Locuri unde am făcut-o

Eram prin clasa a şaptea când m-am prins că poţi să faci asta oriunde şi chiar e indicat să încerci diverse poziţii, te ajută la coloana vertebrală. În funcţie de ce probleme ai de rezolvat, poţi să schimbi mereu decorul. Important e să ai ce trebuie cu tine şi să nu te mai gândeşti la altceva.

De cele mai multe ori, oamenii aleg dormitorul pentru acţiunea asta. Dar nu trebuie să fie numai aşa. Eu, de exemplu, am făcut-o de nenumărate ori în bucătărie, în faţa aragazului, în timp ce aşteptam să fiarbă ceva, de obicei laptele sau ceaiul. Şi de fiecare dată au dat în foc şi laptele, şi ceaiul, pentru că uneori, atunci când faci asta, e posibil să te duci pe o altă planetă mai mişto.

Am mai făcut-o desigur în locuri în care o facem cu toţii, în tren, în tramvai, în autobuz, în gară, într-o staţie, aşteptând, fluierând. Am mai făcut-o în lift, în cadă, la birou (pe ascuns), pe terase, la cafea, am făcut-o-n aeroport, în sala de aşteptare a unei clinici, în maşină, chiar şi-n avion (deşi mor de frică acolo, dar îţi ia mintea de la alte gânduri).

Am făcut-o în timp ce îmi făceam exerciţiile de gimnastică pentru spate (pe care evident nu le mai făceam cum trebuia), în timp ce curăţam nişte cartofi, în timp ce rupeam păstăile de mazăre şi, oricât ar suna de ciudat, am făcut-o în timp ce mă uscam pe păr (aici e un pic mai complicat, trebuie să fii atent să nu te arzi cu foehnul).

Să vedem: când şi unde am mai făcut-o? Dimineaţa înainte de lucru, seara înainte de somn, în zilele ploioase în care nu poţi să ieşi din casă, în zilele fierbinţi în care te topeşti, pe plajă sau în hotel, în parc, pe malul lacului, pe bancă sau pe iarbă, până şi la coadă la supermarket (în serile alea în care e atât de plin nu pentru că e Crăciunul, ci pentru că toată lumea a terminat lucrul la 8 şi magazinul se închide la 9, iar în aer pluteşte disperarea).

În liceu, de exemplu, am făcut-o inclusiv pe drumul spre şcoală, ba chiar şi în timp ce urcam scările spre clasa mea, motiv pentru care într-o zi m-am împiedicat şi am fost la un pas să-mi rup gâtul. De asemenea, în copilărie am mai făcut-o de nenumărate ori pe ascuns, după ora de stingere, sub pătură, cu o lanternă aprinsă.

Am făcut-o şi în cameră cu alţi oameni, sincer nu am fost niciodată deranjată de zgomote, de discuţii, de muzică dată tare sau de un televizor deschis, ba chiar putea să se şi vorbească cu mine şi cred că eram în stare şi să răspund fără să-mi pierd concentrarea. Am făcut-o în case străine, în dormitoare în care nu mai călcasem vreodată şi am mai făcut-o pentru a înţelege, pentru a mă apropia de oameni.

De fapt, momentul în care ies dintr-o librărie cu plasa plină cu cărţi, momentul ăla în care sacoşa devine o extensie a respiraţiei mele, când anticipez şi măsor totul în mintea mea, ăla-i momentul meu de glorie. Ăla-i începutul unei mari bucurii.

Am făcut-o: am citit peste tot şi a fost bine. Ca şi când, atunci când citeşti, ajungi într-o intimitate absolută, tu cu tine, aşa cum eşti tu, aşa cum numai tu te poţi cunoaşte pe lumea asta. Mărturiseşti tot adevărul, rosteşti toate cuvintele. Cu fiecare carte, mai zdrobeşti o uşă, mai spargi un tavan, pătrunzând, tot mai adânc, în cel mai grozav loc din această lume: la tine în creier.