Ştefan Marincea, directorul Institutului Geologic, a fost demis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Mărunţiu va prelua funcţia de director al Institutului Geologic   FOTO: Adevărul
Marcel Mărunţiu va prelua funcţia de director al Institutului Geologic   FOTO: Adevărul

Ştefan Marincea spune că a fost informat "prin două ordine, cu semnături diferite" că, începând de miercuri, a fost demis din funcţia de director general al Institutului Geologic al României. El intenţionează să facă plângere penală în acest caz. Ministrul Educaţiei susţine că decizia este legată de deficienţe de comunicare şi nerespectarea legii de către director.

UPDATE: Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că Ştefan Marincea a fost demis de la conducerea Institutului de Geologie din cauza unor motive care ţin de comunicarea unor elemente fără a fi verificate ştiinţific, dar şi din cauza unor probleme care ţin de nerespectarea legii, potrivit Mediafax.

UPDATE:  „Directorul Institutului de Geologie al României, domnul Ştefan Marincea, a fost schimbat astăzi, 16 octombrie, din funcţie ca urmare a modului defectuos în care a gestionat şi a comunicat public rezultatele cercetărilor efectuate în zona Izvoarele-Slobozia Conachi, din judeţul Galaţi”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

„Deşi a făcut parte din comisia multidisciplinară constituită pentru a analiza cauzele cutremurelor care se produc în judeţul Galaţi, şi, deşi se decisese ca toate concluziile să fie comunicate în interior pentru a se formula un punct de vedere unitar, pe baza tuturor informaţiilor, domnul Marincea a decis să prezinte public rezultate parţiale, înainte de validarea şi discutarea lor în cadrul comisiei.

Maniera neprofesionistă, dominată de ipoteze şi incertitudini, în care acesta a transmis public concluzii cu privire la acest fenomen, a fost de natură să genereze panică la nivelul populaţiei şi să întreţină sentimentul de teamă şi incertitudine al locuitorilor din zona respectivă.

Acest lucru contravine rolului şi statutului Institutului de Geologie al României şi poate afecta credibilitatea cercetătorilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei”, se mai precizeaza în comunicat.


"Nu ştiu cine m-a demis, am primit două ordine, două decizii cu semnături diferite şi am de gând să fac plângere penală împotriva celor care au trimis aceste ordine, pentru că sunt semnături cu bară", a precizat Ştefan Marincea.

Întrebat cine va ocupa postul de director general al Institutului după demiterea sa, Marincea a precizat că este vorba de Marcel Mărunţiu.

Institutul Geologic al României a dat un raport preliminar privind mişcările de teren din zona Izvoarele, Galaţi, unde localnicii au fost afectaţi de sute de cutremure în ultimele săptămâni, pe o suprafaţă restrânsă.

Cauzele posibile ale fenomenelor de instabilitate a terenului din aceste zone pot ţine de structura geologica a subsolului pe care sunt aşezate localităţile, de exploatarea de petrol şi gaze în regiune sau de recentele inundaţii masive, potrivit raportului preliminar. Săptămâna viitoare va fi prezentată şi analiza completă.

Cutremur de 4,7 grade, în Vrancea

Marţi seara, la 22:33, în Vrancea s-a produs un cutremur cu o magnitudine de 4,7 pe scara Richter. La o oră distanţă, la 23.41, un seism de 2,8 a avut loc în Galaţi, continuând seria lungă de cutremure din ultima perioadă, resimţite mai ales în comuna Izvoarele.

Specialiştii nu au precizat dacă există vreo legătură între cutremurele din zona seismică Vrancea şi cele care au loc în Galaţi.

Un punct de vedere controversat

Demiterea lui Marincea vine la doar o zi după un controversat punct de vedere oferit de Institutul Geologic Român, care a emis un fel de raport preliminar asupra fenomenelor de instabilitate din zona Izvoarele - Galaţi. 

Motivele principale expuse de cercetătorii care au realizat punctul de vedere vin din trei părţi: activităţi umane care au provocat mişcările pământuli, componenţa geologică deja ştiută a zonei, dar şi activarea unor falii seismice ca urmare  a mişcărilor de până acum.

Punctul de vedere al Institutul Geologic al României menţionează că fenomenul de instabilitate din zona Izvoarele-Slobozia Conachi poate avea cauze naturale, dar şi antropice. „Dintre cauzele antropice se evidenţiază clar posibile fenomene de tasare diferenţiată a terenurilor, datorate exploatării de petrol şi gaze pe cele trei domuri ale structurii petrolifere Independenţa pe care se află amplasate şi localităţile Izvoarele şi Slobozia Conachi“, se arată în documentul redactat de IGR. Potrivit surselor „Adevărul“, nu se poate vorbi de o perforare a domurilor, aşa cum s-a speculat pe alocuri, deşi zona este una sensibilă pentru astfel de exploatări.

IGR menţionează că localitatea Izvoarele este amplasata deasupra unor straturi de sol care nu sunt propice construcţiilor. De altfel, cel mai bine ar fi fost să nu se construiască pe aşa ceva. Nisipurile şi pietrişurile sunt relativ neconsolidate şi alcătuiesc partea superioară a pachetului de depozite. Punctul de vedere menţionează că evenimentele din ultimele săptămâni pot fi puse pe seama unei sufoziuni mecanice, care poate determina modificări ale suprafeţei terenului, ce pot duce la apariţia unor pâlnii de sufoziune.

Aceste seisme ar fi putut cel mult să deschidă, prin reactivare, o falie sau un sistem din arealul văii Suhu, ceea ce a permis apelor de suprafaţă să se infiltreze în zone mai adânci, până atunci uscate, ceea ce ar fi dus la modificarea structurii solului şi provocarea evenimentelor de mai sus. Aşadar, nu vorbim de surse profunde pentru cutremurele din Galaţi, ci infiltrarea apei în anumite zone ar fi putut provoca fenomene de sufoziune şi umezeală.


Cutremurul din Vrancea a fost urmat de două cutremure mai mici în Galaţi

Un cutremur de 4,7 pe scara Richter a avut loc marţi seara, la ora 22.33, în Vrancea, şi s-a simţit în tot sudul ţării. În aceeaşi seară, în judeţul Galaţi au avut loc alte două cutremure, cu magnitudini de2,8 şi 2,6 pe scara Richter.

Cine mişcă Izvoarele din Galaţi? Ploile, solul prost şi reactivarea unei falii - posibile cauze identificate de specialişti

Institutul Geologic al României a oferit un punct de vedere preliminar privind mişcările de teren din zona Izvoarele, Galaţi, unde localnicii au fost afectaţi de sute de cutremure în ultimele săptămâni, pe o suprafaţă restrânsă. Din start, acesta nu este un raport propriu-zis, fiind realizat foarte rapid. Din acest motiv, necesită şi studii amănunţite care să confirme anumite teorii.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite