Şeful Colegiului Medicilor din România, despre medicii condamnaţi pentru şpagă: „Nu trece o săptămână fără să nu primesc o astfel de tristă informare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controlul îngrijirilor de sănătate este progresiv trecut din mâinile medicilor în cele ale birocraţilor şi administratorilor, mulţi dintre aceştia considerându-i pe medici mai degrabă nişte obstacole decât nişte parteneri în reforma serviciilor de sănătate. a declarat Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Pacientul de astăzi nu mai vine la medic cu încrederea şi seninătatea de odinioară, nu mai crede fără să cerceteze că medicul îi vrea binele necondiţionat şi chiar atunci când crede acest lucru se întreabă: dar oare ştie medicul care este binele meu? Cum de ştie el care este binele meu? Lucrul acesta nu se întâmplă pentru că medicina s-a schimbat, ci pentru că, pe lângă valorile clasice care au guvernat buna practică a profesiei noastre, medicul trebuie să înveţe să se plieze pe cerinţele colective şi individuale ale unei societăţi şi ale membrilor săi, ale căror valori s-au schimbat în spiritul filosofiei vremurilor moderne", a afirmat Borcean, citat de Agerpres.

El a amintit că în ultimele 12-14 luni s-au petrecut evenimente care "au tulburat" sistemul sanitar, enumerând, printre altele, scandalurile HexiPharma, sindromul diareic hemolitic al copiilor din Argeş, conflictul de interese al unor medici oncologi care "ar fi beneficiat în mod oneros de o conferinţă de specialitate într-o destinaţie exotică pe spezele unei firme pharma, dar nu s-a dovedit până azi că acei medici, venind de acolo, ar fi prescris exclusiv sau cu predilecţie medicamentele firmei sponsor".

Despre corupţia din sistemul de sănătate

"A fost scandalul cu transplanturile, au fost scandaluri cu directori de spitale care au comis infracţiuni economico-financiare. Printre acestea s-au strecurat aproape săptămânal informaţii în legătură cu medici condamnaţi pentru luare de mită. Instanţele care dau sentinţe definitive anunţă C.M.R. Pentru a fi luate măsurile de punere în aplicare ale sentinţelor şi vă informez că nu trece o săptămână fără ca să nu primesc o astfel de tristă informare (...) Nota comună a tuturor acestora a fost că faptele, fiind petrecute în sistemul sanitar public — exclusiv public — indiferent în ce calitate s-au comis, medicii au fost vinovaţi nu pentru fapta comisă, ci pentru că erau medici", a opinat Borcean.

Preşedintele CMR consideră că imaginea sistemului sanitar a fost "profund alterată" şi că lumea îl percepe, în prezent, "ca pe un univers populat cu infractori".

"Imaginea sistemului sanitar public 'exclusiv public' a fost profund alterată, s-a vorbit despre 'cancer', 'feudalism', 'a face curăţenie', 'a aerisi', despre a 'izgoni păianjenii', despre a 'arunca gunoiul'. Lumea din afară percepe acum sistemul sanitar public ca pe un coşmar nedefinit în spaţiu şi atemporal, ca pe un univers de realism magic, populat de infractori cinici, sistem în care intri pentru că nu ai încotro, dar trebuie să fii cu ochii-n patru. (...) Crede cineva că medicul român din sistemul sanitar public este cupid, avar, hoţ, infractor, doar pentru că primeşte recunoştinţa adevăratei valori a muncii sale direct de la pacient, atâta vreme cât statul nu este în stare să recunoască, s-o asume şi s-o plătească?", a adăugat Borcean.

 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite