FOTO VIDEO Promenada, singurul mall construit în criză: 140 de magazine şi zone de divertisment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Construirea Promenada Mall a durat 22 de luni. FOTO Marian Iliescu
Construirea Promenada Mall a durat 22 de luni. FOTO Marian Iliescu

Cel mai nou mall din Capitală şi-a deschis oficial porţile pentru bucureşteni pe 17 octombrie, la ora 10.00. Însă ziua de joi marchează doar începutul unui flux impresionant de cumpărători în zona de nord a Bucureştiului: reprezentanţii mallului se aşteaptă ca peste 30.000 de oameni să treacă zilnic pragul centrului comercial. De asemenea, ei estimează veniturile anuale provenite din chirii în jurul sumei de 11 milioane de euro.

Centrul comercial Promenada este localizat lângă staţia de metrou Aurel Vlaicu, la intersecţia a trei artere principale: Calea Floreasca, Şoseaua Pipera şi strada Barbu Văcărescu. Atât accesul pietonal, cât şi cel auto se vor putea face din ambele artere rutiere: Calea Floreasca şi strada Barbu Văcărescu.

Pe „Wallstreet“-ul Capitalei

Promenada a fost denumit şi „mallul corporatiştilor„ pentru că este amplasat în zona de nord a Capitalei, acolo unde se află numeroase clădiri de birouri, sedii ale unor cunoscute companii multinaţionale, printre care şi Sky Tower. Mallul oferă o mulţime de facilităţi celor care îi vor trece pragul, de la magazine şi restaurante până la locuri de parcare şi zone de relaxare, toate amplasate pe spaţiul a şase niveluri.

Pentru construcţia acestora, executată de constructorul Strabag, dezvoltatorul austriac al proiectului, Raifeissen Evolution, a investit peste 130 de milioane de euro. Designul avangardist al clădirii este realizat de biroul românesc de arhitectură B23T.

Promenada este primul mall din Bucureşti deschis în ultimii trei ani şi construit exclusiv în criză financiară. Construcţia, care a început în ianuarie 2012 şi a durat 22 de luni, este realizată pe şase niveluri. Primele două etaje subterane vor fi destinate parcării, restul de patru niveluri, demisol şi trei etaje, găzduind zona comercială a Promenadei cu o suprafaţă închiriabilă de 35.000 de metri pătraţi.

La demisol vor funcţiona, în premieră pentru România, magazinul mono-brand LEGO, magazinul Tchibo, dar şi alţi retaileri cunoscuţi precum Cărtureşti, Christian Tour, Corelli, Credit Europe Bank, Deichmann sau Optiblu.
În total, Promenada va oferi un număr de 1.300 de locuri de parcare. Pe lângă acestea, mallul va dispune şi de 150 de locuri pentru biciclete, iar la fiecare etaj există locuri pentru depozitarea obiectelor personale.

140 de chiriaşi de renume

Spaţiile interioare ale mallului par copleşitor de mari fără zecile de mii de cumpărători pentru care au fost gândite. Cu o zi înainte de deschidere, lucrătorii fac ultimele finisaje, aranjează vitrinele magazinelor şi pun la punct cele mai mici detalii. La construirea complexului au lucrat, în total, 1.000 de muncitori. Ca elemente distinctive de design de interior, nu trec neobservate „picăturile de mercur„ ce atârnă de tavan în multe zone din complex.

Parterul centrului comercial va găzdui retaileri de renume, printre aceştia numărându-se: Be Nat (gastronomie bio), Berska, Body Shop, C&A, Calzedonia, Cellini, Chic Ville, Cielo Venezia, Douglas, H&M, Il Passo, MAC, Massimo Dutti, Oysho, Peek&Cloppenburg, Sabon, Sephora, Starbucks, Stradivarius, Swarovski sau Zara. Printre noutăţile pe care le va oferi Promenada bucureştenilor este şi colecţia de decoraţiuni şi produse pentru casă a retailerului H&M.

Terasă – vara, patinoar – iarna

Ultimul nivel este separat în două zone: cea acoperită, care va găzdui o sală de fitness, o zonă de entertainment şi zona de food-court, şi cea în aer liber. În zona de food-court, care vizează în special sutele de angajaţi ai corporaţiilor din zonă, clienţii vor putea opta între oferta diversificată a serviciilor rapide de servire furnizate de Chopstix, Cuptorul cu lemne, Deliciul Cartofilor, KFC, Lasafi, McDonald’s, Scandia Sibiu, Imbiss Grill şi cea a unor restaurante à la carte, cu specific gastronomic variat, cum ar fi Fish Company, Gurmanderie, La Fattoria sau Oliva.

Noutatea exclusivă a centrului comercial Promenada este terasa care va funcţiona la ultimul etaj, cu o suprafaţă totală de 7.000 de metri pătraţi. Clienţii îşi vor putea alege propria zonă de relaxare: cafenelele, zona de film, teatru sau concerte, zona de joacă pentru copii, colţul adolescenţilor, spaţiile verzi amenajate în stilul unei grădini japoneze şi piaţeta din jurul fântânii arteziene. În perioada de iarnă, terasa va funcţiona ca patinoar în aer liber, iar în preajma Sărbătorilor de Iarnă vor fi organizate târguri de Crăciun.

Situaţia mallurilor din Bucureşti

Promenada Mall promite să fie un competitor puternic pentru Băneasa Shopping City, cel mai profitabil centru comercial în anii 2011 şi 2012, conform unei analize realizate de Mediafax, pe baza datelor furnizate de Registrul Comerţului.

Conform acestui studiu, complexul comercial din Băneasa este urmat, în ceea ce priveşte profitul, de Cotroceni Park şi de Unirea Shopping Center, iar cele mai slabe performanţe au fost înregistrate de Cocor, Plaza Mall şi Sun Plaza. Cele trei malluri din finalul clasamentului au înregistrat, anul trecut, pierderi totale de 27,5 milioane de euro, depăşind profitul cumulat de Băneasa Shopping City, Cotroceni Park, Unirea Shopping City, Bucureşti Mall şi Grand Arena, de 21,96 milioane de euro.

Cei mai mari chiriaşi

În funcţie de suprafaţa închiriată, cei mai mari chiriaşi sunt: Peek & Cloppenburg (4.836 de metri pătraţi), Inditex (4.708 metri pătraţi), H&M (2.284 de metri pătraţi), Bowling Center (1.665 de metri pătraţi), Flanco (1.591 de metri pătraţi), C&A (1.534 de metri pătraţi), Billa (1.503 metri pătraţi), Pure Fitness (1.225 de metri pătraţi), Hervis (1.157 de metri pătraţi) şi Intersport (879 de metri pătraţi).

Promenada Mall a ajuns cu pregătirile în linie dreaptă înaintea lansării

Pe aceeaşi temă:

FOTO Cum aşteaptă corporatiştii din Floreasca deschiderea mallului Promenada: „Nu o să mai fim clienţii captivi ai cantinei“

 

Ofensiva mallurilor bucureştene cu o lună înainte de deschiderea Promenada Floreasca: extinderi şi noi chiriaşi

 

H&M aduce colecţia de decoraţiuni interioare în magazinul din Promenada

 

FOTO A început numărătoarea inversă pentru Promenada Floreasca, primul mall din Bucureşti construit exclusiv în criză: 33 de zile până la inaugurare

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite