Oprescu explică de ce nu face pistele de biciclete pe carosabil: bucureştenii nu sunt suficient de civilizaţi în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Oprescu crede că pistele pentru bicilişti trebuie să fie în continuare pe trotuar. FOTO Click!
Sorin Oprescu crede că pistele pentru bicilişti trebuie să fie în continuare pe trotuar. FOTO Click!

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, că nu va face pistele de biciclete pe carosabil deoarece şoferii din Capitală nu au un comportament suficient de civilizat în trafic şi nu vrea „să numere morţii“.

Astfel, primarul Capitalei a subliniat că va reface pistele de pe trotuar şi le va da în folosinţă. „Nu am curajul să le fac pe carosabil. Nu vreau să stau să număr morţii. Am să repar şi să reconsider însă pistele de biciclişti care au în mijloc staţii RATB sau copaci. Eu personal nu am curajul să le cobor pe carosabil“, a spus Sorin Oprescu.

Edilul a mai spus că cei care doresc coborârea pistelor de biciclişti pe carosabil sunt cetăţeni adulţi responsabili, însă nu trebuie uitat faptul că vor fi nevoiţi să circule pe şosele şi copiii. „Sunt adulţi, sunt oameni responsabili şi pentru ei nu am nimic împotrivă să cobor pistele de biciclişti pe carosabil. Ce fac dacă circulă copiii pe acolo? Nu cred că suntem la nivelul de civilizaţie rutieră ca în alte ţări, ca să fim atenţi şi să nu lovim bicicliştii", a mai spus Oprescu.

Primarul general a făcut referire şi la cei aproximativ 180.000 de „biciclişti înfocaţi“ care şi-au exprimat opiniile în vederea în vederea păstrării pistelor pe trotuare, raportat la alţi 25.000 de biciclişti care doresc ca acestea să fie amenajate pe carosabil.

Cu doar trei zile în urmă, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Străzilor, Carmen Dincă, declara, pentru HotNews, că în această primăvară va începe trasarea noilor piste pentru biciclişti pe carosabil.

Deja nu mai vorbim de redeschiderea acelor piste (n.r. pistele de pe trotuar). La nivelul Primăriei Capitalei s-a înfiinţat acum câteva luni o comisie din care fac parte pe lângă reprezentanţi ai Administraţiei Străzilor, reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, RATB, Metrorex, ONG-uri care apăra drepturile bicicliştilor şi care discută la această oră mutarea pistelor de pe trotuare pe carosabil aşa cum îşi doresc toţi bicicliştii bucureşteni. Tot ce pot să vă spun în acest moment este că startul se va da pe Splaiul Independenţei, în această primăvară. Pe unde vor fi trasate, cât de lungi vor fi, nu vă pot spune“, declara Dinca, vinerea trecută, pentru Hotnews.

În acealşi interviu, Dincă a mai explicat şi că obstacolele din calea biciliştilor, adică chioşcurile de ziare, staţiile RATB şi chiar pomii, au apărut pe piste după ce acestea au fost trasate.

Vechile piste, ce măsurau 122 de kilometri, trasate pe trotuar, care au costat municipalitatea 11 milioane de euro au fost desfiinţate anul trecut de Poliţia Rutieră, după ce a constatat că acestea nu mai sunt viabile.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite