Doar 4,7% din reţeaua primară de termoficare a Capitalei a fost reabilitată în 2021. Director: „La iarnă va fi un pic mai bine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar 10 km din reţeaua primară de termoficare a Bucureştiului (în total: 210 km) au fost reabilitaţi de la începutul anului. Imagine: Adevărul
Doar 10 km din reţeaua primară de termoficare a Bucureştiului (în total: 210 km) au fost reabilitaţi de la începutul anului. Imagine: Adevărul

Primăria Capitalei a modernizat de la începutul anului şi până acum doar puţin peste 10 kilometri de reţea primară de termoficare, care măsoare 210 kilometri, adică 4,7%.  Aceste lucrări sunt însă mici, la scara întregului sistem, iar iarna viitoare nu vor fi îmbunătăţiri spectaculoase în ceea ce priveşte calitatea furnizării agentului termic.

Compania Municipală Termoenergetica, operatorul reţelei de termoficare, a modernizat de la începutul anului şi până acum doar puţin peste 7 kilometri de reţea primară şi aproximativ 23 de kilometri de reţea secundară, transmite Hotnews.ro.

În paralel, Compania Municipală Energetica Servicii a mai modernizat aproximativ 3 km de magistrală.

Termoenergetica vrea să mai modernizeze, până la finalul anului, 6 kilometri de reţea primară şi 60 de kilometri de reţea secundară, iar Compania Municipală Energetica Servicii încă 11,5 kilometri reţea primară.

Reabilitarea celor 210 kilometri de reţea primară cu fonduri europene - 1,6 miliarde lei - şi a altor 40 de kilometri din banii Primăriei Capitalei - 150 milioane lei plus TVA -, lucrări care vor îmbunătăţi considerabil calitatea serviciului, nu a început încă.

Pentru cei 40 de kilometri licitaţiile pentru desemnarea constructorului sunt în desfăşurare, iar pentru cei 100 de kilometri ce urmează să fie reabilitaţi cu bani europeni, licitaţiile nici nu au fost lansate.

În sistemul de termoficare s-au înregistrat, în primele şase luni ale anului 2021, 836 de avarii pe circuitul primar şi alte 844 de avarii pe circuitul secundar. 

În ceea ce priveşte cantitatea de apă de adaos, adică pierderile din reţea, care a fost cumpărată în primul semestru din anul 2021, aceasta este de 9,4 milioane metri cubi.

Director Termoenergetica: „Încercăm să stabilizăm sistemul”

Directorul general al Termoenergetica, Claudiu Creţu, spune că iarna aceasta va fi „un pic mai bine” ca iarna trecută, dar în câteva luni nu se poate face magie.

„Investiţiile masive care pot avea un impact major în funcţionare sunt cele gestionate de Primăria Bucureşti, adică proiectul cu finanţare europeană de 300 milioane de euro, şi aşteptăm să înceapă acel proiect. Licitaţiile organizate de primărie pentru reabilitarea altor 40 de kilometri de reţea primară, dacă vă aduceţi aminte, a anunţat primarul general undeva prin februarie, licitaţia a fost lansată în aprilie, ofertele au fost depuse în iunie, iar acum sunt în evaluare. Vedem când se vor semna contractele şi când se vor face. Acele modernizări de amploare pot avea un impact masiv. Ce facem noi acum cu aceşti kilometri este să încercăm să stabilizăm sistemul şi să fie un pic mai bine ca iarna trecută, dar nu poate fi senzaţional fără investiţii masive”, a explicat Claudiu Creţu pentru sursa citată.

Întrebat la ce trebuie să se aştepte bucureştenii iarna viitoare, el spune că va fi mai bine ca iarna trecută, dar nimeni nu ştie exact.

„Este greu de spus, depinde ce temperaturi vor fi, dacă avariile vor fi de amploare. Realist, spunem şi noi că va fi mai bine ca iarna trecută, luăm toate măsurile, pregătim echipe, dar magie într-o lună-două la un asemenea sistem nu se poate face. Când începem investiţiile masive, se va cunoaşte”, a mai declarat directorul general al Termoenergetica. 

La finalul anului 2020, primarul Nicuşor Dan a semnat contractul de finanţare - în baza documentaţiei lăsate de fosta administraţie Firea - pentru reabilitarea cu fonduri europene a 210 km de reţea principală de termoficare - în total 1,6 miliarde lei. Lucrările nu vor începe însă în 2021, deoarece trebuie făcute licitaţiile pentru desemnarea constructorilor.

În aprilie 2021, Primăria Capitalei a scos la licitaţie şi lucrările pentru reabilitarea a celor 40 de kilometri din reţeaua de termoficare, bucata promisă în 2021. Lucrările au o valoare totală estimată de 150 de milioane de lei + TVA, bani din fondurile Primăriei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite