S-a dat startul testării rapide a bucureştenilor pentru COVID-19. Firea a fost prima care a dorit să afle dacă a fost infectată
0Primarul general Gabriela Firea a lansat, luni, programul prin care 10.500 de bucureşteni, aleşi de Institutul Naţional de Sănătate Publică, vor fi testaţi gratuit pentru a se stabili dacă au avut COVID 19. Este vorba despre recoltarea a două picături de sânge, folosite de către testele rapide.
Gabriela Firea are în plan să îi testeze pe bucureşteni împotriva Covid-19 în cadrul a două proiecte diferite: unul care foloseşte teste Real-Time PCR, despre care a vorbit în deschiderea şedinţei Consiliului General de la Primărie, iar altul cu teste rapide - „de anticorpi”- pe care l-a pregătit încă din luna martie, dar pe care Ministerul Sănătăţii nu şi l-a asumat la momentul respectiv.
Cum va avea loc testarea
În zilele următoare, bucureştenii selectaţi vor fi anunţaţi printr-o scrisoare, iar dacă vor accepta testarea, vor fi programaţi să vină la Arena Naţională, unde a fost amenajat centrul de testare.
La lansarea programului, primarii au stat la prezidiu, la o distanţă mai mică de 2 metri, s-au lăudat între ei pentru proiect, iar la final aceştia s-au testat, transmite Hotnews.ro.
În paralel, municipalitatea mai desfăşoară un program de testare, unde peste 11.000 de bucureşteni vor fi testaţi dacă au noul coronavirus.
„Dăm acum startul celei de-a doua etape de testare, în cadrul Programului «Sunt imun la COVID 19». Vor fi testaţi cu teste de tip anticorpi 10.500 locuitori ai Capitalei, selectaţi de INSP, într-un eşantion reprezentativ. Vom afla cum a circulat virusul în cea mai mare comunitate din ţară şi care este gradul de imunizare pe cale naturală a populaţiei”, a spus Gabriela Firea.
Şase zone de testare la Arena Naţională
Potrivit edilului general, la Arena Naţională în zona VIP s-au organizat şase zone de testare, care vor avea câte 5 zone cu cadre medicale de la ASSMB, fiecare zonă fiind corespunzătoare persoanelor selectate în eşantion pentru fiecare sector în parte.
„Rezultatele vor fi transmise autorităţilor naţionale, iar măsurile care se vor lua în România şi în Bucureşti vor fi în cunoştinţă de cauză”, a declarat Gabriela Firea.
Primarul general a declarat că nu vor fi programate mai mult de 1.500 de persoane pe zi, întervalul de testare fiind de la 8 dimineaţa la 8 seara.
Persoanele programate pentru testare vor fi preluate la intrare de personalul medical din reţeaua şcolară a municipalităţii, li se va da o mască, se vor dezinfecta pe mâini, apoi vor merge la testare.