FOTO Consilierii generali au aprobat construirea unei Săli Multifuncţionale şi a Academiei de Tenis la Lia Manoliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru bazine de nataţie vor fi construite
Patru bazine de nataţie vor fi construite

Primăria Capitalei va aloca peste 80 de milioane de euro pentru construirea unei săli multifuncţionale în Complexul Sportiv „Lia Manoliu“, lucrările urmând să dureze doi ani, potrivit unui proiect de hotărâre, ce a fost adoptat sâmbătă de consilierii generali. Tot sâmbătă, consilierii au aprobat şi proiectul construirii unei Academii de Tenis, în valaore de 1,75 de milioane de euro.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în şedinţa de sâmbătă, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Sală Multifuncţională - Compex Sportiv Lia Manoliu“, valoarea totală a investiţiei fiind de 80.597.950 de euro, inclusiv TVA, din bugetul municipalităţii, iar durata de realizare, de 24 de luni.

„Construirea unei săli multifuncţionale cu caracter polivalent în cadrul Complexului Sportiv Naţional «Lia Manoliu», va contribui la dezvoltarea şi susţinerea potenţialului acestei zone metropolitane, destinate preponderent sportului", se precizează în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

În document se mai arată că arena multifuncţională va avea o capacitate de aproximativ 12.000 de persoane, suprafaţa totală necesară pentru toate funcţiile arenei fiind de aproximativ 40.000 de metri pătraţi.

Astfel, construcţia va avea o amprentă la sol de 10.000 de metrii pătraţi şi un regim de înălţime S+P+3E. Tot sâmbătă, consilierii generali au aprobat şi proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru construirea Academiei de Tenis în Compexul Sportiv Lia Manoliu, care va avea şase terenuri de tenis şi gradene pentru 1.300 de spectatori şi care ar urma să coste municipalitatea, 1,75 milioane de euro.

Academia de Tenis, un proiect de 1,75 de milioane de euro

Construirea Academiei de Tenis, un obiectiv cu şase terenuri de tenis şi o capacitate de 1.300 de spectatori în cadrul Complexului „Lia Manoliu“, va costa municipalitatea 1,75 milioane de euro, inclusiv TVA, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat sâmbătă de consilierii municipali.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de sâmbătă, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii "Academia de Tenis - Complex Sportiv «Lia Manoliu», Bulevardul Basarabia nr. 37-39, sector 2 Bucureşti".

Potrivit documentului, valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 1.750.000 de euro inclusiv TVA, suma urmând a fi alocată din bugetul municipalităţii, iar durata de realizare este de şase luni.

„Totodată această locaţie, inclusă în Complexul Sportiv Naţional «Lia Manoliu», se doreşte a fi un punct cheie de organizare a evenimentelor sportive la nivel mediu internaţional“, se precizează în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

În document se mai arată că studiul de fezabilitate propune construirea a şase terenuri de tenis dotate cu gradene pentru 1.300 de spectatori, vestiare, grupuri sanitare, spaţiu de alimentaţie publică şi comerţ.

„Terenurile de tenis vor fi amplasate pe platforma care a găzduit linia de prefabricate pentru construirea Stadionului Naţional care poate asigura stratul suport. Alegerea acestei soluţii a avut în vedere avantajele pe care le prezintă prin reducerea costurilor atât pentru manoperă, cât şi pentru echipamente şi utilaje, scurtarea termenelor de execuţie şi dare în folosinţă şi, nu în ultimul rând, eliminarea factorilor nocivi care ţin de activitatea de demolare, respectiv praf, zgomot, dificultăţi cu transportul“, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.

Astfel, corpul principal va fi o clădire cu o înălţime de 4,50 metri, iar clădirea care va adăposti anexa sportivă şi grupurile sanitare urmează să fie poziţionată lângă terenurile de tenis.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite