1 Decembrie demn. Viitorul luminat

Mircea Morariu s-a pornit din nou. Scrie din frustrări şi din ură, scrie lucruri înfricoşătoare, enormităţi, absurdităţi.

În articolul său 1 Decembrie, spune: „...nu întotdeauna românii au fost autorii propriei lor istorii. De pildă, cei patruzeci şi cinci de ani de comunism nu au fost în nici un caz rodul voinţei sau priceperii ori nepriceperii noastre, drepturile de autor pentru dezastrul roşu aparţinând integral tancurilor sovietice ce ne-au invadat ţara ca urmare a unor împărţeli cu care poporul nostru nu a avut nimic în comun, dar şi a complicităţilor cu un minuscul partid de esenţă bolşevică ce până în august 1944 s-a aflat în ilegalitate tocmai fiindcă a vrut răul României. Moscova şi împărţelile mai marilor lumii au ajutat respectivul partid să îşi pună în practică răul planificat încă din 1921, între anii 1945 şi 1989.” Tancurile sovietice au instalat ce au instalat, dar 45 de ani nu înseamnă puţin lucru şi ştim cu toţii cîţi indivizi români verzi au ajutat regimul comunist să supravieţuiască cu brio. 

Mircea Morariu nu face altceva decît să jongleze cu istoria. Consideră regimul comunist ”neromân”, şi declară că: „Tratatul de pace de la Paris a fost ceva mai puţin generos, dar drepturile garantate minorităţilor în România interbelică, atâta vreme cât ţara a evoluat pe coordonatele democraţiei, au fost foarte extinse.” Adică: atunci cînd „românii” au făcut-o, regimul politic din România a fost cît se poate de democratic, cînd „neromânii” au intrat la putere aproape o jumătate de secol, ei bine, maghiarii au avut de suferit. Acum însă: „Liderii UDMR profită de înflorirea discursului naţionalist nu doar în România (...). Mai marii udemerişti supralicitează şi falsifică esenţa ideii descentralizării, schimonosesc realităţi evidente, promit în cel mai nevolnic şi iresponsabil chip decuplarea Ardealului de Bucureşti. Se socotesc mai presus de lege, dau fuga peste graniţă când sunt trimişi în judecată şi sunt criminal apăraţi de lideri politici care invocă imaginare inegalităţi în drepturi. Ştiind foarte bine că, de fapt, nu e deloc aşa.”

Domnule Morariu, să lăsăm politicienii. Să ne ocupăm de faptul că eu, maghiar născut la Cluj, de cîte ori n-am auzit că trăiesc în România şi deci trebuie să vorbesc româneşte. Că atunci cînd am dus-o pe fiică-mea de 7 anişori la doctoriţa şcolii, ea, văzînd că Ágota nu ştie limba română, m-a întrebat cinic: ”în ce ţară trăiţi?” Că în oraşul meu natal a domnit 12 ani un şovin cu acte în regulă, şi nu politicienii l-au votat, nici maghiarii. Că acum trăiesc într-un oraş în care este primar un alt naţionalist, deşi mai uns cu toate alifiile. Şi lista ar putea continua. Staţi de vorbă cu un român şi în cele mai multe cazuri veţi afla ce este un maghiar: un om bun pînă nu vrea să-şi afirme identitatea. Mentalitatea ”face jocurile”, nu politica singură. Cred că pot să fiu de acord cu Marcel Tolcea: „deocamdată, Ziua Naţională înseamnă doar ziua celor care, etnic vorbind, sunt români.”

Desigur, scrieţi ce vreţi şi ce puteţi. Dar orice-ar fi, viitorul luminat cred că este acela al identităţii nonşalante, elastice, mărinimoase, nu al oamenilor care fac un scor al istoriei şi care şterg cu buretele păcatele naţiunii din care fac parte. Aici, vă întîlniţi exact cu acei naţionalişti maghiari de care vi se face părul măciucă.

Altminteri, vă doresc Dvs. şi tuturor românilor sărbătoare tihnită şi plăcută.