Cum arată Hanul Gabroveni din Centrul Istoric, înainte de a fi deschis: sală de expoziţie, cafenea şi punct de informare turistică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de restaurare şi de extindere de la Hanul Gabroveni au ajuns pe ultima sută de metri, după ce întregul proiect a fost demarat în luna februarie a anului 2012. Astăzi, înainte cu câteva luni de inaugurare, Sorin Oprescu se declară „supermulţumit“ de felul în care arată clădirea monument istoric.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost la Hanul Gabroveni pentru a inspecta modul în care decurg lucrările pe şantierul unde s-a reconstruit fidel construcţia originală. Edilul-şef a declarat că totul decurge conform planului, iar proiectul se află pe ultima sută de metri.

„Hanul Gabroveni arată exact aşa cum ne-am dorit întotdeauna să arate, adică să fie reconstruit cât mai aproape de original. Va fi un adevărat Institut Cultural Municipal şi, în acelaşi timp,  va deveni un pilon de dezvoltare în ceea ce înseamnă proiectele de cultura la nivelul Municipiului Bucureşti şi la nivel naţional. Sunt mândru că le putem pune la dispoziţie bucureştenilor, dar şi celor care vizitează oraşul nostru, un spaţiu primitor de cultură chiar în Centrul Vechi al Capitalei“, a precizat Sorin Oprescu.

De asemenea, edilul a mai spus că lucrările se vor încheia în următoarele luni, iar Hanul va găzdui săli de spectacole, săli de expoziţie, brasserie, o cafenea şi un punct de informare turistică.

Ministrul Fondurilor Europene: A fost un proiect dificil, s-a lucrat pe o zonă necunoscută

Alături de Sorin Oprescu a fost şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici care a declarat că proiectul Hanului Gabroveni este unul reuşit. Toodată, ministrul a mai spus că lucrările nu au fost simple, întrucât s-a lucrat pe un teren necunoscut. „A fost un proiect dificil pentru că este un monument vechi şi s-a lucrat pe o zonă necunoscută. Şi, de la caz la caz, au apărut tot felul de speţe care din fericire au fost strămutate rapid de către beneficar şi de către constructor“, a spus ministrul Fondurilor Europene.

Viitorul centrul cultural va cuprinde o sală mare de spactacole cu o capacitate de 200 de locuri, o sală mai mică de 70 de locuri, o sală care ar putea avea destinaţia de studio (uneori de repetiţie), patru săli de expoziţie, birouri, cafenea şi punct de informare turistică.

„Vom avea săli multifuncţionale pe care le vom folosi pentru tot felul de activităţi numai în zona artistică: cursuri pentru ceea ce înseamnă tehnica de scenă, sunet, lumini. Va fi un spaţiu extrem de viu care îşi va deschide porţile undeva în jurul orei 10.00 dimineaţa şi trebuie să le închidă dupa miezul nopţii”, a completat Mihaela Păun, director în cadrul Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti.

Cât au costat lucrările de la Hanul Gabroveni?

În ceea ce priveşte costurile de realizare, acestea au fost asigurate din mai multe surse, după cum a declarat Sorin Oprescu. Astfel, suma totală cheltuită pentru finalizarea lucrărilor de la Hanul Gabroveni a fost de 37.362.216 lei (TVA inclus). Din această sumă, conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi, 23.633.147 lei (TVA inclus) reprezintă contribuţia Primăriei Generale în acest proiect şi 13.729.068 lei Contribuţia Mecanismului Financiar Spaţiul Economic European, prin Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, prin Unitatea de Management a Proiectelor SEE (UMP).

„Din suma totală a investiţiei, 28.145.788 lei (TVA inclus) reprezintă suma aferentă lucrărilor de construcţie, din care Primăria Municipiului Bucureşti asigură suma de 21.189.388 lei şi 6.956.400 lei (inclusiv TVA) sunt asiguraţi din fondurile norvegiene“, au mai spus reprezentanţii Primăriei Capitalei. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite