Teroriştii din Pantelimon

Gheorghe a intrat în bar şi s-a aşezat la o masă. Nu, nu-i un banc, e aievea. S-a întâmplat la Terasa Fericirii, zilele trecute desigur, pentru că acum ploaia şi viforul au spălat şi ultimii clienţi curajoşi. Aşadar, Gheorghe, supranumit de prietenii de pahar Gorganul, a ajuns pe terasă şi s-a aşezat la una dintre cele patru mese, fără să se gândească prea mult la care, pentru că oricum îi cunoştea pe toţi muşterii.

În mod normal, când vine toamna-iarna în Pantelimon, dacă trebuie să tragi cu urechea pe geam s-ar putea să îngheţi de frig, dar Gorganul şi prietenii lui vorbesc atât de tare încât nişte geamuri termopan la mâna a doua, din alea care se umezesc şi mucegăiesc zilnic, aşadar nişte geamuri termopan de doi lei nu pot face faţă unor voci puternice de bărbaţi pantelimonieni.

Gorganul şi-a trântit căciula Adibas şi i-a făcut un semn numai de el ştiut chelneriţei. Nu s-a introdus în discuţie până când nu s-a pomenit în faţă cu o cinzeacă sau ceva, oricum un păhărel al cărui conţinut l-a făcut să dispară în burdihan. A scos sunetul specific, a trântit paharul de masa de plastic şi a întrerupt convorbirea despre Cioloş care se producea în acele momente (unul dintre meseni se întreba de unde a mai apărut şi Cioloş ăsta, că sigur e mâna americanilor, în timp ce altul încerca să arate că “ce fel de nume e şi Cioloş, mi se pare clar că e ungur, ungurii care vrea să ne ia ţara”).

“Am testat-o pe nevastă-mea”, a exclamat Gorganul, oprind orice altă discuţie. “Acum două seri i-am spus să fie atentă că uite ce fac teroriştii în toată lumea, puţin mai lipseşte să ne trezim şi noi cu o bombiţă aci! Nu? Păi ce ştiu io ce vorbesc arăbeţii ăştia pe aci toată ziua”. Bărbaţii pantelimonieni au dat din cap în tăcere, pentru că, desigur, avea dreptate Gorganul, ce ştiau ei ce vorbeau cei trei arabi (soţ, soţie şi fiu) care aveau deschis de vreo 12 ani un magazin cu de toate la parterul blocul. “Deci mă repet, a continuat Gorganul, mă repet, când intru în magazin îi văd că se uită la teve la un post în care se vorbeşte în arabă. Cine ştie ce se spune acolo, vă daţi seama”. Linişte pentru dat pe gât încă un păhărel sosit între timp pe masă şi care doar stătea acolo, singur, de capul lui, nebăut.

“Şi ce am făcut. Am învăţat-o: Nuţa, vii seara acasă. Teeee uiţi bine în stânga şi în dreapta. Caaaaşti ochii. Nuuuu deschizi uşa la străini. Nuuuu urci cu nimeni în lift. Nuuuu mai saluţi pe toată lumea ca fraiera. Nuuuuu mai vorbeşti cu toate babele. Nuuuu mai deschizi uşa la martorii lui Iehova. Laaaa arăbeţi în magazin mai intri doar când mi-oi vedea io ceafa. Îţi vezi de ale tale, pe scurt! Nuţa a dat din cap, a zis că bine, apoi aseară i-am făcut-o. Am sunat de jos de la interfon şi proasta ce crezi că face? Deschide uşa blocului fără măcar să întrebe cine-i”. Aici, Gorganul a bătut în masă şi toţi cei prezenţi şi-au luat paharele în mână de teamă să nu rămână fără ele. Gorganul a bătut din nou în masă.

“Mă repet. A deschis uşa ca proasta, fără să întrebe cine e. Am văzut verde în faţa ochilor. Dacă eram un terorist? Dacă aveam o bombă? Dacă eram un hoţ, un derbedeu, un violator, un criminal, un cerşetor, un boschete din ăsta, mă repet! Dacă eram un terorist? Am urcat câte trei trepte în loc de una, nici măcar nu am mai luat liftul de nervi, şi când am ajuns în casă ce credeţi că zice? Că, ce vrei, am apăsat pe un buton de la interfon, nici măcar nu ştiu pentru ce sunt atâtea butoane, ce-s io, ingineră?”.  

Toţi bărbaţii pantelimonieni au dat din cap şi au sorbit din pahare. Nimeni nu îndrăznea să spună lucrurilor pe nume, aşa că Gorganul a făcut-o singur. A şoptit: “Femeile e proaste, fraţilor, n-ai ce să le faci” şi a mai cerut un rând.