Primăria Sectorului 6 vrea să-şi facă televiziune cu 1.200.000 de lei, bani din bugetul local. Ce mesaj are societatea civilă pentru Gabriel Mutu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, vrea să îşi facă televiziune locală cu bani din visteria primăriei. Concret, acesta vrea să aloce peste 1.200.000 de lei, bani din bugetul local, pentru realizarea proiectului.

Proiectul intitulat "Televiziunea online a Sectorului 6" urmează să fie realizat prin Centrul Cultural European Sector 6. Surprinzător este faptul că această televiziune urmează să fie realizată cu bani de la bugetul loc, fiind vorba despre puţin peste 1.200.000 de lei, adică echivalentul a 120.00 de euro, finanţare necesară până în luna decembrie a acestui an. 

Televiziunea îi va educa pe bucureşteni

Momentan este vorba despre un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică şi care urmează să intre pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local. Nevoia înfiinţării unei televiziuni a primăriei este motivată chiar în acest proiect.

''Accesul la informaţie şi educaţie reprezintă principalul factor de adaptare şi de evoluţie al individului şi al comunităţii. În condiţiile unei evoluţii sociale extrem de rapide şi a unei viteze de informare care se schimbă pe zi ce trece, oamenii au nevoie de surse de informare şi de sisteme de educaţie, care să-i ajute să se dezvolte, să se adapteze la societatea în schimbare şi care să le ofere un fundament pe baza căruia să îşi formeze un echilibru personal. Ne dorim realizarea unui nou canal de informare adresat cetăţenilor din Sectorul  6. Această sursă de informare este televiziunea online a Sectorului 6'', se arată în proiectul de hotărâre aflat în dezbatere publică. 

Gabriel Mutu s-a răzgândit: cere amânarea înfiinţării televiziunii

După ce proiectul a stârnit controverse, primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a anunţat că vrea să ceară consiliului local să-l scoată de pe ordinea de zi. Edilul spune că prelungirea cu încă 30 de zile a perioadei de dezbatere publică este extrem de importantă şi, mai mult decât atât, acesta precizează că un astfel de proiect necesită dezbateri ample pentru o mai bună înţelegere a beneficiilor pe care le va aduce locuitorilor Sectorului 6.

"Am considerat necesară o perioadă mai lungă de dezbatere publică a acestui proiect care are un unic beneficiar: cetăţeanul Sectorului 6. Tinerii vor avea şansa să înveţe gratuit o meserie şi să ofere online emisiuni de interes pentru comunitate. Programele difuzate vor avea exclusiv caracter educativ, social, de divertisment şi utilitar. Invit şi pe această cale pe toţi cei interesaţi, în special jurnaliştii, să participe la aceste dezbateri şi să îşi aducă aportul, ca voluntari, la acest proiect", anunţă Gabriel Mutu.

Ce spune societatea civilă

Imediat după ce proiectul a fost supus dezbaterii publice, bucureştenii au început să îşi spună părerile pe reţelele de socializare, explicând că primarul Sectorului 6 ar trebui să fie preocupat cu rezolvarea adevăratelor probleme din sector.

"Noi credem că această televiziune online nu este necesară în epoca internetului întrucât primăria are site şi pagină de Facebook! Televiziunea nu este o problema de interes public pentru cetăţeni şi nu e o prioritate în condiţiile în care avem nenumarăte posturi TV care emit atât offline cât şi online. Cei 250.000 de euro ar trebui folosiţi pentru rezolvarea problemelor reale ale sectorului: traficul de coşmar, trotuarele ocupate de maşini, lipsa locurilor de parcare, lipsa spaţiilor verzi şi a parcurilor, lipsa curăţeniei stradale, lipsa colectării selective a deşeurilor direct la blocuri şi case", susţin reprezentenaţii Grupul de iniţiativă civică Prelungirea Ghencea.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite