„Ochiul Magic“, concursul de fotografie care promovează Bucureştiul
0
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, organizează, în perioada 3 - 28 iunie, cea de-a doua ediţie a concursului de fotografie „Ochiul Magic“, o competiţie care urmăreşte promovarea Bucureştiului.
Reprezentanţii Primăriei susţin că pot participa la concurs toţi cei care au un telefon cu cameră foto, un aparat foto obişnuit sau unul profesionist.
La sfârşitul concursului vor fi selecţionate 400 de lucrări, aparţinând celor mai inspiraţi dintre participanţi, care vor constitui albumul oficial al Municipiului Bucureşti din anul 2015.
Concurenţii se pot înscrie online în intervalul 3 iunie - 28 iunie sau la mitingul aviatic BIAS - standul „Ochiul Magic“ deschis pe 19 şi 20 iunie 2015 la Romaero Băneasa, precum şi la Sala Palatului din Bucureşti, în perioada 26 - 28 iunie. Participarea la concurs este gratuită.
Informatii complete despre eveniment pot fi gasite pe site-urile :www.ochiulmagic.ro<http://www.ochiul-magic.ro/> pentru concurenţii naţionali sau www.magiceye.com.ro<http://www.magiceye.com.ro/> pentru concurenţii din străinătate.