Sorin Oprescu a convocat o şedinţa de îndată. Proiectul autostrăzii suspendate, din nou, pe masa consilierilor

Sorin Oprescu a convocat o şedinţa de îndată. Proiectul autostrăzii suspendate, din nou, pe masa consilierilor

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a convocat, joi, o şedinţă de îndată a Consiliului General. Pe ordinea de zi, pe lângă numeroase proiecte care prevăd aprobabrea mai multor Planuri Urbanistice Zonale (PUZ), se află şi PUZ-ul pentru închiderea Inelului Median de Circulaţie la Zona Nord- Autostrada Urbană, tronsonul cuprins între Lacul Morii şi şoseaua Colentina.

Ştiri pe aceeaşi temă

În şedinţa de îndată a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe ordinea de zi de află proiectul autostrăzii suspendate, cel mai scump proiect din istoria Bucureştiului.

Potrivit estimărilor, investiţia se ridică la circa 6,83 de miliarde de lei, din care aproape 58 de milioane reprezintă cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică. În ceea ce priveşte proiectul autostrăzii supus, joi, dezbaterii, acesta nu a fost făcut public pe site-ul municipalităţii.

Totodată, anul trecut, Sorin Oprescu declara că speră ca până la sfârşitul mandatului său să se poată plimba pe autostradă, urmând ca aceasta să fie făcută într-un parteneriat public-privat.

Dacă proiectul se va concretiza, autostrada va fi cuprinsă între Colentina şi Crîngaşi, având o lungime de 13,15 kilometri. Aceasta va fi construită pe cea mai mare parte în apropierea căii ferate şi se va intersecta cu şoseaua Colentina, şoseaua Andronache, Penetraţia Autostrăzii Bucureşti–Braşov, în imediata vecinătate a străzii Gherghiţei, şoseaua Petricani, şoseaua Pipera, bulevardul Aerogării/strada Nicolae Caramfil, şoseaua Nordului, şoseaua Bucureşti-Ploieşti (DN 1), bulevardul Poligrafiei, bulevardul Bucureştii Noi/Şoseaua Chitilei, Calea Giuleşti, Calea Crângaşi, Şoseaua Virtuţii.

Nicuşor Dan: PUZ-uri controversate revin în dezbaterea Consiliului General

Preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, Nicuşor Dan, spune că în şedinţa de îndată organizată, joi, de Sorin Oprescu revin pe masa consilierilor PUZ-uri controversate. Preşedintele Asociaţiei spune că unul dintre proiectele dezbătute de consilieri prevede construirea unui bloc cu cinci etaje în locul unei clădiri monument istoric, pe strada Profesor Ion Bogdan, numărul 20.

Un alt proiect despre care Nicuşor Dan spune că este controversat vizează construirea unui imobil de cinci etaje „lipit de casa memorială a lui George Enescu“. Totodată, în zona protejată Polonă se prevede construcţia unei clădiri de şase etaje, ce urmează să fie ridicată între două imobile mult mai mici. 

De asemenea, în Piaţa Alexandru Lahovary ar urma să fie construit un imobil înalt, „care ar distruge corenţa urbană din Piaţa Alexandru Lahovary “, după cum a declarat Nicuşor Dan.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Sorin Oprescu a verificat stadiul lucrărilor din Prelungirea Ghencea: „Până în 2015 nu vor mai exista străzi nedotate corespunzător“

Sorin Oprescu, în vizită la lucrările de la două şcoli reabilitate prin programul BEI

citeste totul despre: