Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesisează Curtea Constituţională asupra legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au constituit în Secţii Unite pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la exercitarea controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, se arată într-un comunicat transmis astăzi presei.

Conform comunicatului Curţii Supreme, şedinţa Secţiilor Unite a fost convocată la cererea Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, transmisă prin adresa nr.105/C/29.03.2018, în temeiul art.27 alin.(1) teza a III-a din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legal constituite, prin Hotărârea nr.1 din 29 martie 2018, au sesizat Curtea Constituţională asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea de modificare şi completare a Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

În urma dezbaterilor, la care au participat 74 de judecători din totalul de 111, Secţiile Unite au hotărât sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, invocând următoarele încălcări ale Constituţiei României: claritatea şi previzibilitatea legii (art. 1, alin 5) dreptul la muncă (art. 73, alin 3), art. 125 cu privire la statutul judecătorilo şi art. 147, privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale.

Argumentul cu privire la claritatea şi previzibilitatea legii (art. 1, alin 5)

Judecătorii Curţii Supreme susţin că textul încalcă dispoziţiile art.1 alin 5, art.41 alin 1, „în sensul că noţiunea de „inapt”, care nu este definită ăn contextul unei evaluări specifice activităţii desfăşurate de judecător sau procuror, ar putea afecta nu doar dreptul la exercitarea funcţiei de judecător sau procuror, ci însăşi exercitarea dreptului la muncă, în sens larg, corespunzător pregătirii profesionale a acestuia”.

În plus, aceştia susţin că „legea organiză nu reglementează procedura care conduce la declararea ca „inapt” a magistratului, cu posibila excludere din magistratură, lăsând însă la dispoziţia organului administrativ (CSM) să hotărească normele incidente, deşi, conform principiului simetriei, atât procedura de numire în funcţie de judecător sau procuror, cât şi aceea prin care se paote ajunge la pierderea acestei calităţi în condiţiile în care s-a constatat că magistratul este inapt, trebuie stabilită prin acte normative cu aceeaşi forţă juridică, iar nu printr-o normî inferioară, cum este cazuld e faţă”.

Argumentul secund cu privire la lipsa de claritate a legii, invocarea Art. 1 pct. 152, cu referire la art. 96 alin. (3) şi alin. (8) teza I

Judecătorii de la Curtea Supremă consideră că textul legii adoptate de către Parlament este contrar „art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, prin conţinutul lor neclar şi confuz încălcând principiul care este fundamental pentru buna funcţionare a statului de drept”.

În pinia magistraţilor, textul în cauză este lipsit de claritate şi conduce la confuzii în interpretarea şi aplicarea legii.

„Există eroare judiciară atunci când, în cadrul procedurilor judiciare:

    a) s-au încălcat norme de drept material sau procesual, fapt ce a condus la încălcarea drepturilor fundamentale absolute ale persoanei;

    b) prin încălcarea în mod vădit incontestabil a normelor de drept material sau procesual s-a soluţionat o situaţie litigioasă contrar realităţii faptice sau juridice ori s-a produs neregularitate în modul de desfăşurare a procedurilor judiciare, iar aceasta nu a fost remediată în că ile de atac sau în procedurile prevăzute de lege, producând în acest mod o vătămare gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei."

Judecătorii ICCJ consideră că „formulările „Incălcarea drepturilor fundamentale absolute"şi „drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei"ce au fost raportate din perspectiva tehnicii legislative folosite la noţiunea de eroare judiciară, sunt de aşa natură încât, pe de-o parte, creează confuzii cu privire la sfera examinării acestora în condiţiile unei situaţii concrete,iar pe de altă parte, nu sunt previzibile”, se arată în motivarea contestaţiei înaintate către CCR.

De asemenea, susţin aceştia „formularea „s-a soluţionat o situaţie litigioasă contrar realităţii faptice sau juridice "echivalează cu repunerea în discuţie a chestiunilor de fapt sau de drept tranşate definitiv în procedura reparării pagubei”.

În opinia magistraţilor de la Curtea Supremă, „în formularea adoptată, legiuitorul a făcut o translaţie a dispoziţiilor din decizia Curţii Constituţionale, omiţând să reglementeze condiţiile dispuse de instanţa de contencios constituţional, accentuând şi mai mult neclaritatea legii, prin caracterul evaziv şi nepredictibil al următoarelor formulări „ în mod vădit necontestabil", „s-a soluţionat o situaţie „neregularitate în modul de desfăşurare a procedurilor judiciare", în raport cu „vătămarea gravă ".