Un magazin a luat foc în zona Prelungirea Ghencea din Capitală
0Un magazin a luat foc, joi seară, în zona Prelungirea Ghencea, pompierii intervenind cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian Marin din cadrul ISU Bucureşti.
Potrivit oficialului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, pompierii au fost anunţaţi, prin numărul 112, în jurul orei 19.10, că a izbucnit un incendiu la un magazin aflat pe Intrarea Mistreţului.
Focul s-a extins şi la acoperiş, fiind distrusă de flăcări o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi, fără a fi înregistrate victime.
Pompierii au intervenit la faţa locului cu patru autosspeciale de stingere cu apă şi spumă.