cu furnizorii. Notificarea ar fi fost trimisă Adrianei Chirea, director în cadrul APIA, şi consilierului superior Nelu Clipcea, de pe adresa e-mail viemk_@abv.bg.

„Până la 31.12.2012 subscrisa se află în imposibilitatea de a livra întreaga cantitate de produse, din cauza unor probleme interne privind neînţelegerile apărute în raporturile cu furnizorii (...) Dorim să vă asigurăm de buna noastră credinţă“, se arată în notificarea semnată de administratorul Vi Em Corporation, Valeri Petrov.

Banca a refuzat plata garanţiilor

După ce au întins „capcana“, bulgarii ar fi trecut la următoarea fază a escrocheriei. Pentru ca APIA să nu poată executa scrisorile bancare emise de banca bulgară First Investment Bank (bănuită de anchetatori de complicitate), atunci când s-ar fi descoperit ţeapa, administratorii Vi Em Corporation Eood ar fi solicitat virarea banilor într-un alt cont decât cel trecut în contract.

Astfel, în decembrie 2012, Vi Em Corporation ar fi transmis la APIA numărul unui cont offshore din Cipru. Directorul Gheorghe Benu s-ar fi conformat şi ar fi ordonat efectuarea plăţilor în acest cont, chiar dacă firma bulgară nu onorase contractul, subliniază anchetatorii. După ce ar fi încasat banii, bulgarii nu ar mai fi livrat uleiul şi făina şi nu ar mai fi răspuns la telefoane sau e-mailuri.

Câteva luni mai târziu, la începutul lui 2013, APIA ar fi încercat să execute scrisorile de garanţie bancară de la First Investment Bank. Banca însă ar fi refuzat plata, invocând exact schimbarea circuitului bancar, adică faptul că APIA nu a virat banii în contul stipulat în contracte, ci în cel din Cipru.

„Deşi firma bulgară nu şi-a respectat obligaţiile stabilite în cele două contracte, Gheorghe Benu şi Anton Giminadis au dispus transferul sumei totale de 87.221.848,27 lei în echivalent euro, reprezentând contravaloarea transport ulei, contravaloare transport făină şi contravaloarea uleiului, în avans, într-un cont bancar deschis la Bank of Cyprus Nicosia, cont ce nu figura nici în contractele de atribuire, şi nici în cererile de plată în avans“, arată anchetatorii.

APIA a scăpat de o nouă ţeapă bulgărească

Culmea, tot în 2012, APIA a scăpat ca prin urechile acului de o nouă ţeapă din partea firmei bulgare. La 16 iulie 2012, Vi Em Corporation Eood a participat la o altă licitaţie organizată de APIA, pentru furnizare de mazăre, bulion şi roşii în bulion, în cadrul aplicării Planului European de Ajutorare pentru Persoanele cele mai Defavorizate din România (PEAD).

Bulgarii au pierdut licitaţia, în valoare de peste 32 milioane de lei, şi s-au adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Constestaţiilor (CNSC). Consiliul nu a mai ajuns să se pronunţe, deoarece Vi Em Corporation Eood şi-a retras plângerea, prin casa de avocatură care o reprezenta în România, SCA Popovici Niţu & Asociaţii.

Recidivistul Benu

În iunie 2014, Dorel Gheorghe Benu a fost suspendat de către ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, din funcţia de director al APIA, după ce a fost reţinut într-un dosar privind acordarea ilegală de subvenţii agricole.

Gheorghe Benu este cercetat, alături de directorul APIA Suceava, Eugen Mogoş, de directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, şi de alte cinci persoane, într-un dosar de acordări ilegale de subvenţii agricole în judeţul Suceava. Iniţial, în acest dosar, Benu a fost arestat preventiv în iunie 2014, ulterior a fost plasat în arest la domiciliu, apoi pus sub control judiciar.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite