Concert şi expoziţie de icoane pe sticlă, în Parcul Titan din Capitală, de Paşte

Concert şi expoziţie de icoane pe sticlă, în Parcul Titan din Capitală, de Paşte

Primăria Sectorului 3 organizează prin Centrul Cultural Casa Artelor un concert dedicat Paştelui în Parcul Titan din Capitală. Evenimentul va avea loc în Duminica Floriilor, iar pe scenă vor urca peste 400 de artişti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concertul de Paşte va fi organizat în Parcul Titan din sectorul 3 al Capitalei, pe scena amplasată pe malul lacului IOR. Acesta va avea loc pe 13 aprilie de la ora 20.00, atunci când peste 400 de artişti vor anima atmosfera.

„Pentru că în acest an Biserica Ortodoxă şi cea Catolică sărbătoresc la aceeaşi dată  Învierea Domnului, evenimentul nostru uneşte într-un spectacol mare, muzica religioasă ortodoxă, catolică,  precum şi a altor confesiuni“, se arată într-un comunicat trimis de reprezentanţii Centrului Casa Artelor.

Cei care vor participa la concert se vor putea bucura de piese din muzica sacră semnate de J.S. Bach, W.A. Mozart, A. Vivaldi, precum şi de piese muzicale religioase create de compozitori români precum E. Humulescu sau P. Constantinescu.

Piesele vor fi interpretate de Irina Iordăchescu, Marcel Pavel, Vlad Miriţă şi Mediana Vlad. Artiştii vor fi acompaniaţi de Corul Catedralei Sfântul Iosif, Orchestra Viv'Arte (dirijor Tiberiu Oprea) şi Corul Amicus (dirijor Dan Jinga).

Expoziţie de icoane pe sticlă

Tot în Parcul Titan se va deschide şi „Expoziţia de Icoane pe Sticlă şi pictură cu tematică pascală“, în cadrul căreia vor fi expuse lucrări realizate de copiii de la atelierul de arte plastice din cadrul programului socio-educativ Pepiniera de Talente, dezvoltat în şcolile din sectorul 3.
 

citeste totul despre: