Şase linguri pentru 11 suflete
0
Nouă copii din localitatea Băiceni, comuna Curteşti sunt nevoiţi să îşi ducă traiul într-o mizerie greu de descris.
În satul Băiceni, din comuna Curteşti, localitate aflată la peste cinci kilometri de municipiul Botoşani, se ajunge cu greu, pe un drum plin de gropi. Aici, o clădire veche, dărăpănată şi neîngrijită ţine loc de primărie. Câţiva oameni îmbrăcaţi sărăcăcios, încălţaţi cu cizme de gumă, pline de noroi, stau pe holurile instituţiei aşteptând ca cineva să îi bage în seamă. În ochii lor se citeşte tristeţea. Camelia Andriesei are 37 de ani şi este mamă a nouă copii. Cel mai mare dintre ei are 15 ani, iar cel mai mic a împlinit recent un an. Cu toţii se înghesuie într-o cămăruţă mică cu două paturi. Acolo dorm, mănâncă şi se joacă cei nouă copii ai femeii. Alături de ei mai trăieşte Virgil Babiuc, tatăl. Bărbatul munceşte cu ziua prin sat sau la oraş, însă banii pe care îi adună nu le ajung nici de hrană. Cu toţii trăiesc într-o sărăcie lucie, într-o casă bătrânească, veche de aproape 100 de ani, care stă să se prăbuşească peste cele 11 suflete. Copil fără acte Într-una dintre încăperi, pe un pat se joacă cinci dintre copii. Se strâng în braţe, se pişcă, râd, se bat cu pernele. Nu ştiu cum arată o jucărie, însă vârsta i-a împins să inventeze câteva jocuri. Nu au nici măcar pantaloni pe ei. Sebastian este îmbrăcat doar cu o cămaşă primită de la nişte oameni cu suflet mare. Nu are mai mult de opt ani şi până acum părinţii nu i-au făcut certificat de naştere. „Am făcut demersuri pentru a obţine acest act pentru Sebastian. Dacă nu interveneam, mama nu se implica şi micuţul ar fi fost fără identitate”, spune Mariana Dughilă, asistent comunitar în cadrul Primăriei din Curteşti. Copilul prezintă simptome ale sindromului Down, însă nu a fost dus niciodată la medic. Au pus şi gardul pe foc Ziua începe greu pentru Camelia. Se trezeşte dis-de-dimineaţă şi începe să trebăluiască prin curte. Se gândeşte apoi ce o să le pună pe masă copiilor ei. Pe lângă casă, averea lor se întregeşte cu şapte prăjini de pământ. Anul trecut au plantat cartofi, fasole, porumb, ceapă şi tot felul de verdeţuri. „Cartofi le-am dat să mănânce astă primăvară, atunci când au ieşit, şi s-au terminat repede. La fel şi porumbul. L-am fiert astă vară, că doar nu era să ţin copiii flămânzi. Nu pot să stau şi să mă uit la ei cum plâng de foame”, spune femeia. Pe masa din aşa-zisa bucătărie nu este decât o sticlă cu zer primită de la o rudă a femeii. „Le mai fac sărbuşcă. Fac în oala aia mare de pe plită, să ajungă la toată lumea. Am frământat, să fac şi câteva turte, pe care le pot mânca şi goale. Le mai dau să mănânce cartofi, orez şi câteodată salam”, povesteşte Camelia Andriesei. Femeia începe să numere lingurile din casă. La numărătoare îi ies doar şase. „Mai am câteva, dar nu ştiu pe unde le-am pus”, explică mama copiilor. Deşi locuiesc la casă, marea familie nu creşte niciun animal în curte. „Ce să le dăm de mâncare şi animalelor? La găini trebuie grăunţe şi eu nu am cu ce să fac mămăligă la copii”, mai spune Camelia. Nici măcar gard în jurul casei nu mai este. Din lipsă de lemne, oamenii s-au văzut nevoiţi să le pună pe toate pe foc.
Se încarcă comentariile...
