Ce s-a ales de averea Cantacuzinilor, nababii României de altădată: zeci de mii de hectare de teren, castele şi obiecte preţioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Cantacuzino din Buşteni
Castelul Cantacuzino din Buşteni

Familia Cantacuzino a fost una dintre cele mai bogate şi cunoscute din ţara noastră, având şi o mulţime de ramificaţii, după cum povestesc istoricii. „Adevărul“ vă prezintă astăzi o parte din istoria averii familiei Cantacuzino.

Familia Cantacuzino a fost una mare, rafinată şi foarte bogată, după cum precizează istoricul Dan Falcan. Acesta spune că în posesia familiei au fost, de-a lungul vremii, zeci de mii de hectare de teren, o mulţime de moşii şi nenumărate obiecte preţioase.

Gheorghe Grigore Cantacuzino este cel care a construit şi Palatul Cantacuzino din inima Bucureştiului şi s-a bucurat de o avere impresionantă. „Era numit Nababul şi avea nu mai puţin de 99 de moşii. Desigur, familia Cantacuzino avea ramificaţii în toată lumea“, precizează istoricul. Din acest motiv este şi foarte greu de făcut un bilanţ al întregii averi.

Zece ani de luptă pentru Hanul lui Manuc

În ceea ce priveşte situaţia din Bucureşti, una dintre „bijuteriile“ ajunse în posesia familiei Cantacuzino este Hanul lui Manuc. În anul 1997, familia Cantacuzino a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC Mixtă „Hanul lui Manuc“ SRL (în aprilie 2004, SC Trocadero SA a preluat patrimoniul SC Manuc SRL), solicitând magistraţilor să constate lipsa de titlu a statului român pentru imobilul - teren şi construcţie - situat pe strada Franceză nr. 62 şi să oblige pârâţii „să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul“, potrivit Hotnews.

hanul lui manuc

După zece ani de luptă în instanţă, Şerban-Constantin Cantacuzino a reuşit să dovedească cu ajutorul actelor că este strănepotul şi moştenitorul Cleopatrei Băicoianu, proprietare Hanului lui Manuc. Familia Băicoianu a avut în proprietate hanul până în anul 1949, când a fost naţionalizat de autorităţile comuniste şi trecut în administrarea statului. Acesta a fost inaugurat în anul 1808 şi găzduia 15 depozite, 23 de magazine, 107 camere de găzduire şi birouri, două saloane de primire şi un birt.

Palatul Cantacuzino, în posesia statului

Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei se încadrează pe lista clădirilor cu adevărat spectaculoase din Bucureşti. Acesta a fost ridicat de Gheorghe Grigore Cantacuzino şi la inaugurarea superbului imobil au participat sute de invitaţi bogaţi ai vremii. Palatul a ajuns în posesia Marucăi Cantacuzino, cea care ulterior s-a căsătorit cu George Enescu. După moartea lui Enescu,  superbul palat a început să găzduiască un mezeu dedicat marelui muzician român, ajungând în posesia statului. 

palatul cantacuzino

O altă construcţie a familiei Cantacuzino este palatul de la Floreşti. „Acesta a fost construit pentru fiica lui Mihai şi a Marucăi Cantacuzino: Alice“, a precizat istoricul Dan Falcan. O altă „bijuterie“ este Castelul Cantacuzino din Buşteni, construit în anul 1911 la cererea Nababului. Castelul a fost construit în stil neoromânesc şi este înconjurat de un parc superb. Castelul a fost realizat în piatră şi cărămidă după planurile arhitectului Grigore Cerchez.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite