Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, desfiinţează bannerele amplasate ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul Sectorului 3, Robert Negoita, a emis, luni, o dispozitie de primar  în care se specifică faptul că bannerele amplasate ilegal  în  sector vor fi demolate.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 3 au anunţat că în sector au fost amplasate mai multe bannere care nu respect prevederile Legii nr.185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor publicitare şi prevederile Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 87/2004, scrie Hotnews.

„Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a emis, luni, o dispoziţie de primar prin care a dispus demontarea de urgenţă a acestora. Prin urmare, toate bannerele amplasate în acest moment pe raza Sectorului 3 şi care nu respectă aceste prevederi vor fi demontate în cel mai scurt timp posibil“, au anunţat reprezentanţii Primăriei Sectorului 3.

Regimul amplasării bannerelor este urmatorul:

-  nu este permisă amplasarea bannerelor în intersecţii, în zone în care impiedică vizibilitatea rutieră sau perspectiva asupra monumentelor istorice ori naturale sau în locuri unde există panouri publicitare

- este interzisă amplasarea pe domeniul public a suporturilor/stâlpilor în scopul exclusiv de susţinere a bannerelor

- bannerele montate perpendicular pe axul drumului vor fi instalate la o înălţime minima de 5 metri faţă de sol, astfel încât să nu afecteze vizibilitatea rutiera şi imaginea urbană

- bannerele vor fi amplasate astfel încât distanta între acestea să fie de minimum 100 de metri

- este permisă amplasarea bannerelor pe o durată de cel mult o luna calendaristică
 

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite