Cel mai mare dinozaur zburător din lume, descoperit pe teritoriul României, a fost reprodus la scară naturală, la Antipa

Cel mai mare dinozaur zburător din lume, descoperit pe teritoriul României, a fost reprodus la scară naturală, la Antipa

Dinozaurul zburător poate fi văzut la Antipa până pe 14 august

Cel mai mare dinozaur zburător din lume, descoperit pe teritoriul României, a fost reprodus la scară naturală şi descoperit, la Antipa, la sfârşitul acestei săptămâni. Aici va sta până pe 14 august, după care va merge la Dino Parc Râşnov.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu o deschidere a aripilor de 12 metri şi cu un craniu care măsoară aproape 3 metri, Hatzegopteryx este prezent la Muzeul Antipa în cadrul expoziţiei „Aripi peste timp” până pe 14 august, când va merge la Dino Parc Răşnov, de care aparţine. 

Dinozaurul zburător gigant, care ar fi trăit acum aproximativ 71-65 de milioane de ani, a fost reprodus conform ultimelor descoperiri făcute de Dan Grigorescu, profesorul care a găsit fragmentele din oasele giganticului dinozaur.

În cadrul aceleiaşi expoziţii, „Aripi peste timp”, pot fi admiraţi, potrivit organizatorilor, şi Pteranodon animatronic şi încă trei exponate, amplasate în exteriorul Muzeului de Geologie.
citeste totul despre: